Postelectorale

84
6 minute de lectură

Cu o excepţie remarcabilă, şi anume vizita de trei zile a Sanctităţii Sale Papa Francisc, tot ce s-a-ntâmplat în România după alegerile europarlamentare de pe 26 mai şi ce-o să mai vedem o vreme, în zilele şi săptămânile care vin, este şi va fi efect postelectoral, zăpăceală postelectorală, digestie dificilă a rezultatelor, cu unele semne de cecitate severă, pe cale să genereze un blocaj politic în toată regula.

De partea perdanţilor – degringoladă, apoi regrupare fără viziune, fără perspectivă. Partidele de la guvernare, PSD şi ALDE, nu mai sunt sprijinite decât de un sfert din electorat: PSD s-a prăbuşit la jumătatea scorului obţinut la parlamentarele din decembrie 2016, iar ALDE n-a mai atins pragul eliminatoriu de 5%. Drept care liderii celor două grupări au declarat că-şi „asumă” eşecurile din 26 mai, însă fără vreo consecinţă anume: nu demisionează de la vârful partidelor pe care le-au condus la deplorabilele rezultate înregistrate la urne şi nu se retrag de la guvernare, deşi o majoritate a populaţiei le-a cerut-o. Singurul vinovat: Liviu Dragnea, ieşit din scenă ca urmare a sentinţei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Delimitările sunt – totuşi – timide, chiar şi atunci când se fac dezvăluiri grave despre modul de conducere al fostului lider, căci colegele şi colegii „eliberaţi” acum de sub „dictatura” aceluia l-au secondat, l-au votat, l-au elogiat, au acţionat solidari împotriva sistemului judiciar, călcând în picioare principiile democraţiei, au participat din plin la ofensiva de „capturare” a instituţiilor publice şi au cântat la unison ticăloasele arii ale propagandei însoţitoare, cele despre „statul paralel”, despre „marile abuzuri” ale justiţiei ş.a.m.d. Au fost îndepărtaţi discret oamenii cei mai apropiaţi de Dragnea şi au revenit în prima linie câţiva dintre cei care-i deveniseră la un moment dat, din complici, contestatari, dar o conducere fermă nu se conturează în PSD, sunt tensiuni, conflictele mocnite izbucnesc în toiul şedinţelor de conducere, se dau declaraţii belicoase înainte de start şi la finalul reuniunilor. Coaliţia a strâns rândurile pentru a rezista la primele asalturi postelectorale ale opoziţiei, la voturile pentru înlocuirea lui Dragnea la şefia Camerei Deputaţilor şi pentru împiedicarea cercetării penale a lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, dar au fost manifestări inerţiale, de conservare a situaţiei de până la scrutinul din 26 mai. De facto – nici o schimbare de strategie: acelaşi guvern incompetent, care afectează profund echilibrele economice şi bugetare, aceleaşi teme propagandistice, doar puţintel bemolate. Nici PSD şi cu atât mai puţin minusculul ALDE n-au resurse de regenerare, de reformare internă. Urmarea logică: destructurarea şi plecarea de la guvernare sunt doar chestiuni de timp. Într-adevăr, majoritatea din Legislativ e din ce în ce mai şubredă: a reânceput migraţia aleşilor pesedişti către alternativa de stânga, Pro România, iar UDMR a anunţat că va vota noua moţiune de cenzură a opoziţiei. Blocată în propria sa formulă de funcţionare politică, taxată de electorat, coaliţia PSD-ALDE speră să amâne deznodământul.

De partea cealaltă, marile energii postelectorale ale învingătorilor s-au lovit de majoritatea parlamentară încă funcţională. Poate că, dacă preluarea guvernării ar fi fost imediat posibilă, s-ar fi creat fără probleme o largă coaliţie PNL-USR-PLUS-PMP-Pro România, la care s-ar fi alăturat UDMR şi celelalte minorităţi etnice reprezentate în Legislativ. Însă fisurarea actualei majorităţi e prea lentă şi formaţiunile din actuala opoziţie au adoptat poziţii proprii. Cea mai fermă – a PNL, care s-a arătat pregătit pentru guvernare şi-l susţine în continuare pe Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat în fruntea statului, la alegerile din toamnă. Cea mai riscantă – a USR-PLUS, care a anunţat o strategie ambiguă: s-a pronunţat pentru plecarea actualului executiv PSD-ALDE, dar nu doreşte să sprijine decât parlamentar un viitor cabinet compus din liberali şi cine s-ar mai alătura. Cu alte cuvinte, Alianţa 2020 vrea ca majoritatea actuală să piardă puterea, dar nu va participa la preluarea ei efectivă, recunoscând că, în perspectiva generalelor de anul viitor, preferă să nu-şi erodeze imaginea la guvernare. Calcul cam oportunist, în joc fiind soarta ţării, redresarea şi relansarea, spre binele nostru, al tuturor. De asemenea, USR-PLUS anunţă că va susţine un candidat propriu la prezidenţiale, ceea ce ar putea constitui un obstacol în buna colaborare cu PNL. Rămâne de văzut cum va reacţiona electoratul faţă de aceste mutări – încă o dată – riscante, căci Alianţa a defilat până acum sub stindardul moralităţii politice, cu orice risc, fără să deaa de înţeles că va miza pe strategii mai utile lor, politicienilor, decât ţării.

Fără dileme – situaţia PMP, cu puţinii săi parlamentari, poate că la ultimele mandate, căci la alegerile următoare nu va mai fi cap de listă fostul preşedinte Traian Băsescu, încă votat de admiratorii cei mai fideli, deci pragul va fi greu de trecut. Singura opţiune disponibilă: susţinerea câştigătorilor de la europarlamentare, în speranţa participării la o nouă formulă de guvernare.

Situaţie postelectorală interesantă la Pro România, cu un scor modest pe 26 mai, dar cu un mare potenţial de creştere prin absorbţie de la PSD, până la – varianta maximală – preluarea controlului asupra stângii politice. De aici – decizia de a vota moţiunea de cenzură fără a o şi semna: echipa lui Victor Ponta îşi confirmă astfel criticile faţă de linia din ultimii ani a PSD, dar nu se aliniază pur şi simplu la programul politic al dreptei.

Şi UDMR s-a pronunţat, în ultimul moment, în favoarea moţiunii de cenzură, cu pretextul „cazului Valea Uzului”. O ieşire mai mult ori mai puţin onorabilă din complicitatea cu guvernarea PSD-ALDE.

Celelalte minorităţi – de văzut dacă se vor reorienta şi ele. Vor mai fi noutăţi în zilele şi săptămânile de dinaintea vacanţei de vară. Perioada postelectorală nu s-a încheiat…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele