Bratislava, 30 martie 2019. Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Slovacia e câştigat de Zuzana Čaputová, avocată şi activistă civică, încă tânără la cei 45 de ani ai săi, intrată relativ recent în politică, la sfârşitul lui 2017, în partidul Progresívne Slovensko/ Slovacia Progresistă, fondat atunci, cu un program foarte critic faţă de „establishment”-ul naţionalist şi corupt care domina scena publică. Adversarul din finală, Maros Sefcovic, încă vicepreşedinte al Comisiei Europene, diplomat de carieră, a candidat ca independent susţinut de partidul Smer-SD/ Direcţia-Social Democraţia, considerat „populist de stânga”, aflat de mult timp la guvernare. Victoria Zuzanei Čaputová se datorează valului de revoltă stârnit de asasinarea, pe 21 februarie 2018, a doi tineri de 27 de ani: ziaristul Ján Kuciak şi partenera sa, Martina Kušnírová. Investigaţiile lui Kuciak dăduseră la iveală operaţiuni ilegale în care erau implicaţi guvernanţii slovaci, cu legături cu Mafia italiană. Confruntat cu furia populaţiei, premierul Robert Fico a demisionat pe 15 martie, după ce încercase să se ralieze protestelor anunţând o recompensă de 1 milion de euro pentru informaţii privitoare la dubla crimă. Scena a fost groaznică: Fico s-a adresat ţării arătând în dreapta sa, pe o măsuţă, teancurile cu bani, de parcă vieţile celor doi ar fi putut fi compensate în bani. Confruntarea dintre cetăţeni şi politicienii corupţi avea să conducă la deznodământul alegerilor prezidenţiale, Zuzana Čaputová devenind un simbol al opţiunii slovacilor pentru corectitudine şi pentru democraţie.
Kiev, tot 30 martie. Are loc primul tur al prezidenţialelor din Ucraina. Pentru finala de pe 21 aprilie se califică şeful actual al statului, Petro Poroşenko, şi, de pe prima poziţie, Volodâmâr Zelenski, actor devenit foarte popular ca protagonist al serialului TV Sluha narodu/ Slujitorul poporului, lansat în 2015, în care joacă rolul unui profesor de istorie ajuns preşedinte al ţării. În martie 2018 s-a înfiinţat şi un partid omonim, din partea căruia Zelenski, coborât de pe micile ecrane asemeni unui personaj dintr-un film al lui Woody Allen, candidează acum! Conform sondajelor de opinie, va câştiga turul al doilea cu circa 60% din voturi, transpunând în realitate ficţiunea din serial şi – mai ales – preluând acelaşi tip de revoltă a populaţiei faţă de corupţia de la vârful politicii, în condiţiile de instabilitate ştiute: „război hibrid” întreţinut de Federaţia Rusă ş.a.m.d.
Budapesta, februarie-martie-aprilie 2019. Guvernul ungar declanşează o „campanie de informare” cu afişe în care şeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, apare alături de miliardarul american de origine maghiară George Soros, presupus „conspirator”, evreu fiind, împotriva creştinătăţii, susţinător al migraţiei musulmanilor spre Vechiul nostru Continent. Reacţii indignate dinspre Bruxelles. După ce bătuse în retragere, premierul Viktor Orban îşi reia strategiile „iliberale”, cu noi panouri demascatoare ale „maleficului” Soros. Fidesz-ul condus de Orban e suspendat din Partidul Popular European. Se înteţesc protestele civice împotriva guvernării lui „Viktator”.
La Bucureşti – tendinţe asemănătoare, cu marea diferenţă a împărţirii puterii: majoritatea parlamentară şi guvernul încearcă să impună politici de tip „iliberal”, autoritariste şi nedemocratice, care să le „rezolve” dosarele de corupţie şi să le permită noi acumulări, retorica publică folosită fiind tot izolaţionistă, anti-europeistă, anti-Soros etc.; însă preşedintele Klaus Iohannis, susţinut de opoziţie şi de partenerii externi ai României, se opune.
Strasbourg, 15 aprilie. În Parlamentul European e programată o nouă dezbatere despre derapajele guvernării de la Bucureşti, care a scandalizat cancelariile occidentale prin alterarea legislaţiei anti-corupţie şi prin campania de blocare a Laurei Codruţa Kovesi, debarcată de la Direcţia Naţională Anticorupţie, dar candidată pe cont propriu, cu mari şanse, la ocuparea postului de procuror-şef al viitorului Parchet European antifraudă.
La Londra, de câteva luni bune – haos politic pe traseul către „Brexit”, către ieşirea din Uniunea Europeană. Ţara e profund divizată, nici populaţia şi nici politicienii nereuşind să se pună de acord asupra condiţiilor de plecare. Parlamentul de pe Tamisa a respins în repetate rânduri, prin vot, nu numai proiectul de tratat negociat de primul ministru Theresa May cu Bruxelles-ul, dar şi celelalte soluţii, nu puţine, propuse şi de către guvernanţi, şi de opoziţie. Data stabilită iniţial pentru „Brexit”, 29 martie, a fost depăşită. S-a convenit asupra unei prelungiri până în octombrie. Dacă blocajul nu e depăşit rapid, Regatul Unit va fi obligat să ţină la finele lunii mai alegeri pentru Parlamentul European! Situaţie absolut ridicolă, pe care doar umorul britanic o poate face suportabilă… „Părţile”, Londra şi Bruxelles-ul, obosite de atâtea pertractări, dau tot mai des semne de nervozitate. Unele voci cer ca insularii să se retragă odată! Dar s-a auzit şi minunatul discurs pe care Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, l-a rostit la Strasbourg, pe 16 aprilie: fără să-şi ascundă speranţa că se va renunţa la „Brexit”, polonezul a spus că nu abandonează şi ne îndeamnă pe toţi să nu renunţăm „să visăm la o Europă mai bună şi unită”.
În inima Parisului, tot pe 16 aprilie, către seară, ia foc schela de restaurare a marii Catedrale Notre-Dame. Flăcările se extind, incendiul mistuie întregul acoperiş. Cade şi înalta tijă metalică dintre turlele bisericii. Cocoşul de cupru din vârf „supravieţuieşte” miraculos: e găsit intact, în molozul carbonizat, fierbinte. Stricăciunile nu sunt ireparabile, nava catedralei n-a fost afectată. Mesaje de tristeţe şi de solidaritate din toată Franţa şi din toată lumea. A ars parţial unul dintre cele mai vechi şi mai proeminente simboluri ale Europei, ale civilizaţiei umane. Focul a fost stins. Refacerea va dura câţiva ani. Istoria, adeseori imprevizibilă, îşi urmează cursul…
