Record de vânzări pentru Tesla, acțiunile companiei au crescut cu 7%

42
1 minut de lectură

Tesla a livrat 95.200 de autoturisme în al treilea trimestru al acestui an, nivel de vânzări ce constituie un record pentru companie, relatează CNN.

Publicate marți, cifrele au atins obiectivul stabilit de companie și au depășit cu mult nivelul de 63.000 de mașini vândute în primul trimestru al anului și 40.740 vândute în al doilea trimestru al anului precedent, când Tesla făcea eforturi pentru a accelera producția Model 3, cel mai bine vândut autoturism al companiei. Acțiunile Tesla au crescut cu 7% din momentul publicării noilor cifre.

Datele privind livrările sunt mai elocvente în ceea ce privește vânzările în condițiile în care clienții Tesla plătesc prețul întreg în momentul în care primesc autoturismul.

Noul record de vânzări a fost înregistrat după cea mai mare scădere a nivelului de vânzări din istoria companiei, în primul trimestru al anului, după cele 90.700 de autoturisme vândute în ultimul trimestru al anului 2018.

Tesla a atribuit scăderea problemelor logistice întâmpinate când compania a început să livreze Model 3 în străinătate. Compania a anunțat marți că a „eficientizat semnificativ“ procesul de livrare la nivel mondial.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele