Când vorbim despre anul 2019 în Europa, ne referim în primul rând la provocările cu care ne vom confrunta pe termen relativ scurt. Așadar, 2019 este anul în care cu toții vom decide în ce direcție va merge Uniunea Europeană după Brexit. Dar 2019 este și anul în care trebuie să ne pregătim de provocări mai complexe, cu efect pe termen lung, precum digitalizarea și schimbările demografice. 

de Siegfried Mureșan

2019, anul Brexit

Anul viitor, Marea Britanie va părăsi, din păcate, Uniunea Europeană, vom trece de la o Uniune de 28 de state la una de 27 de state. Brexit-ul va fi urmat de o perioadă tranzitorie, deoarece Marea Britanie are mii de pagini de legislație europeană transpusă în legislația internă, iar pentru fiecare astfel de act legislativ vor trebui găsite dispoziții tranzitorii. Așadar, una dintre marile provocări ale anului viitor este dată de schimbările legislative și administrative care se vor petrece în UE după ce Marea Britanie nu va mai fi unul dintre membrii ei. 

Tot în 2019, ar trebui să ajungem la un acord cu privire la viitorul buget multianual al UE post-2020. Și nu putem avea un acord pe bugetul multianual al UE fără a avea înainte un acord pe prioritățile UE pe care acest buget le va finanța. De aceea, 2019 este anul în care trebuie să decidem în ce direcție va merge UE în următorii șapte ani. 

Dincolo de toate acestea, 2019 este și an electoral, vom alege viitorii membri ai Parlamentului European care vor vota viitoarea componență a Comisiei Europene. În funcție de cine va câștiga alegerile europene, vom ști care va fi direcția UE și viteza cu care se va merge în acea direcție.

Așadar, alegerile europene, bugetul UE și Europa post-Brexit sunt principalele provocări ale anului 2019 cu impact pe termen scurt și pe termen mediu. 

 Pe lângă acestea, există o serie de alte provocări, cu efect pe termen lung, dar asupra cărora trebuie să acționăm din timp. Mă refer în special la digitalizare și la schimbările demografice.

Vedem deja efectele digitalizării în viața de zi cu zi. Avem funcționari publici virtuali și self banking în loc de sucursale bancare, avem self-payment în loc de vânzători la supermarketuri. Vânzătorii și funcționarii bancari sunt înlocuiți deja, încet, încet, de roboți. Este doar începutul. În următorii 50 de ani, sute de alte meserii vor dispărea pentru că vor fi automatizate. Suntem la începutul a ceea ce se numește a patra revoluție industrială. O revoluție industrială în care locul central îl are robotizarea. Studiile arată că 65% din copiii care sunt acum în școala primară vor profesa în meserii inexistente la momentul de față. Europa trebuie să se pregătească de aceste schimbări pentru a nu ajunge la o criză pe piața muncii când meseriile actuale vor dispărea și vor apărea meserii noi, pe care nu are cine să le facă. Pentru asta, este nevoie de reforme în educație, astfel încât tinerii să învețe acum meseriile care se vor căuta peste zece ani. Este nevoie și de o reformă a pieței muncii, fiindcă digitalizarea va schimba complet modul în care ne raportăm la cariera noastră. Oamenii nu vor mai avea o singură meserie din momentul în care vor ieși de pe băncile școlii, până când vor ieși la pensie. Va trebui să învățăm, apoi să aplicăm ce am învățat, apoi să învățăm din nou și așa mai departe. Piața muncii va fi din ce în ce mai dinamică, așa că și politicile europene în domeniu trebuie să fie ajustate la aceste schimbări. Nu în ultimul rând, Europa trebuie să investească mai mult în inovare. În era digitalizării, o economie care nu investește în cercetare și inovare este o economie care rămâne în urmă. UE investește, în medie, aproximativ 2,03% din PIB în cercetare și inovare. În comparație, SUA investesc 2,79% din PIB, iar Coreea de Sud, 4,23% din PIB. Trebuie să creștem investițiile în cercetare și inovare, pentru ca economia noastră să rămână competitivă la nivel global. 

