Răspunsul CSM la acuzațiile aduse de șefa Înaltei Curți

84
3 minute de lectură

CSM a transmis, joi, după ce preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a contestat legalitatea procedurii de numire a succesorului său, că Secţiei pentru judecători îi revine obligaţia de a întreprinde demersurile necesare organizării procedurii.

“Potrivit dispozițiilor legale, numirea în funcția de președinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. În exercitarea acestei prerogative legale, Secţiei pentru judecători îi revine obligația de a întreprinde demersurile necesare organizării procedurii de numire, aşa încât să fie asigurată continuitatea funcţiei, fără să fie afectată buna funcţionare a instanţei. Interpretarea avansată de președintele în funcție, respectiv că declanșarea procedurii trebuie făcută după expirarea mandatului său, tinde să acrediteze ideea că legiuitorul ar fi urmărit un interimat obligatoriu necesar derulării acestei proceduri (aproximativ 2 luni), distorsionând sensul reglementării care acoperă o multitudine de situații de încetare a mandatului funcţiei şi nu doar ipoteza ajungerii la termen a acestuia (revocare, demisie, pensionare, deces etc.)” transmite CSM, într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Consiliul Superior al Magistraturii susține că afirmaţiile lansate de preşedintele în funcţie al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la legalitatea procedurii de numire a preşedintelui instanţei supreme nu doar că sunt contrare voinţei legiuitorului, dar sunt şi surprinzătoare, în condițiile în care vin “chiar de la preşedintele în funcţie care ar trebui să fie primul preocupat să prevină riscul unei instabilităţi la vârful justiţiei”.

“În ciuda faptului că procedura este declanșată încă din data de 30 mai 2019, președintele instanței supreme nu a avut nicio obiecțiune până la momentul la care a adresat întrebări candidatului, în condițiile în care a existat cadrul instituțional în care ar fi putut să releve o presupusă neregularitate. Facem precizarea, în acest context, că numirea viitorului președinte operează începând cu ziua următoare a încetării actualului mandat. În concluzie, este regretabil modul în care preşedintele în funcţie, care nu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat, a ales să se manifeste faţă de un judecător al instanţei supreme, succesorul său”, conchide CSM.

Reacția Consiliului vine după ce șefa Instanței Supreme a contestat procedura de numirea a noului președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție. ,,Legea este clară, spune în termen de 30 de zile de la expirarea mandatului. Înainte de modificarea pe care Legea 242 a adus-o Legii 303, articolul 53 făcea o distincție între expirarea mandatului și vacantarea postului și erau două proceduri diferite. La expirarea mandatului, candidaturile se depuneau cu 60 de zile înainte, la vacantarea mandatului se depuneau în 30 de zile după expirare. Acest articol a fost modificat în totalitate prin Legea 242 și a rămas un singur alineat al articolului 53 care spune că candidaturile se depun în termen de 30 de zile de la data expirării mandatului”, a declarat Cristina Tarcea.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele