Cititul și scrisul sunt activitățile cele mai la îndemână
și eficiente activități pentru dezvoltarea și funcționarea creierului. „Cu cât citim
și elaborăm text scris, cu atât în creierul nostru se formează noi circuite și
dobândim mai multă cunoaștere care se reflectă în societatea în care trăim”, a
declarat într-un interviu, pentru Reporter Global, Profesorul Leon Zăgrean, șeful
disciplinei Fiziologie și Neuroștiințe de la UMF „Carol Davila”.
Pentru a ne bucura de beneficiile scrisului și ale cititului, ar trebui să le exersăm cât mai des. „Dacă nu mai scriem de mână, pierdem din capacitatea creierului. Scrisul contribuie la dezvoltarea și funcționarea creierului prin două mecanisme. Unul este controlul motor, iar cel de-al doilea, exprimat prin elaborarea textului ce urmează a fi scris și care conferă nivelul de originalitate care poate merge până la posibilitatea identificării autorului textului de către cititor. Solicitând creierul, îl dezvoltăm, prin dezvoltarea de noi conexiuni sau circuite”, declară Leon Zăgrean.
„Informația nouă înflorește neuronii”
Cele două activități sunt strâns legate și de memorie (stocarea informației), și de asimilarea informației (realizarea conexiunilor informației nou-accesate cu informația asimilată anterior). Tocmai de aceea, este important să antrenăm creierul prin citit și scris, sporind astfel capacitatea acestuia de a face conexiuni, pe baza cunoștințelor acumulate. „Orice învățare reală înseamnă integrarea informației noi în câmpul informațional deja constituit, în tot ceea ce știam în momentul respectiv. Din acest motiv, învățarea sau asimilarea informației diferă de la individ la individ în funcție de cunoștințele dobândite anterior. Oamenii învață diferit, unii acumulează mai multă memorie, alții, mai puțin. Memorizarea, în sensul stocării de informație, este mult mai puțin eficientă față de asimilarea informației realizată prin legături sau conexiuni semantice. Învățarea eficientă este cea realizată treptat și sistematic, susținută conștient de motivație. Învățarea dobândită în acest fel reprezintă cunoașterea care, pe de o parte, conferă identitate individului și, pe de altă parte, amplifică capacitatea de gândire și creație.
Din nefericire, în ultimele decenii, procesul educațional, ca mecanism principal de dezvoltare a cunoașterii și identității individuale, apelează tot mai mult la solicitarea memorizării stereotipe, neglijând sau evitând înțelegerea și semnificația noțiunilor. Ca urmare, capacitatea de sinteză și integrare a cunoștințelor elevilor și studenților este tot mai redusă, favorizând creșterea periculoasă a numărului de analfabeți funcționali.
Scrisul, în sensul elaborării textului, este o altă componentă importantă care participă la potențarea mentală, atât prin solicitarea memoriei, cât și prin crearea de noi conexiuni și înțelesuri, realizând un nivel nou de cunoaștere. „Asta înseamnă de fapt învigorarea și menținerea funcționării sănătoase a creierului. Să nu uităm că vigurozitatea creierului este determinată, în primul rând, de accesarea informației diversificată, în aceeași măsură în care vigurozitatea mușchilor este menținută de activitatea lor. Informația nou-acumulată înflorește neuronul. Pe de o parte, îți îmbogățești cunoștințele și, pe de altă parte, îți potențezi creierul pentru viitoarele acțiuni. De-asta oamenii care își solicită mintea din punctul de vedere al activității cerebrale sunt mai sănătoși, trăiesc mai mult, sunt mai viguroși”, susține Prof. Leon Zăgrean. El consideră că, în mod cert, sănătatea corpului nostru este dependentă de sănătatea creierului care, ca orice sistem, dacă nu este utilizat, se deteriorează. „Exercițiul de cunoaștere este cel mai important factor de plasticitate a creierului. Cititul și scrisul creează și modelează mintea și limbajul, mențin creierul sănătos, iar acesta, la rândul lui, influențează sănătatea întregului corp și, implicit, sănătatea societății. Limbajul, în complexitatea lui, inclusiv vorbirea, este oglinda gândirii. La rândul ei, gândirea este dimensiunea fundamentală a identității ființei umane”, declară Leon Zăgrean.
