
Un atac al Statelor Unite împotriva Iranului ar avea consecinţe “catastrofale”, a avertizat joi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în contextul tensiunilor dintre Washington şi Teheran, informează Mediafax.
“Statele Unite afirmă că nu exclud folosirea forţei (…). Aceasta ar fi o catastrofă cel puţin pentru regiune. Ar genera o amplificare a violenţelor şi o creştere a numărului de refugiaţi”, a declarat Vladimir Putin, citat de agenţia Associated Press şi de cotidianul Le Figaro.
“Consecinţele ar fi triste şi pentru cei care ar lansa o asemenea tentativă”, a atras atenţia liderul de la Kremlin.
Context
O dronă a Armatei Statelor Unite a fost doborâtă în spațiul aerian al Iranului, în zona Strâmtorii Ormuz, de către o rachetă iraniană, a declarat o sursă din cadrul armatei SUA pentru Reuters, preluată de Mediafax.
Incidentul de joi vine la o zi după ce Pentagonul a anunțat că va trimie 1.000 de militari suplimentari în regiune, în contextul tensiunilor dintre SUA și Iran.
Franţa şi Germania au anunţat miercuri că vor depune toate eforturile pentru evitarea unui conflict militar între Statele Unite şi Iran, avertizând că riscurile se menţin, mai ales pe fondul presiunilor exercitate de Administraţia Donald Trump, informează Mediafax.
„Vrem să unificăm eforturile pentru lansarea unui proces în sensul reducerii tensiunilor. Încă avem timp şi sper că toate părţile vor da dovadă de mai mult calm. Încă există timp, dar doar puţin”, a declarat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, citat de agenţia Reuters.
Jean-Yves Le Drian a explicat că ameninţarea Iranului că va depăşi limita stocurilor de uraniu stabilită prin Acordul nuclear din 2015 este îngrijorătoare, însă a atribuit o parte din vină Statelor Unite.