

Secţiile de vot s-au închis duminică la Moscova şi în majoritatea regiunilor Rusiei după o zi de alegeri locale care vor permite îndeosebi măsurarea sprijinului ruşilor pentru candidaţii pro-Kremlin şi pentru preşedintele Vladimir Putin, după o vară de manifestaţii dur reprimate, informează AFP, preluată de Agerpres.
Rezultatele definitive nu vor fi cunoscute decât luni, însă rata de participare la vot se anunţă dezamăgitoare în capitala rusă, unde doar 17,2% dintre alegători se prezentaseră la urne până la ora 18:00.
Duminică, singurul incident a fost arestarea a circa 15 persoane, între care şi fosta membră a mişcării Pussy Riot, Maria Alehina, şi jurnalistul Ilia Azar, potrivit Agerpres.