Nu ne așteptăm, odată cu preluarea președinției Consiliului UE de către România, la deficiențe ale execuției, temele președinției României la Consiliul Uniunii Europene fiind destul de bine cunoscute.
de Alin Teodorescu
Îndelungata pregătire a României prin sistemul de „trio” introdus de Tratatul de la Lisabona (2009) ne ferește de surprize organizatorice. De asemenea, aparatele Comisiei, Președinției și Parlamentului European sunt destul de bine rodate pentru a evita probleme majore de funcționare. Însă agenda președinției este foarte grea: ieșirea Marii Britanii din UE, problema complicată a migrației interne și externe, creșterea enormă a îndatorării unor state membre, tendințele centrifuge, din ce în ce mai apăsate. Nimeni nu se așteaptă la minuni din partea românilor, dar aceștia ar vrea să vadă că politicienii și tehnocrații lor nu se fac de râs.
Expansiunea consumului pe datorie
De doi ani, România este condusă de guverne social-democrate, care au generat două procese politice foarte interesante. Pe de o parte, guvernele PSD au trecut de la modelul austerității depline, practicat violent în anii 2010-2016, la modelul expansiunii consumului public și privat pe datorie. Salariile bugetarilor au fost mărite substanțial, la fel pensiile de stat, au fost introduse noi categorii de pensii (similar cu Grecia înainte de 2008), impozitele pe capital au scăzut, impozitele pe forța de muncă au rămas relativ neschimbate, adică printre cele mai mari din Europa. Ca urmare, s-a obținut o creștere economică destul de alertă, susținută de expansiunea consumului privat. Un efect nedorit însă a fost creșterea foarte rapidă a îndatorării statului și a gospodăriilor. Autoritățile locale sunt înecate în datorii, dar autoritatea centrală este capabilă încă să acopere deficitele.
Deocamdată se văd numai efectele pozitive ale politicii de expansiune a consumului, însă orice criză internațională pe plan financiar va afecta România mai mult decât pe alți membri UE.
Lupta dintre două puteri
Cel de-al doilea proces politic interesant este lupta puterilor legislativă și executivă cu puterea judecătorească, ultima, sprijinită de opinia publică și de societatea civilă.
Tranziția de la economia planificată și societatea închisă la economia de piață și societatea deschisă a permis apariția unor grupuri și indivizi care au putut (și încă pot) să-și însușească părți considerabile din averea colectivă – în special întreprinderi, terenuri, resurse bugetare și bunuri de proprietate intelectuală.
În momentul în care puterea judecătorească a devenit din ce în ce mai independentă (după 2003, cu o largă influență a Comisiei și Parlamentului European), unii dintre velociraptori au început să fie vizați de justiția independentă. O parte (mică) a fost deja trimisă în judecată și condamnată. Însă condamnarea simplă nu asigură excluderea din procesul electoral. Ca urmare, a fost posibil să vedem în România condamnați aflați în închisoare care câștigă alegeri locale sau condamnați care câștigă alegerile parlamentare și devin președinți de putere legislativă.
În acest ultim caz se încadrează Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat și al Camerei Deputaților. Dragnea i-a asigurat de mai multe ori, public, pe cei urmăriți sau condamnați de Justiție pentru corupție că va face orice ca să amputeze puterea judecătorească.
Astfel, au fost limitate atribuțiile Agenției Naționale de Integritate. Au fost limitate atribuțiile Direcției Naționale Anticorupție și schimbată conducerea ei. Au fost modificate legile în favoarea celui care comite infracțiunea. Au fost eliberate din închisori peste nouă mii de persoane, inclusiv cei condamnați pentru corupție. S-a menținut posibilitatea legală de a candida la orice funcție în puterea legislativă, chiar dacă ai avut una sau mai multe condamnări. S-au derulat largi campanii de media prin care se induce ideea că puterea judecătorească este coruptă și face erori intenționate. Acuzele propagandistice la adresa serviciilor secrete, a străinilor și a lui George Soros au devenit politică guvernamentală.
