
Cândva, prin anii 1990, pe când regimul lui Ion Iliescu experimenta un fel de illiberalism avant la lettre, școala de vară maghiară de la Tușnad se afirmase ca o adevărată insulă de liberalism și deschidere europeană. Iar Viktor Orban, unul dintre cele mai promițătoare produse ale Fundației Pentru o Societate Deschisă, a miliardarului George Soros, era primit aici ca o adevărată vedetă. Vedetă liberală, evident.
Orban este și acum vedetă la Tușnad, doar că venind din partea cealaltă.
Trianon, cu ”trupa de deschidere”
Mai întâi însă, a fost rolul presedintelui Comisiei de Politica Externa a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt de a încălzi publicul.
Acesta a cerut ca proiectul european ”să dea un răspuns corect problemei Trianon”, pe care a caracterizat-o drept ”o problemă europeană, pentru care trebuie găsită o soluție comună”.
În caz contrar – a insistat oficianul ungar – nu se mai poate vorbi despre un proiect comun.
Avea să-i răspundă fostul ministru român al Afacerilor Externe și șef al Serviciului de Informații Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu: “Eu cred ca UE nu a fost construită pentru a răzbuna o istorie demult trecută și, sigur, pentru toate natiunile europene, traumatică. Eu cred că proiectul UE nu e un proiect care răspunde istoriei decât într-un singur fel: să nu o mai repetăm. (…) Nu cred că privirea blocată în trecut va putea vreodată duce spre viitor. Exista o tentație de a judeca viitorul revendicând trecutul, nu acolo se află, însă, sămânța bună a proiectului european”, a replicat Mihai-Răzvan Ungureanu.
Intră în scenă Viktor Orban!
Avea să intre apoi în scenă Viktor Orban însuși, mai întâi cu un mesaj către propriul electorat, câtă vreme tema maghiarilor din afara Ungariei a fost de la bun început una predilectă pentru regimul iliberal de la Budapesta.
“Acum o sută de ani, România a intrat în epoca modernă. (…) Înţelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment festiv, dar să înţeleagă şi ei că pentru noi nu e un moment festiv. de o sută de ani România modernă nu ştie ce să facă cu cei peste un milion de maghiari care trăiesc aici “, a afirmat Viktor Orban”.
Apoi, liderul ungar a abordat temele europene – migrația ar trebui să fie tema principală a alegerilor europene din 2019, iar “elita din 1968” trebuie scoasă din scenă.
Orban a afirmat că a şi-a propus ca până în 2030, Ungaria să devină una dintre cele “cinci cele mai bune ţări din Uniunea Europeană, unde merită să trăieşti şi să munceşti”, dar şi să contribuie la ridicarea Europei Centrale. ”Avem o ofertă pentru vecinii noştri, care se concentrează în ideea să legăm între noi ţările noastre cu autostrăzi, cu căi ferate şi (…) reţele energetice, (…) să armonizăm dezvoltarea armatelor noastre şi să dezvoltăm împreună economia şi investiţiile în Bazinul Carpatic”, a spus Orban.
El a abordat apoi problemele regionale mai largi, expunându-și viziunea în privința Rusiei:
“Punctul meu de vedere este că UE duce o politică, şi scuzaţi expresia, primitivă faţă de Rusia, spunând că Rusia reprezintă un pericol. Pentru că, într-adevăr, în UE există ţări membre care se pot de-a dreptul simţi în pericol faţă de Rusia. Vorbim de Ţările Baltice, vorbim de Polonia, istoria şi apropierea geografică confirmă acest lucru, dar majoritatea ţărilor din UE nu resimt acest pericol, această primejdie, nici slovacii, nici cehii şi nici noi nu avem motive să credem că Rusia ar reprezenta vreun pericol, vreo primejdie pentru noi. Deci, este foarte clar că Ţările Baltice, Polonia şi alte ţări ar beneficia de garanţii suplimentare din partea NATO, din partea UE pentru a se simţi în siguranţă, dar restul ţărilor ar trebui să beneficieze de dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu Rusia. Deci, în loc de această politică primitivă faţă de Rusia, ar trebui să avem o politică mult mai specializată, mult mai bine definită cu Rusia”, a afirmat Orban.
