Toată lumea știe: acum 80 de ani, la 1 septembrie 1939, s-a declanșat cel de-al Doilea Război Mondial. Avea să se termine la 8 mai 1945. Dar manifestările care au avut loc în Polonia, cu ocazia împlinirii celor opt decenii de la primele focuri de armă, arată că fantoma războiului încă bântuie în Europa, la fel și resentimentele.
A fost un act memorabil: președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, le-a cerut iertare polonezilor pentru războiul purtat de Germania, soldat cu milioane de morți. „Mă înclin în faţa victimelor poloneze ale tiraniei germane. Și cer iertare (…)”, a spus președintele german, avându-l alături pe omologul polonez Andrzej Duda, în orașul polonez Wielun. Acest mic oraș polonez a constituit primul obiectiv al armatei naziste, la 1 septembrie 1939.
Dar nu este vorba doar despre gesturi simbolice. Polonia vrea mai mult.
Varșovia a redeschis problema despăgubirilor de război, care ar putea atinge nivelul sutelor de miliarde de euro, comentează AFP.
Partidul Lege și Justiție (PIS), venit la putere în 2015, a făcut din despăgubirile de război un obiectiv central al politicii sale față de Germania.
Guvernul Poloniei spune că Germania acordă compensații altor victime de război, în timp ce polonezii care sunt încă în viață și care au trecut prin exact aceleași experiențe ca evreii nu au primit compensații.
Berlinul își asumă responsabilitatea pentru ororile comise de regimul nazist – așa cum a făcut-o și președintele Steinmeier la 1 septembrie –, dar refuză să redeschidă problema despăgubirilor.
Germania susține că Polonia, la acea vreme un satelit al Uniunii Sovietice, a renunțat la pretențiile sale față de Germania de Est (RDG), în 1953. În plus, în 1990, Polonia și Germania reunită au semnat un tratat privind frontiera comună, urmat de un Tratat de bună vecinătate, în 1991. La niciuna dintre aceste ocazii, Polonia nu a pus problema despăgubirilor de război, ceea ce, din punctul de vedere al Germaniei, reprezintă un acord tacit că problema s-a lămurit, comentează AFP.
Dar ce relevanță mai au toate acestea după 80 de ani, când Polonia și Germania sunt aliate în NATO și partenere în Uniunea Europeană?
Desigur, victimizarea națională face parte din retorica populistă, iar partidul de guvernământ de la Varșovia, Lege și Justiție (PiS), este unul ultraconservator cu accente populiste. Accentuând chestiunea despăgubirilor de război, actualul guvern polonez se delimitează mai clar de predecesorii liberali, care au desfășurat o politică europeană apropiată de „nucleul dur” franco-german.
Apoi, este un fel de a spune Germaniei că Polonia are o problemă. Una ar fi North Stream 2, proiectul energetic germano-rus care îngrijorează țările Europei Centrale. Cu amara ei experiență istorică, Polonia se teme că o înțelegere germano-rusă făcută peste capul ei ar putea foarte bine să fie făcută pe seama ei. Desigur, Germania de azi este o democrație, vremea dictatelor și a pactelor secrete a trecut – și s-au împlinit recent 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, care a deschis calea războiului. Însă polonezii țin la memorie. Și, desigur, mai sunt diferendele de ordin politic dintre Varșovia și Berlin – Germania critică reforma poloneză a justiției, pe care o consideră un derapaj de la normele statului de drept.
De partea cealaltă, se află Rusia. De această dată, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a lipsit de pe lista invitaților anunțată de președinția poloneză încă din martie. Motivul e cât se poate de clar: anexarea Crimeei.
Pentru Rusia, asta a sunat ca o ofensă. Regimul lui Vladimir Putin a recuperat, din punct de vedere propagandistic, multe dintre simbolurile fostei URSS. Și, dintre cele trei mituri fondatoare ale regimului sovietic – Revoluția din Octombrie, Lenin și Marele Război pentru Apărarea Patriei – cel din urmă este cel mai lesne utilizabil în noul context. Kremlinul îl folosește azi ca un simbol al luptei popoarelor înfrățite contra agresiunii venite dinspre Occident.
Moscova nu contenește să reamintească despre contribuția sa la înfrângerea Germaniei naziste și să se considere un „eliberator” al popoarelor.
La 80 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, politica agresivă a Moscovei îi face pe mulți dintre foștii ei sateliți să se teamă de o nouă „eliberare”. Așa că își iau măsuri, și asta s-a văzut și la 1 septembrie.
Președintele Trump n-a mai ajuns în Polonia, unde era așteptat ca un mare prieten. A fost nevoit să rămână acasă din cauza amenințării uraganului Dorian. Trump a fost înlocuit de vicepreședintele Mike Pence și Polonia tocmai a obținut o creștere a prezenței militare americane în țară. Mai mult, Polonia speră la o bază militară americană permanentă, care ar urma să fie botezată Fort Trump.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, națiunile se angajau să meargă către o lume a libertății și a păcii. Pentru națiunile ajunse în sfera de influență a URSS, această promisiune a devenit tangibilă de-abia patru decenii și jumătate mai târziu, odată cu căderea Zidului Berlinului. Azi, temerile și resentimentele generate de război continuă să supraviețuiască. Și, uneori, liderii politici știu bine să le folosească.
