Home Externe Putin: condamnarea Mariei Butina este revoltătoare

Putin: condamnarea Mariei Butina este revoltătoare

0
Putin: condamnarea Mariei Butina este revoltătoare
Maria Butina Foto Wikimedia
2 minute de lectură

Vladimir Putin a declarat sâmbătă că decizia de condamnare a fostei agente ruse Maria Butina la un an și jumătate de închisoare este „revoltătoare”, informează Mediafax.

El a mai spus că decizia de a o condamna pe Butina este o încercare a justiției americane de a salva aparențele. „Nu este clar pentru ce au condamnat-o, ce infracțiune a comis. Este un exemplu clar de salvare a aparențelor. Au trimis-o la închisoare, dar nu putea fi acuzată de nimic, așa că, pentru a nu părea ridicoli, i-au dat o sentință de 18 luni pentru a arăta că este, totuși, vinovată de ceva. Decizia este revoltătoare!”, a declarat Vladimir Putin, care se află într-o vizită oficială la Beijing.

Maria Butina, o fostă agentă rusă acuzată de infiltrare în grupuri politice cu scopul de a influența politicile americane, a fost condamnată la 18 luni de închisoare de către un tribunal federal din Statele Unite.

Maria Butina, care a fost reținută vara trecută, a recunoscut că a conspirat pentru a acționa ca un agent pentru Rusia. În luna decembrie aceasta a început să coopereze cu autoritățile americane.

Procurorii nu consideră acțiunile ei un spionaj tradițional, însă sunt îngrijorați că aceasta reprezintă o amenințare la adresa securității naționale.

Ambasada rusă la Washington a răspuns sentinței, spunând despre Butina că este „un prizonier politic, o victimă a provocărilor serviciilor speciale și folosirii arbitrare a legislației de către SUA”.

Acuzaţiile împotriva rusoaicei nu au făcut parte din ancheta procurorului special Robert Mueller, recent finalizată, cu privire la presupusa implicare a Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.

Maria Valeryevna Butina solidarizează cu ideea folosirii armelor de foc, fiind membră fondatoare a organizației rusești “Dreptul de a purta arme (Rights to Bear Arms)”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here