Pentru citit, ai nevoie de motivație
Cititul este calea de pătrundere în memoria gândirii umane, iar scrisul este cea mai la îndemână formă de materializare a gândirii, susține profesorul. Una dintre cele mai importante căi de accesare a informației și dobândire a cunoașterii este calea senzorială, adică ceea ce vedem, auzim, mirosim, gustăm sau pipăim, uneori conștient, alteori inconștient. Informația culeasă se depozitează în memoria noastră în mod automat în primii ani de viață. Treptat, pe măsură ce gradul de conștientizare crește, începem să accesăm selectiv informația din mediul înconjurător în funcție de motivație. Probabil, cea mai timpurie formă a motivației este curiozitatea. Etapa inițială a curiozității poate fi interpretată ca un comportament instinctual, transmis genetic. Ulterior, curiozitatea poate deveni conștientizată, ca o motivație dobândită prin educație, exprimată prin dorința de cunoaștere. „Acest aspect al cunoașterii, foarte important din perspectiva neuroștiințelor aplicate, ar trebui, în opinia mea, să reprezinte temelia educației și valorii ființei umane. Dorința de cunoaștere este condiția fundamentală pentru dobândirea cunoașterii care, la rândul ei, este sau ar trebui să fie dimensiunea, chiar, condiția fundamentală a existenței și continuității umanității. Acesta este aspectul care ar putea avea legătură cu educația atât din perspectiva familiei, cât și din perspectiva educației instituționalizate. Din păcate, ambele componente ale educației se dovedesc tot mai deficitare din punctul de vedere al calității programelor școlare și al cultivării valorii cunoașterii pentru individ și societate, mai ales din perspectiva relațiilor interumane și a relațiilor cu mediul natural. Ca urmare, accesarea informației, cunoașterea, în cea mai importantă perioadă de consolidare identitară – până la vârsta de 18 ani – provine în cea mai mare măsură din mediul virtual și social. Cu alte cuvinte, ponderea educației în familie și în școală devine secundară. Pericolul acestui aspect al educației este faptul că oferta educațională din partea unei societăți tot mai consumeriste și nearmonizate cu mediul natural deturnează sau alterează conceptul de valoare umană, ca ființă răspunzătoare de impactul activității sale asupra mediului natural și social. Preferința pentru accesarea informațiilor din mediul social și virtual este explicată prin faptul că aceasta este mai comodă atât pentru copii, cât și pentru educatori, părinți sau dascăli. Consecința principală a acestui model de educație este lipsa de cunoaștere a principiilor și legilor ce stau la baza existenței vieții și a unei societăți armonizate cu mediul natural. Riscul care derivă din lipsa de cunoaștere constă, în opinia mea, în probabilitatea de a transforma ființa umană într-o ființă fără conștiință, bazată doar pe comportamentul genetic, instinctual”, declară neurocercetătorul Leon Zăgrean.
Desigur, s-ar putea contrazice aceste opinii prin argumente precum: accesarea virtuală a cunoștințelor, deci, educația se face mai rapid decât prin citit sau scris, ori prin argumentarea că prin sistemele virtuale comunicarea este mai complexă, implică posibilitatea participării mai multor persoane. Ambele argumente sunt valabile, dar, în același timp, neglijează unele aspecte ale funcționării creierului: capacitatea fiziologică a proceselor cerebrale de asimilare a informației în raport cu timpul, calitatea și responsabilitatea comunicării.
Ritmul fiziologic de asimilare a informației este determinat de secvența unor procese electrochimice ce se desfășoară fiecare într-un timp precis determinat în dezvoltarea și funcționarea creierului. Mai mult, trecerea unei informații/mesaj din memoria de scurtă durată în cea de lungă durată se realizează selectiv și conștientizat, în funcție de semnificația mesajului și chiar de condițiile ambientale.
Cu privire la calitatea comunicării interumane, probabil se acceptă, în general, că semnificația mesajului este în mare măsură dependentă de identitatea persoanelor implicate în emiterea și receptarea mesajului. În funcție de identitatea persoanelor implicate, mesajul poartă și transmite și o componentă afectivă specifică ființei umane și care contribuie semnificativ la importanța mesajului.
Ca urmare, cititul și scrisul/elaborarea de text au o pondere mai importantă în dezvoltarea gândirii și comunicării, mai ales când identitatea și valoarea persoanelor implicate este cunoscută.