Puterea judecătorească este intens sprijinită de opinia publică și de societatea civilă, oricât de slabă ar fi aceasta din urmă. Când guvernul a încercat să oprească investigațiile și procesele de corupție, opinia publică a ieșit instantaneu în stradă (februarie 2017, august 2018), obligând guvernul să renunțe la intențiile sale.
Cele două procese, abandonarea austerității bugetare și lupta împotriva puterii judecătorești, arată că regimul politic din România se îndreaptă către cleptopopulism, o formă de regim democratic în care puterile judecătorească, executivă și legislativă sunt supuse parțial unor grupuri preocupate să extragă legal sau ilegal resurse din sistemul bugetar, în paralel cu oferirea de stimulente financiare unor grupuri determinante ale societății.
Dacă puterea judecătorească nu rezistă actualului atac al celor îmbogățiți peste măsură din spolierea statului, atunci România poate deveni următoarea Grecie, mai curând decât ne putem aștepta.
MCV, un raport-ecou al opiniei publice
MCV este un instrument tehnic ce vizează corectarea unor deficiențe ale puterii judecătorești și, parțial, executive care nu au putut fi rezolvate în perioada de preaderare. MCV s-a dovedit un mecanism util pentru semnalarea tendințelor de subordonare a puterii judecătorești, dar nu a reușit să ofere un diagnostic corect al erorilor din sistemul puterii judecătorești din România.
MCV este, mai degrabă, o analiză a raportului dintre puterile statului, cu accent pe puterea judecătorească, decât o analiză a sistemului intrinsec al puterii judecătorești.
MCV trebuie menținut până când politicienii de la București vor înțelege că sunt necesare modificări structurale, cerute, de altfel, indirect, și de opinia publică.
Un Romexit e exclus. Românii sunt atașați de ideea europeană
Ca și în alte state membre (Marea Britanie fiind un model în acest sens), multe nereușite ale guvernului național au fost puse pe seama birocraților de la Bruxelles.
În România, liberalii au fost inițiatorii acestui gen de propagandă înșelătoare (2006-2008), iar social-democrații au preluat-o pe deplin în anii 2012-2018.
Însă propaganda antieuropeană nu va conduce în mod cert la Romexit. Publicul român este foarte atașat de ideea europeană (deși în scădere față de anii trecuți) și, de asemenea, foarte atașat de NATO și SUA. Când un politician afirmă că Bruxelles-ul pune în pericol interesul național, românii devin sceptici față de politician, nu față de Bruxelles.
Eroziunea PSD, provocată de atacurile la puterea judecătorească
Trecerea de la austeritate la expansiune a asigurat o stabilitate relativă a PSD în sondaje vreme de aproape doi ani. În timp ce conducerea PSD se războia cu puterea judecătorească, eroziunea social-democraților aflați la guvernare a fost lentă, iar pentru partenerul lor, ALDE (o ramură liberală), eroziunea a fost inexistentă.
În ultimele trei luni ale anului 2018, PSD a cunoscut o prăbușire în sondaje. Pur și simplu, foștii votanți și susținători ai PSD se declară non-votanți sau nu vor să răspundă. Acest fenomen, numit în sociologie „spirala tăcerii”, arată că votanții unui partid sunt dezamăgiți de prestația partidului respectiv, rămân loiali partidului (nu se transferă la alt partid), dar nu mai vor să spună dacă îl votează sau nu. Dacă partidul respectiv își îmbunătățește prestația și se apropie de agenda publică, atunci votanții tăcuți se manifestă la vot. Iar agenda publică colectivă a românilor este de 17 ani aceeași – corupția este principala problemă a României, așa cum o văd românii.
Momentul declanșator al fenomenului de retragere a încrederii votanților social-democrați a fost reacția violentă și nejustificată a autorităților la un miting organizat de diaspora în București pe 10 august 2018. Aproape 20% din populația României trăiește în afara granițelor țării, mulți tineri lăsându-și acasă numai persoane de vârsta a treia, cu pensii mici și nivel de educație redus. Astfel, atacul împotriva manifestanților din diaspora a fost, de fapt, un atac împotriva propriului electorat. Eroare enormă, care a mutat votanții PSD de la afirmarea deschisă a sprijinului electoral la o tăcere potențial eruptivă.
——
Sociologul Alin Teodorescu este directorul IMAS
