Cu câteva zile înainte de sfârșitul anului 2018, cifrele arată îngrozitor în dreptul PSD și, cu precădere, personal în dreptul lui Liviu Dragnea. Doar 11 la sută dintre români mai au încredere în el. PSD a coborât sub pragul de 30% în intențiile de vot și chiar un scor electoral de peste 30% ar scoate partidul din ecuația guvernării, așa cum istoria a mai consemnat. Și circa 70% dintre români doresc înlocuirea guvernului condus de Viorica Dăncilă.

Cum de a fost posibil, în condițiile unei economii în creștere, cu salarii mărite simțitor mai ales în sectorul public, cu pensii crescute și cu șomaj practic zero? De fapt, cei doi ani de guvernare ai PSD au fost plini de victorii cu consecințe dezastruoase, atât pentru partid, cât și pentru liderul său. 

Liviu Dragnea a demonstrat, prin fapte, că ține sub control partidul cu o mână de fier. Tentativele de debarcare a sa de la conducerea partidului au eșuat rând pe rând în tensiunea ședințelor de Comitet Executiv. A schimbat premierii fără să i se clintească un mușchi al feței și fără crâcniri din rândurile partidului, care i-a văzut rostogolindu-se pe scările Palatului Victoria pe Sorin Grindeanu și apoi pe Mihai Tudose.

Guvernul său a reușit debarcarea procurorului general anticorupție, Laura Codruța Kovesi, i-a luat din atribuții președintelui Iohannis, a schimbat radical legile justiției, prin proceduri parlamentare, repliindu-se rapid și eficient după dușul rece al masivelor demonstrații de stradă din ianuarie-februarie 2017.

În iunie 2018, liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, de Curtea Supremă în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului de la Teleorman. Cu toate acestea, Liviu Dragnea a știut să lase impresia că are situația sub control – guvernul a contestat cu succes un complet de cinci judecători, pe motiv că era constituit după legea veche și nu după cea modificată recent în parlament. 

Dar și după ce șefa Curții Supreme a tras la sorți, în fața camerelor tv, noile complete, Liviu Dragnea a reușit să obțină suspendarea acestora. Apoi, Înalta Curte a anunțat amânarea tuturor proceselor în materie civilă și penală, fără a stabili un nou termen până la organizarea unei noi trageri la sorți.

PSD și adeseori Liviu Dragnea în persoană au adoptat un discurs public contondent, demonizând adversari politici, critici din spațiul public și organizații ale societății civile, vânturând idei conspiraționiste. Pentru prima dată, euroscepticismul și-a făcut loc în discursul politic mainstream. În definitiv, PSD nu a făcut decât să reia o rețetă de succes în Europa Centrală, atunci când l-a demonizat pe miliardarul George Soros sau a emis teoria „statului paralel”. 

Toate aceste dovezi de forță ar fi trebuit să-i confere o bază solidă partidului aflat la jumătatea mandatului de guvernare, însă gheața de sub el prinde să se crape tot mai amenințător. Majoritatea a fost pierdută la Camera Deputaților și activul partidului are toate motivele să se teamă de reacția publică în cazul în care ar merge până la capăt cu grațierea și amnistia, așa cum cer tot mai multe voci din PSD.

Un sondaj comandat de organizații neguvernamentale arată că aproximativ 90 de procente din populație se pronunță împotriva grațierii și amnistiei, în proporții relativ echilibrate pe grupe de vârstă, nivel educațional sau regiuni istorice. Un val amenințător pare a se ridica, după ce tot un val popular adusese PSD la guvernare cu o majoritate solidă, în urmă cu doi ani. E adevărat că victoria a fost asigurată cu numai 18% din masa electoratului, situație favorizată de indiferența populației față de politicieni în general.

Este tot atât de adevărat că nu se guvernează după sondaje, ci în funcție de rezultatele alegerilor. Iar PSD are tot dreptul și toată legitimitatea să le invoce în sprijinul său.

Liderii săi trebuie însă să se întrebe de ce s-a ajuns aici și să ia decizii fundamentale pentru viitorul imediat, în cazul în care mecanismele interne mai funcționează într-o anumită măsură. 

Ei mai trebuie să se întrebe și dacă nu cumva resursele de susținere publică pentru actualul guvern s-au epuizat și dacă mai poate fi găsită susținere pentru un nou executiv girat de Liviu Dragnea.

Apoi, ei trebuie să se întrebe dacă au făcut bine că s-au îndepărtat de discursul european. Au intrat în coliziune cu Comisia Europeană, au demonstrat că, la guvernare, nu pot sau nu vor să depună proiecte viabile pentru finanțare, s-au trezit izolați în propriul grup socialist din Parlamentul European, când cu votarea rezoluției critice la adresa guvernului și majorității de la București. 

Au stârnit neîncredere printre primarii marilor orașe, care caută acum alternative individuale sau asocieri în vederea accesării fondurilor europene, așa cum este cazul Alianței Vestului. Au câștigat în premieră Primăria Bucureștiului și toate sectoarele, dar nu au reușit să pună la punct un program real de modernizare a celui mai mare oraș al României.

Nicicând o guvernare pornită sub auspicii atât de favorabile nu a ajuns să gâfâie atât de tare la mijlocul mandatului – majoritate solidă, conjunctură economică favorabilă după ieșirea din criză, preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene sau momentul Centenarului. Nicicând atâtea victorii n-au dus la un asemenea dezastru.