Desigur, și comunicarea virtuală este importantă și, probabil, va fi în viitor. Mulți apelează la această comunicare, de accesare a social media și care, în opinia mea, duce mai repede la însingurare decât la comunicare, pentru că nu se comunică cu o persoană. Mesajul transmis pe cale virtuală este, adesea, deturnat de fapt de la complexitatea realității în care trăim și sunt selectate lucrurile care sunt mai ușor de accesat. Aici, după părerea mea, este un pericol, pentru că, treptat, treptat, persoanele implicate, mai ales, cele tinere, își formează o imagine deformată despre realitate. În primul rând, lipsa de responsabilitate și chiar lipsa de coeziune, pentru că, de cele mai multe ori, persoanele nu se simt nici conectate, nici responsabile una față de alta privind conținutul și semnificația mesajului. Acest lucru, contrar aparenței de a dezvolta comunicarea, de fapt dezvoltă însingurarea, iar însingurarea individului înseamnă de fapt lipsa de participare la ceea ce înseamnă societate. O societate care nu are o anumită relație de coeziune reală se destramă. Riscul este să se producă un dezechilibru între activitatea umană, în raport cu legile naturii, iar acest comportament nu poate să rămână fără consecințe, pentru că natura, și ea, învață de la noi, adică este în mod cert influențată, răspunde la acțiunea noastră și nu aș putea spune că o să răspundă totdeauna la nivelul așteptărilor noastre”, a adăugat prof. Leon Zăgrean.
„Cunoașterea nu vine peste tine ca ploaia”
Scrisul și cititul înseamnă cunoaștere, iar cunoașterea este strâns legată de evoluția civilizației pe Pământ, prin modul în care noi ne raportăm la mediul în care trăim. Leon Zăgrean apreciază: civilizația terestră trece printr-un moment critic, care poate să ducă la dispariție sau la o transformare a ființei umane, la o extensie a ei în alte tipuri de entități, lucru greu de evaluat acum. „Este totul controlat după niște criterii care nu sunt compatibile cu supraviețuirea speciei în această stare naturală. E posibil să fie creată o nouă specie. În opinia mea, ființa umană este un fel de multiplicator al informației. Să acumulezi informații și să le transmiți mai departe. Asta face diferența între om și animal. Înlocuirea ființei umane cu indivizi non-umani, non-spirituali nu s-ar integra în ansamblul universal, nu ar fi în armonie cu legile universale, pentru că Universul are totuși o armonie, dar asta depinde de mintea noastră, de atitudinea noastră, de responsabilitatea noastră, care în final depinde de educație. Cunoașterea se obține conștient. Nu vine cunoașterea peste tine ca ploaia. Depinde de fiecare dintre noi modul în care intenționează și conștientizează necesitatea cunoașterii. În momentul în care noi vom pierde această dimensiune a cunoașterii, înseamnă că dispărem ca specie. La ora actuală, suntem pe cale să o pierdem. Pentru că în acest moment educația instituționalizată este foarte mult deviată înspre aspectul practic sau tehnic, omițându-se sau, în cel mai bun caz, neglijându-se cunoașterea integrativ-holistică”, declară prof. Leon Zăgrean.
