Home Business Producțiile agricole, sub semnul incertitudinii

Producțiile agricole, sub semnul incertitudinii

0
Producțiile agricole, sub semnul incertitudinii
9 minute de lectură

După producția record de anul trecut de peste 10 milioane de tone de grâu și cea mai mare producție de rapiță din istoria României, 1,7 milioane de tone, fenomenele meteo imprevizibile din acest an pun sub semnul incertitudinii recoltele, nu doar din punct de vedere cantitativ, ci și calitativ. Situația diferă de la o zonă la alta, dar o privire de ansamblu arată că producțiile de grâu și mai ales cele de rapiță vor fi considerabil mai mici față de anul trecut și mai slabe calitativ.

La grâu, recoltatul nu s-a încheiat încă, dar fermierii își fac deja calcule: cât vor pierde și dacă ce obțin este mai rentabil să fie valorificat pentru panificație sau să fie vândut ca furaj, pentru că în unele cazuri grâul furajer are un preț mai bun.  Cornel Stroescu exploatează în arendă 2.000 de hectare în Mehedinți: 450 ha cu rapiță, 600 ha cu grâu, 100 ha cu orz, restul cu mazăre, porumb și alte culturi. Ploile și perioadele de secetă i-au dat peste cap planurile anul acesta. „În perioada de recoltare au venit ploile. Așteptam peste 4 tone/ha de rapiță și am obținut doar 2,5 tone/ha. La grâu nu am încheiat recoltatul, dar probabil vom obține 5-6 tone/ha și ar fi trebuit să obținem cel puțin 7 tone/ha. Deci la rapiță pierderile sunt de aproape 50%, iar la grâu aproape 40% din producție. La grâu, pe lângă producția mai mică este o mare problemă calitatea mult mai slabă, din cauza ploilor. La porumb situația se prezintă ceva mai bine, dar până nu vom recolta nu putem fi siguri că vom obține producții bune”, a declarat, pentru Reporter Global, Cornel Stroescu.

Constantin Anghel, președintele Agrozootehnica Independența, județul Călărași, societate ce exploatează peste 2.100 de hectare, spune că un lucru este clar: calitatea producțiilor este afectată. „Dacă media anuală este de 480 l și într-un timp foarte scurt au căzut 200 l de apă, putem să vorbim de o calitate mai slabă a producțiilor. Noi nu am obținut producții mai mici de 6 tone/ha la grâu, dar noi avem potențial pentru 8 tone/ha”, a declarat pentru Reporter Global Constantin Anghel. În privința prețurilor, acesta susține că față de anul trecut se înregistrează o ușoară creștere la recoltat, de la 0,65 lei/kg anul trecut la 0,66-0,69 lei/kg. Prețul cerealelor este avantajos dacă ești în apropierea unui loc unde se vinde repede, cum ar fi un port la mare. În plus, trebuie să mizăm pe producții mari. Luăm în calcul și posibilitatea de a-l vinde ca grâu furajer, pentru că prețul este chiar mai avantajos”, spune președintele Agrozootehnica. Președintele Ligii Producătorilor Agricoli din România Laurențiu Baciu spune că producțiile sunt cu siguranță mai mici și slabe calitativ, dar nu se pune problema unui deficit de cereale pe piață sau a creșterii de prețuri din această cauză. „România activează într-o piață globală în care deficitul de pe piața internă este acoperit prin importuri, iar prețurile depind tot de prețurile internaționale. Pierderile de producție afectează doar producătorii, care au investit bani pe care nu îi vor putea recupera”, a declarat pentru Reporter Global Laurențiu Baciu.

Ce scapă însă acesta din vedere este faptul că o creștere a importurilor afectează și balanța comercială cu produse agroalimentare. Cantități mici obținute de producătorii români înseamnă o creștere a importurilor. Laurențiu Baciu a pierdut și el 70% din producția de rapiță, iar la grâu încă nu a început recoltatul, din cauza ploilor. CE: producția de grâu a României, cu 20% mai mică

Ultima prognoză a Comisiei Europene arată că producția de grâu a României va fi cu 20% mai mică față de anul trecut, sub 4 tone pe hectar, aceasta fiind cea mai mare scădere a randamentelor dintre statele UE. La nivelul întregii comunități, producția de grâu va fi cu 1% sub cea de anul trecut, în condițiile în care Spania, spre exemplu, mizează pe un plus de 48% și există state, precum Irlanda, unde fermierii obțin aproape 10 tone de grâu la hectar.

Situația este și mai dificilă pentru fermierii care au mizat cu precădere pe porumb, pentru care prognoza indică un minus de 21% față de anul trecut – cea mai mare scădere din UE –, până la 4,6 tone la hectar.

