Premierul vrea raport detaliat cu pagubele produse de inundații

17
3 minute de lectură

Premierul Viorica Dăncilă a cerut, sâmbătă, Ministerului Afacerilor Interne (MAI) un raport detaliat cu privire la efectele inundațiilor produse în ultimele zile, urmând ca pe baza acestuia să ia măsuri de sprijinire a populației afectate, anunță Executivul.            

Pe baza acestei analize, Guvernul va lua măsuri urgente pentru sprijinirea oamenilor și a comunităților care au avut de suferit și ale căror obiective sociale sau drumuri, poduri și podețe au fost afectate.

Totodată, premierul a cerut Ministerului Muncii și Justiției Sociale să propună cât mai urgent ajutoare financiare pentru familia din Jugureni, Prahova, care trece prim momente dureroase.

“Am primit cu profundă tristețe vestea teribilă despre tragedia produsă în comuna prahoveană Jugureni, unde trei copii și-au pierdut viața, iar al patrulea este dat dispărut. Pentru un părinte nu există durere mai mare. Transmit întreaga compasiune familiei îndurerate și o asigur de tot sprijinul în aceste clipe de grea încercare”, a transmis premierul Viorica Dăncilă.

Autoritățile și comunitatea continuă acțiunile de căutare a celui de al patrulea copil.

Pompierii au găsit, sâmbătă, și trupul băiețelului de 6 ani luat de viitura produsă în Sângeru, județul Prahova. Băiatul a fost găsit în zona în care, cu puțin timp în urmă, a fost descoperită sora lui, în vârstă de 9 luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pompierii au reluat sâmbătă dimineața căutările copiilor luați de viitură în județul Prahova, după ce acțiunile au fost sistate pe perioada nopții. La acțiune participă 50 de pompieri.

O femeie și patru copii, cu vârste cuprinse între 9 luni și 6 ani din localitatea Sângeru, au fost surprinși vineri seara de viitură. Femeia a fost salvată, însă patru minori cu vârste cuprinse între 9 luni și 6 ani au fost dați dispăruți.

Potrivit MAI, ploile și inundațiile au afectat 55 localități din 15 județe, situația cea mai gravă fiind în județul Prahova. ,,În acest județ, 5 persoane (1 mamă și 4 copii) au fost surprinse de o viitură. Femeia a fost salvată, un copil a fost găsit decedat seara trecută, iar în această dimineață a fost găsit al doilea minor, de asemenea decedat. De asemenea, 37 de persoane au fost salvate de angajații MAI, iar alte 100 s-au autoevacuat’’, arată reprezentanții MAI într-un comunicat de presă.

În total, peste 550 de locuințe au fost afectate de inundații.

,,În total, la nivelul celor 15 județe au fost afectate 559 case, 42 anexe gospodărești, 56 beciuri (subsoluri), 142 curți, 3 clădiri aparținând unor instituții publice și 7 autovehicule. Traficul rutier este blocat pe drumul județean 102C, în județul Prahova din cauza surpării carosabilului pe o lungime de 15m și a fost afectat temporar pe alte 7 drumuri naționale: DN 17D/BN, DN 10/BZ, DN 2/BZ, DN 5/GR+IF, DN 24C/IS, DN 6/IF și DN 1B/PH) și 2 drumuri județene (DJ 172B/BN și DJ 201/IL)’’, mai precizează reprezentanții MAI.

Peste 7.000 de pompieri, polițiști și jandarmi sunt în serviciu pentru județele aflate sub avertizare meteorologică.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele