Patru deputați PSD au părăsit luni partidul condus de Liviu Dragnea și au anunțat că intră în Pro România, partidul condus de Victor Ponta, fost președinte al PSD și ex-premier al României.
Parlamentarii care au schimbat tabăra politică sunt Ion Spânu, Mihai Valentin Popa, Ion Mocioalcă și Mihai Mohaci. Din acest moment, coaliția PSD-ALDE a pierdut majoritatea de 165 de parlamentari în Camera Deputaților și a rămas doar cu 163.
De majoritatea din parlament depinde succesul unei eventuale moțiuni de cenzură, anunțate deja de liberali, și căderea guvernului Dăncilă.
Ponta a anunțat luni că are un număr suficient pentru ca partidul său să-și poată face grup parlamentar în Camera Deputaților.
”Eu cred că până la 1 februarie Pro România va avea al treilea grup din Camera Deputaților, ca număr de deputați. Mă interesează calitatea oamenilor. Sunt parlamentari PSD pe care i-am refuzat. Nu se încadrează. N-am nimic personal cu ei, dar nu se încadrează în ceea ce vrea să facă Pro România, adică oamneni care spun că direcția e în Est și nu în Vest, că Europa ne vrea răul, oameni care ceartă Comisia Europeană și pe doamna Corina Crețu”, a spus Ponta.
Primul dintre demisionari, deputatul de Caraș Severin Ion Micioalcă, una din vocile cele mai critice, până de curând, împotriva președintelui PSD Liviu Dragnea, a spus că părăsește PSD pentru că partidul ”merge pe alt drum”.
El a scris luni, pe pagina sa de Facebook, că ”este nedrept și umilitor ca eu, asemenea altor colegi ai mei din PSD, să așteptăm fiecare Comitet Executiv al partidului întrebându-ne dacă acela va fi momentul în care vom fi puși în discuție și judecați de persoare care, în marea lor majoritate nu au trăit în acest partid niciodată momentele de care am avut noi parte”. Mocioalcă s-a referit la faptul că actuala conducere a PSD este deținută majoritar de oameni proveniți din fostul PDL și din partidul România Mare.
”Le sugerez tuturor celor care se vor supăra de acest gest politic, să nu caute explicații în ocultele statului paralel, în false dosare, în vanități rănite sau în lupte politice trecute sau prezente. Să caute explicații în viitor, în ceea ce se construiește astăzi în PSD și pe lângă PSD. Să se gândească bine la experiența altora care s-au crezut nemuritori și s-au jucat iresponsabil cu puterea, ajungând în final victimele propriei lor puteri”, mai spune Mocioalcă. ” Sunt mai mult decât convins că majoritatea zdrobitoare a colegilor mei îmi împărtășesc opiniile și valorile. Poate nu au încă determinarea și curajul unui gest în acest sens. Sunt foarte convins că viitorul foarte apropiat ne va aduce într-un fel sau altul din nou împreună”, a mai scris demisionarul.