Needucații, un risc pentru supraviețuirea societății
Pentru ca procesul cunoașterii să se dezvolte, ar trebui să se implice sistemele de coordonare/conducere a societății, dar acest lucru nu se întâmplă și asta se reflectă în alterarea accelerată a mediului în care trăim. La baza naturii stau niște legi, iar asta înseamnă cunoaștere. „Se alterează mediul, iar mediul alterează sănătatea. Sănătatea noastră depinde în cea mai mare măsură de sănătatea alimentelor, a aerului, apei, iar cei aleși sau impuși să conducă societatea și lumea sunt interesați, în marea majoritate, de alte obiective… Aici ar trebui să intervină sistemele de coordonare a societății. Primul sistem de coordonare este sistemul politic, care este alterat în acest moment, nu doar în România, pentru că politicienii sunt axați doar pe avuție și putere personală. Acest lucru, din punct de vedere matematic, oricum ai lua-o, la un moment dat creează discrepanță, iar în final această discrepanță creează dezordine. Nu se poate altfel. Pe măsură ce crește numărul celor needucați în rândul maselor largi, cu atât riscul este din ce în ce mai mare în ceea ce privește supraviețuirea indivizilor, a societăților, inclusiv a politicienilor. Ei consideră că dacă se separă în castelul lor nu mai depind de restul lumii. Este o impresie total eronată și nu arată decât ignoranță și prostie, pentru că la un moment dat și aerul, și apa, și mediul îi afectează și pe ei, și pe urmașii lor. Noi suntem mult mai periculoși decât animalele, pentru că animalele au un tipar genetic, care stabilește foarte bine măsura în care se dezvoltă pentru a păstra echilibrul. Omul, tocmai prin acțiunea lui lipsită de gândire armonioasă și printr-un exces de gândire păguboasă sau dizarmonioasă, intervine într-un mod mult mai brutal. Pe de altă parte, este lipsa de responsabilitate a individului, care se lasă mazilit și oropsit de niște inculți. Nu cred că sunt oameni care nu știu ce trebuie făcut. Știu ce trebuie făcut, dar renunță la acest ce trebuie făcut pentru un mic avantaj de azi și nu privesc lucrurile în viitor. Prin modificările epigenetice, vor fi afectați urmașii lor, din punctul de vedere al rezistenței și al sănătății, inclusiv din punctul de vedere al reproducerii. Toate manifestările dezechilibrelor provocate de om mediului se plătesc, mai devreme sau mai târziu, de către toți, iar lipsa de cunoaștere înseamnă o gândire necorespunzătoare, iar o gândire necorespunzătoare înseamnă o atitudine necorespunzătoare și fapte necorespunzătoare. Toate astea le încasează, până la urmă, societatea și ființa umană. Calitatea umană în prezent este necorespunzătoare în raport cu sustenabilitatea societății. Omul până acum nu a trăit doar cu educația de la școală, ci și cu cea de acasă. Era un anumit tip de demnitate. Pe măsură ce puterea umană, puterea societății, crește și devine tot mai eficientă în modificarea mediului în care trăim, ar trebui ca fenomenul de cunoaștere să fie mai dezvoltat, dar scopul și valoarea ființei umane au fost denaturate. Ființa umană nu trebuie să fie măsurată prin cartea de credit, automobile, case. Nu zic că nu sunt utile, dar trebuie să fie în raport cu necesitățile individului”, conchide Leon Zăgrean.
Prin creier se manifestă inteligența Universului
Cunoașterea, care implică scrisul și cititul, este necesară pentru menținerea coeziunii în societate și pentru asigurarea echilibrului între societate și natură, dar acest lucru nu se mai întâmplă și consecințele sunt greu de anticipat. Anomaliile în funcționarea societății au pătruns profund în toate domeniile și își au rădăcinile în lipsa de cunoaștere. Din cunoaștere izvorăsc demnitatea, valoarea umană, compasiunea și respectul față de semeni, față de mediul natural. „Ființa umană, prin mintea, ei distruge coeziunea. Distruge coeziunea dintre indivizii societății și coeziunea dintre societate și mediu, pentru că între cele două ar trebui să fie o relație de armonie. Politica de sănătate a lumii este șchioapă, pentru că la nivel global principiul nu este de menținere a sănătății și de prevenție a bolii, ci de a trata cât mai mulți bolnavi. Este dorința față de materialitatea lumii, iar lumea este mai importantă nu prin dimensiunea materială, ci prin cea informațională sau spirituală. Prin creierul nostru, care e materie, se exprimă de fapt inteligența Universului, legile Universului, pe care noi, în loc să le cunoaștem și să le aplicăm, le nesocotim. Sunt din ce în ce mai mulți oameni care obțin diplome la diferite niveluri, care nu au niciun fundament. Li se cultivă posesorilor de diplome ideea că este importantă diploma, nu ceea ce pot să facă, ca urmare a celor învățate pentru a dobândi diplomele sau a cunoștințelor care susțin acea diplomă. Dar ne-am obișnuit să ne plângem fără să acționăm, ceea ce înseamnă o încurajare a celor care produc dezorganizare. Este și responsabilitatea fiecărui individ. Majoritatea politicienilor, în acest moment, sunt niște paraziți, iar știința, în momentul de față, este o pârghie în mâna marilor afaceriști și a marilor puternici, majoritatea, niște ignoranți. Unii fie nu cunosc consecințele, fie le neglijează, iar altora le convine poziția de superioritate”, concluzionează prof. dr. Leon Zăgrean.