

Ca o completare la decretul prezidențial prin care s-a instituit starea de urgență, președintele PMP, Eugen Tomac, vine cu un set de 10 măsuri dure. Pentru că, spune el, „diavolul se ascunde în detalii și nu avem mult timp la dispoziție pentru a-l nimici”.
Liderul PMP spune că a luat această inițiativă deoarece autoritățile române ezită să ia măsuri mai ferme, iar oamenii tratează superficial situația.
Eugen Tomac propune ca:
1. Persoanelor de peste 65 de ani să nu le fie permisă părăsirea domiciliului decât în situații excepționale, însoțite de poliție.
2. Să fie închise toate spațiile comerciale, restaurante și cafenele.
3. Restricționarea transportului în comun la nivel național. Să se circule cu autoturismul, dar nu mai mult de 3 persoane.
4. Cetățenilor să le fie recomandat să nu se întâlnească în grupuri mai mari de 3 persoane.
5. Farmaciile să funcționeze în regim non-stop (24/24)
6. Magazinele alimentare să funcționeze conform unui program prelungit pentru a le oferi cetățenilor confortul psihologic că au acces la produse pe perioada crizei. În comune și orașe, program 7.00- 22.00, în municipii cu peste 50 mii de locuitori în regim non-stop (24/24)
7. Pentru situațiile în care telemunca nu se poate aplica, să se respecte distanța de minimum 2 metri între persoanele aflate în același spațiu.
8. Toate birourile și spațiile unde se desfășoară activitate lucrativă sa fie dezinfectate riguros, iar angajații să folosească dezinfectant la cel mult 30 de minute.
9. Guvernul să achiziționeze din fondul de rezervă substanțe dezinfectante pe care să le ofere tuturor cetățenilor pentru a igieniza fiecare apartament și gospodărie. Primăriile să asigure distribuirea în cel mai scurt timp.
10. Poliția, jandarmeria și armata să supravegheze domiciliul celor aflați în carantină sau izolare.
Tomac admite că măsurile propuse de el sunt foarte dure, dar spune că numai așa se poate opri răspândirea noului coronavirus.
Președintele PMP este în SUA, unde a rămas blocat din 15 martie și se inspiră din măsurile pe care le iau americanii.
„După un zbor de 9 ore, când am aterizat la Washington, Președintele Trump tocmai anunța instituirea stării de urgență.
Bineînțeles, nu aș fi plecat dacă știam că vor fi suspendate toate zborurile spre și dinspre Europa. Însă pentru că am fost invitat la un eveniment organizat la reședința oficială a Președintelui Trump din Florida, am considerat că trebuie să onorez această invitație, cu atât mai mult cu cât este al doilea an consecutiv când am acest privilegiu.
Ținând cont de situația excepțională decretată în Statele Unite de către Președintele Americii din cauza epidemiei COVID 19, evenimentul de la Mar-a-Lago la care eram invitat s-a amânat.
Între timp, SUA a anulat și zborurile către Marea Britanie și Irlanda, prin urmare voi respecta toate instrucțiunile autorităților americane până voi găsi cea mai sigură cale de a reveni în Europa.
Recunosc că urmăresc, împreună cu echipa mea, clipă de clipă, tot ce se întâmplă acasă și trăiesc această situație la fel de îngrijorat ca toți românii”, a scris el pe Facebook.