Dincolo de digitalizare, o altă provocare cu care se va confrunta Europa pe termen lung și la care trebuie să răspundem deja cu soluții este demografia. Vorbim aici atât de demografia negativă din Europa, cât, mai ales, de demografia pozitivă din Africa. Dacă, în ultimii trei ani, populația UE a crescut, în medie, cu 1,4 milioane de persoane/an, acest lucru s-a datorat doar migrației. În realitate, sporul natural calculat ca diferența dintre numărul de nașteri și numărul de decese a fost unul negativ în ultimul an, de -100.000 de persoane. Este nevoie, deci, de politici publice de încurajare a natalității. 

Dacă Europa se confruntă cu spor natural negativ, lucrurile stau invers în ceea ce privește continentul vecin. Populația Africii a crescut foarte mult în ultimii ani, de la 800 de milioane de persoane în 2000, la 1,3 miliarde de persoane în 2018. Previziunile pe termen lung arată că, până în 2050, Africa va număra 2,5 miliarde de persoane.

Pentru a putea hrăni această populație în creștere, Africa trebuie să se dezvolte. Altfel, exodul spre Europa va continua și se va intensifica. De aceea, dezvoltarea Africii este în interesul Europei. Trebuie să creștem alocările pentru investiții în continentul vecin. Discutăm de investiții totale de 40 de miliarde de euro în Cadrul financiar 2021 – 2027, comparativ cu 32,5 miliarde de euro, cât am investit din cadrul financiar actual, 2014 – 2020. 

Ce trebuie să facă Europa

Ultimele două crize din Europa, criza financiară și criza migrației, au arătat că, dacă există slăbiciuni la nivelului unui stat, toată Europa este supusă riscurilor generate de acele slăbiciuni. Datoria mare din Grecia a reprezentat un risc pentru toată zona Euro. Faptul că Grecia nu și-a putut securiza frontiera cu Turcia, iar Italia nu a putut securiza frontiera maritimă a generat criza migrației și a supus unui risc major întreaga Europă. De aceea, în 2019 trebuie să înțelegem că, dacă vrem să trecem ușor peste noile provocări, trebuie să avem ordine în casă. Nu trebuie să ignorăm nicio problemă din niciun stat membru fiindcă, dacă nu o gestionăm la timp, riscăm să avem cu toții de suferit.

Totodată, fiecare stat membru este prea mic pentru a răspunde de unul singur tuturor provocărilor din 2019 și din anii care vor veni. Niciun stat membru nu poate soluționa singur problema decalajului de inovare și de investiții sau problema migrației. Soluțiile la fiecare dintre provocările de mai sus nu pot veni decât dacă lucrăm împreună. Am văzut, de altfel, că cele două mari crize menționate mai sus au fost soluționate tot la nivel european. Niciun stat membru singur nu ar fi putut trece peste criza financiară sau criza migrației.

Ce trebuie să facă România

În 2019, avem nevoie la conducerea României de oameni politici care să cunoască situația din Europa și să înțeleagă problemele din celelalte țări. Numai cunoscând foarte bine problemele din jur și din Europa în ansamblul ei, poți lua decizii bune pentru țara ta. Totodată, trebuie să cunoaștem foarte bine riscurile din afara UE, în special amenințările dinspre Federația Rusă, problemele din Turcia și din Orientul Mijlociu. Ultimul lucru de care avem nevoie în 2019 este o clasă de politicieni care nu înțelege că bunăstarea României depinde de bunăstarea întregii Uniuni Europene și că nu poți guverna bine pentru oameni dacă nu ții cont de provocările întregii Uniuni Europene și de amenințările din vecinătate. 

În plus, România va prelua la 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, președinția Uniunii Europene. Așadar, dincolo de responsabilitățile interne, Guvernul României trebuie să fie pregătit să conducă Europa și să gestioneze toate aceste provocări timp de jumătate de an. De aceea, în 2019 nu este loc de politicieni nepregătiți, superficiali sau populiști.