Pentru prima dată de la anexarea ilegală a Crimeii, Rusia a folosit în mod direct și deschis forța militară împotriva Ucrainei. Pe 25 noiembrie 2018, în Marea Azov, un buzunar maritim al Mării Negre, nava rusească Don, a pazei de coastă, a deschis în mod abuziv focul asupra unui remorcher ucrainean, rănind șase marinari ucraineni. În plus, a reținut trei nave aparținând marinei militare ucrainene și a interzis accesul tuturor navelor spre și dinspre Marea Azov, blocând trecerea pe sub podul din strâmtoarea Kerch cu o navă portcontainer. Acțiunile navale rusești au fost susținute și din aer, prin prezența în zonă a unor elicoptere și avioane militare ale Moscovei. Toată această desfășurare de forțe, la prima impresie, a fost generată de dorința Kievului de a încerca să mute două mici nave militare, plus respectivul remorcher, din portul Odessa, de la Marea Neagră, în portul Mariupol, de la Marea Azov. Doar acum o lună Ucraina luase o decizie similară, transferând alte nave din Marea Neagră în Marea Azov, fără a se înregistra vreo reacție din partea Rusiei.

După toate prevederile dreptului internațional, gestul Rusiei reprezintă o agresiune militară și o declarație de război. Profitând de superioritatea sa militară evidentă din zona Mării Negre, Rusia a anexat de facto Marea Azov, testându-și în același timp tacticile de război naval hibrid. Pentru un observator atent al modului cum evoluează relațiile dintre Rusia și Ucraina, recentele evenimente din Marea Azov nu ar trebui să surprindă. Dorința Moscovei de a sugruma economia ucraineană este vizibilă de mai mult timp. Folosind diferite metode, la limita dreptului internațional sau chiar dincolo de ea, rușii au reușit să producă imense pagube Kievului. Conform analizelor publicate de americanii de la Jamestown Foundation, Ucraina a pierdut peste 8 miliarde de dolari din cauza modului abuziv în care marina militară rusă oprește navele comerciale, pretextând inspecții sau organizând nejustificat exerciții navale în zonele de tranzit comercial. Odată cu anexarea ilegală a Crimeii, prin portul ucrainean de la Mariupol trec 80% din exporturile și importurile Kievului. Nu sunt hărțuite doar navele comerciale ucrainene, în egală măsură au fost și sunt hărțuite și nave ale statelor UE, în număr de peste 120, totalul zilelor de întârziere fiind de 1.262. De altfel, aceste recente acțiuni ale Rusiei au generat un dur răspuns al Parlamentului European, care a condamnat deciziile Moscovei, considerându- le „o nouă dimensiune a războiului hibrid” împotriva Kievului.

Prin război naval hibrid, Rusia își propune să destabilizeze militar și economic Ucraina, inclusiv prin izolarea maritimă a estului țării, mai ales a portului Mariupol, de restul lumii. Odată testate aceste proceduri, ele pot fi folosite și față de portul Odessa, dar și pentru a izola în ansamblul său Marea Neagră de Marea Mediterană. În felul acesta, atât Marea Azov, cât și Marea Neagră ar redeveni „mări rusești”. În ciuda acordurilor bilaterale cu Ucraina și a tuturor tratatelor și convențiilor internaționale la care Rusia este parte, în special a celor care reglementează dreptul mării, sfidând ideea de „libertate a navigației”, Moscova își reafirmă dorința de a avea propria sferă de influență în Marea Neagră.

Ce scop urmărește Moscova prin toate aceste acțiuni? Avem mai multe răspunsuri posibile. Poate fi doar o decizie de politică internă rusă. Președintele Vladimir Putin se confruntă cu scăderea semnificativă a popularității sale în interiorul Rusiei. O serie de recente decizii economice și sociale, cu costuri mari pentru rusul obișnuit, au făcut ca președintele Putin să nu mai fie chiar atât de popular. Pe fondul acesta precar din punct de vedere economic, o atitudine mai tranșantă față de Kiev poate ajuta. Mai ales că nici recentele eforturi diplomatice ruse, de a-l prezenta pe președintele rus ca pe un actor internațional important, nu au dat roadele scontate.

Poate fi dorința Rusiei de a-și consolida situația militară, inclusiv navală, ca pregătire a unei eventuale invazii amfibii împotriva Ucrainei, în zona portului Mariupol. Se știe că în acest an Moscova a transferat mai multe nave din flota de la Marea Caspică în Marea Azov. Experții occidentali estimează că în ciuda construcției podului care leagă peninsula Crimeea de restul Rusiei, administrarea peninsulei este în continuare dificilă și costisitoare. O eventuală rupere a sudului Ucrainei de țara-mamă ar ajuta la o mai ușoară gestionare a anexării și la o susținere a politicii de forță față de Occident.

La fel de bine poate fi și dorința de a pedepsi gestul curajos al Ucrainei de a-și declara independența religioasă, prin autocefalitatea bisericii ortodoxe ucrainene. Decizia președintelui Petro Poroshenko, susținută de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, a dat o lovitură de moarte, în egală măsură, pretențiilor Rusiei de a fi a treia Romă, dar și strategiilor rusești de a pune în practică planurile legate de „lumea rusă” (Russkiy  mir). 

Oricare ar fi explicația, recentele evenimente din MareaAzov ne arată, o dată în plus, dorința Rusiei de a nu renunța la păstrarea Ucrainei pe o orbită rusă de influență, dar și de a demonstra o dată în plus Occidentului că dreptul aparține forței. Și prin forță, în special militară, Moscova își prezervă posibilitatea recuperării imperiului pierdut. Și nu numai. Presiunea Rusiei pe istmul balto-pontic va crește. Inclusiv prin tactici de război hibrid naval.