Așadar, un lider puternic la el acasă, bazându-se pe un electorat dopat cu idei naționaliste și un lider regional, al cărui argument principal constă în construirea unei Ungarii de succes, capabilă a lansa oferte irezistibile vecinilor.
Doar că există câteva ”mici” probleme…
Mai întâi, mesajul intern. Privită dinspre Ungaria, înfrângerea din primul război mondial a fost cu adevărat o catastrofă. Popoarele aflate până în 1918 sub stăpânire ungară au optat pentru un drum propriu, în conformitate cu principiile wilsoniene. Principii liberale – de unde și priza pe care discursul iliberal o poate avea în Ungaria. Țara se vede drept o victimă a liberalismului wilsonian. Generații întregi de unguri au crescut și au fost educate sub acest discurs.
Numai că ceea ce poate prinde foarte bine în politica internă ungară ( există chiar o variantă și mai dură, a formațiunii xenofobe Jobbik) devine o problemă pentru vecini, fie că ei se numesc România, Slovacia, Serbia sau chiar Austria, dacă ne gândim la nostalgiile ungare legate de regiunea Burgenland.
Problema este că, în Europa Centrală, e cât se poate de complicat să te afirmi ca lider regional pe o platformă naționalistă, câtă vreme naționalismul uneia dintre părți poate fi perceput ca o amenințare de către celaltă. Iar pentru state precum România , Slovacia sau Serbia, punerea în discuție a Trianonului chiar că este o amenințare.
Modul în care Viktor Orban gestionează afacerile interne stârnește, cu siguranță, admirația și chiar invidia multor iliberali din regiune. Doar că, în țările lor, iliberalismul și naționalismul pe care ei le promovează nu sunt deloc în linie cu cele din Ungaria. Ba chiar, sunt de sens contrar.
Cam aceeași problemă și în ce privește atitudinea față de Rusia. Polonia, Statele Baltice și România nutresc un sentiment de teamă față de Rusia, motivat istoric și, într-o anumită măsură, întreținut de o mitologie națională. Chiar dacă poate trece în regiune drept un lider de succes, lui Viktor Orban îi va fi foarte greu, dacă nu imposibil să schimbe această percepție.
În definitiv, în Polonia, PiS își bazează ideologia și măsurile iliberale tocmai pe ideea ”curățirii” țării de influențele rusești. Accidentul de la Smolensk, din 2010, în care și-a pierdut viața, printre alții, președintele republicii, Lech Kaczinski, fratele actualului lider al PiS, Jaroslaw, capătă astfel dimensiuni mitice în discursul partidului.
Cu atât mai mult cu cât delegația poloneză se îndrepta tocmai către un eveniment de comemorare a pogromului de la Katyn, în care trupele Armatei Roșii au ucis o bună parte a elitei militare și intelectuale poloneze, în timpul celui de-al doilea război mondial. O crimă pe care Moscova a încercat – fără succes – să o nege decenii la rând și să o arunce pe seama naziștilor.
Liderii PiS sunt absolut convinși că, în realitate, la Smolensk nu a fost vorba despre un accident ci despre o mână criminală și au dezvoltat în legătură cu aceasta o adevărată teorie a conspirației. În care nu au uitat să-și includă și adversarii politici liberali, în frunte cu actualul președinte al Consiliului European, fostul premier Donald Tusk.
În România, iliberalismul este în principal de factură trumpiană. Pentru iliberalii români, în contextul unei ”bătrâne Europe” ezitante și defetiste, doar America lui Trump și în subsidiar, Israelul lui Netanyahu pot oferi țării o adevărată protecție împotriva … cui? Împotriva Rusiei, evident.
Așadar, un teren alunecos pe care Viktor Orban trebuie să se aventureze, dacă vrea cu adevărat să devină un lider regional și nu să rămână doar un lider al ungurilor, fie ei și din afara granițelor.