La orz, minusul estimat de Comisia Europeană este de 8,7%, până la 4,1 tone la hectar, în timp ce la orez prognoza indică minus 16%, până la 2,6 tone la hectar. La orez avem, din nou, cea mai mare scădere a producției din UE, ca și la triticale, unde se estimează un randament de 3,54 tone la hectar, cu 19% sub producția anului anterior.

Prima prognoză privind producția globală de grâu a fost publicată în luna martie de Organizația pentru Agricultură și Alimentație a Națiunilor Unite (FAO), care estima că se vor obține 744 de milioane de tone. Deși peste medie, aceasta ar reprezenta cea de-a doua diminuare anuală, reflectând randamente anticipate mai mici în Uniunea Europeană și în Federația Rusă. Condițiile meteo nefavorabile în America de Sud și Africa de Sud, împreună cu o micșorare așteptată a plantațiilor indicau, de asemenea, o scădere probabilă a producției de porumb în emisfera sudică.

Condițiile globale de aprovizionare pentru principalele cereale rămân stabile, iar prognozele FAO prezintă o majorare cu 14 milioane de tone pentru nivelul stocurilor la sfârșitul sezonului.

Și marii jucători sunt afectați de vreme

Și companiile străine de consultanță estimează scăderi de producții. Jucători mari de pe piața cerealelor, cum sunt Rusia și Ucraina, nu au fost nici ei ocoliți de vremea nefavorabilă. Potrivit celor mai noi calcule ale companiei de consultanță Agritel, din Franța, ca urmare a vremii secetoase instalate în sud-estul țării, recolta de grâu din acest an a Ucrainei ar putea fi de 24,72 milioane de tone, în scădere cu cinci procente față de cele 26,15 milioane de tone câte s-au obținut anul trecut în țara vecină României.

Alți analiști ai pieței de profil au anticipat și ei o diminuare a recoltei de grâu a Ucrainei, pe fondul condițiilor agrometeo nefavorabile. Ca și în cazul Rusiei, acolo unde producția de grâu ar urma să scadă și mai mult în acest an, Ucraina este un jucător important pe piața exportului de materie primă de proveniență agricolă din zona Mării Negre. Într-o estimare privind potențialul de producție al țării, bazat pe un tur al exploatațiilor, analiștii francezi de la Agritel apreciază că media randamentelor în Ucraina pentru anul în curs, atât la grâul de toamnă, cât și la cel de primăvară, ar urma să scadă la 3,91 tone la hectar, față de 4,11 t/ha recoltate în 2017. Suprafețele cu grâu de pe care se va recolta în 2018 în Ucraina vor fi mai mici cu un procent față de totalul anului trecut, mai exact 6,315 milioane de hectare.

Estimările Agritel privind producția totală de grâu a Ucrainei din acest an este mai mare decât totalul de 23,3 milioane de tone, cât erau estimările oficialilor statului vecin, dar sub cele 26,5 milioane de tone estimate de USDA.

Două mari firme de consultanță rusești, SovEcon și IKAR, și-au redus estimările privind recolta de cereale a Rusiei în 2018, din cauza vremii reci și umede din această primăvară în principalele regiuni din Siberia și Urali unde se cultivă grâul. Rusia, care a obținut anul trecut o recoltă record de cereale – 135 de milioane de tone – datorită condițiilor meteo favorabile, este unul din cei mai mari exportatori de grâu din lume și un important producător de orz și porumb. Prețurile atractive au permis Rusiei să cucerească o parte din cota de piață a rivalilor săi, SUA și Europa. În paralel, Moscova a căutat să deschidă noi piețe pentru exporturile sale de grâu precum Iranul, Africa și Arabia Saudită.

SovEcon a revizuit în scădere estimarea sa privind producția de cereale în 2018 la 119,6 milioane de tone, față de precedenta prognoză de 126,2 milioane de tone. Firma de consultanță și-a redus cu 3,9 milioane de tone previziunile referitoare la recolta de grâu, la 73,1 milioane de tone. Și IKAR se așteaptă acum la o producție de cereale de 114,7 milioane de tone (de la 117 milioane de tone) și o recoltă de grâu de 71,5 milioane de tone, în scădere cu două milioane de tone față de precedenta estimare. Chiar dacă recolta va fi mai slabă, Rusia are stocuri de cereale rămase din sezonul trecut, ceea ce va ajuta Moscova să mențină un nivel ridicat al exporturilor, a anunțat Ministerul Agriculturii din această țară.

Recent, Departamentul american al Agriculturii (USDA) și-a îmbunătățit prognozele privind producția de grâu a Rusiei în acest sezon de la 67 la 85 de milioane de tone.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here