
Dosarul în care Augustin Lazăr cere suspendarea revocării sale din funcția de procuror general, dispusă de ministrul Justiției Tudorel Toader, a fost strămutat la București, prin decizia Curții de Apel Alba Iulia.
Instanța a admis, astfel, cererea făcută de Ministerul Justiției care a cerut ca dosarul să fie judecat de Curtea de Apel București.
Ministerul a invocat excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Alba în judecarea dosarului.
Consilierul juridic Alexandru Stan, care a reprezentat ministerul în instanță, a invocat faptul că nu este vorba de două persoane fizice ci de două entități juridice: Procurorul General al României și Ministerul Justiției.
La rândul său, avocatul lui Augustin Lazăr a spus că, dimpotrivă, litigiul este între reclamantul persoană fizică Augustin Lazăr și pârâtul Minister al Justiției, susținând că legea face distincție între domiciliul unei persoane fizice și sediul unei instituții, persoană juridică.