Previziunile se fac prudent, cu teama că un val de criză ar putea răsturna situația. Sunt analiști care se tem că o viitoare criză globală ar putea fi declanșată de problemele economiei Turciei sau ale Argentinei. Între timp băncile centrale mari ale lumii sunt fascinate de transparență, sunt așa de deschise către analiști, încât devin plictisitoare. Federal Reserves și Banca Centrală Europeană (BCE) și-au anunțat mișcările viitoare cu mai mare claritate, lucru nou într-o piață financiară obișnuită să citească printre rânduri. Se schimbă economia lumii, uneori și filosofia vreunei afaceri, dar fundamentele rămân. Transparența e un lux pe care și-l permit jucătorii mari. Nu-mi imaginez că la noi am putea afla câte intervenții a făcut banca central pentru a sprijini leul în fața atacurilor speculative sau de panică, pe care le trăia piața noastră, ori de câte ori se mișcau valurile războiului comercial global, sau, de ce nu, ori de câte ori vreun oficial de la București rostea vreo fantezie care sfida logica economică. Dar BNR nu ne spune toate astea, stă discret așezată pe o vistierie capabilă să reziste unor atacuri viitoare, dacă va rămâne independentă și cât timp economia funcționează, fie și cu o oarecare lentoare.

Economia zonei euro încetinește, anunță Eurostat, care afișează rezultatele economiilor monedei unice înaintea institutului noustru de statistică. În al doilea trimestru al anului Analiștii se așteaptă însă la o încetinire a economiei românești. Spre deosebire de calmul zonei euro, unde inflația rămâne joasă, la noi prețurile s-au inflamat și au ridicat astfel costurile împrumuturilor. Încetinirea economiei zonei euro, principalul nostru partener de afaceri comerciale și investitorul esențial, poate influența negativ și economia noastră. Toate semnalele primate dinspre piața financiară îndeamnă la prudență, pe de o parte ca o măsură de protecție în cazul unei crize globale, pe de altă parte ca contrapondere la supraîncălzirea economiei noastre.

Deocamdată afacerile mari par să funcționeze bine, mai ales cele stimulate de apetitul pentru consum. Marile bănci românești afișează și ele rezultate financiare bune, profituri în creștere, probabil influențate de un nou avânt al creditării, bazat pe încrederea că salariile tot cresc.

Sistemul bancar românesc s-a consolidat în ultimii ani și poate finanța un consum în creștere. Dar apar vulnerabilități interesante ale băncilor, una dintre ele fiind provocată de finanțarea în exces a datoriei publice. Băncile românești funcționează ca un fond de investiții, ele plasează sume mari de bani în titlurile de stat, și sunt mai puțin frecventate de afacerile mici și mijlocii. Băncile din România au plasamente totale de 22% din activele lor în obligațiuni ale statului, ceea ce este o rată înaltă pentru UE, dar ne-am obișnuit să fim campionii dezechilibrelor.

Firmele mici și mijlocii nu frecventează sistemul bancar în masă. O mare parte preferă să trăiască pe credit comercial, adică amână plata furnizorilor, sau pe credit fiscal, amână virarea taxelor și impozitelor datorate statului. E drept că nici băncile nu mai finanțează lejer afacerile mici ale românilor, după ce s-au trezit cu pachete de credite neperformante dinspre acestea care depășeau 20% din activele lor, deci bani care nu s-au mai recuperat. Iată însă că, în acest context special al pieței românești, băncile finanțează masiv investițiile ipotecare. Dau credite pentru cumpărarea locuințelor dar și pentru construirea de business centers. Expunerea față de piața imobiliară este însă exagerat de mare, mai mult de jumătate din creditele pentru populație (54%) fiind împrumuturi ipotecare, mai mult decât dublu față de anul boom-ului imobiliar local, 2008.

Deci băncile sunt vulnerabile, în ciuda sentimentului de triumf dat de profituri în creștere, în fața riscului de supraîncălzire a economiei. În aceste condiții, în care majoritatea firmelor preferă creditul comercial, sau pe cel fiscal, în fața împrumutului bancar, ar trebui să aflăm ce sens are o amnistie fiscală? Are oare rostul de a ierta pe toată lumea, deoarece Fiscul este stânjenit că a acceptat să țină pe credit fiscal numeroase afaceri mici, mijlocii și mari timp îndelungat? Dar cine nu plătea dările către stat, își achita oare furnizorii? Nu știm deoarece nu avem studii consistente, care să evalueze situația, impactul și efectele în timp ale unor măsuri, poate necesare. Dar pentru asta ne trebuie statistici elaborate. Un exemplu interesant ar fi institutul cehesc de statistică, unde sunt publicate extrem de multe și de serioase studii, rapoarte și statistici din toate domeniile, depășind cu mult simplitatea aproape enervantă a statisticii românești. Până la urmă politicile publice nu sunt fantezii ale unor aventurieri, ci rodul unor minție creative, informate, atente, profesioniste, și care are exercițiul transparenței și al comunicării.