Home Opinii Referendumul zdruncină monopolul contestării ordonanțelor cu urgențe controversate

Referendumul zdruncină monopolul contestării ordonanțelor cu urgențe controversate

0
Referendumul zdruncină monopolul contestării ordonanțelor cu urgențe controversate
5 minute de lectură

Ce va fi după alegerile europene? Este o întrebare care preocupă în mare măsură lumea europeană. Până la scenariile care vor șlefui viitorul Uniunii, în funcție de rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European și de alianțele care se vor coagula, piața financiară își păstrează calmul. Deși temele de campanie au avut o retorică politică, economia este cea care suportă, până la urmă, efectele alegerilor, iar monedele implicate, inclusiv euro, descriu imediat tensiunile din teren.

Calmul pieței financiare, cu un euro relativ stabil față de un dolar american tensionat, la rândul lui, de bătăliile unui război comercial neconvențional, măsoară încrederea europenilor în Uniune.

Desigur, Europa se va schimba după aceste alegeri, fie și pentru că îngrijorările privind respectarea valorilor europene au atins o intensitate maximă, reflectate de scindări ale grupurilor politice mari chiar în momentele-cheie, de campanie electorală.

La noi însă, nu alegerile pot provoca schimbări, ci referendumul cerut de președintele Iohannis. Comunitatea oamenilor de afaceri lansează o provocare: dacă oamenii vor vota în favoarea „extinderii dreptului de a ataca Ordonanțele de Urgență direct la Curtea Constituțională”, atunci Avocatul Poporului să nu mai aibă monopolul contestării.

În fond, investitorii și oamenii de afaceri cer, de ani buni, un cadru legislativ stabil, predictibil. Nu e un moft, însă. Paradoxal, tocmai aceste OUG sunt instrumentele care au injectat volatilitate, impredictibilitate, nesiguranță în economia noastră. Tocmai valul de ordonanțe de urgență a sufocat mediul de afaceri, luat prin surprindere deoarece reglementările impuse nu erau expresia vreunei urgențe, alta decât, uneori, foamea de bani a bugetului.

Oamenii de afaceri „consideră utilă extinderea dreptului de a ataca ordonanțele de urgență direct la Curtea Constituțională şi la alte domenii, respectiv fiscal şi economic, având în vedere practica Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă cu impact negativ major asupra activităţii agenţilor economici, fără consultarea acestora”.

„Ordonanțele de urgență au impact și asupra mediului de afaceri. Noi am dat exemplul Ordonanței 114 sau al Ordonanței 79, care a fost legată de transferul contribuțiilor, ambele date în regim de urgență, fără a fi analizate și discutate cu mediul de afaceri, așa cum cerea chiar legislația în vigoare. În momentul în care dai o ordonanță, ea nu poate fi atacată decât de Avocatul Poporului, ceea ce nu e normal. E chiar ilogic și incorect ca o lege să poate fi atacată de către partidele politice, de către președinte, de guvern, de către Avocatul Poporului, dar o ordonanță de urgență să nu poată fi atacată decât de Avocatul Poporului. În esență, orice lege controversată nu poate fi atacată decât de către Avocatul Poporului. Nu ar trebui să existe un monopol de nicio parte. Nicio contestare nu poate să fie monopolul cuiva”, ne-a declarat Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNPIMMR).

În opinia lui Jianu, atât Consiliul Economic şi Social, instituţie constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional, cât şi organizaţiile patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, în calitatea lor de parteneri sociali interesați în domeniul relaţiilor industriale, ar trebui să poată ataca o OUG la Curtea Constituțională. Jianu nu exclude posibilitatea ca unele ordonanțe, care presupun modificări fiscale, să poată fi contestate de către Consiliul Fiscal.

Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni și secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri (AOAR), consideră și el că exercițiul guvernării prin ordonanțe de urgență este riscant, dar constată că a devenit, în ultimii 30 de ani, aproape o tradiție. În ipoteza în care răspunsul la întrebarea cu pricina ar fi favorabil schimbării și, mai ales, dacă rezultatul se va implementa, atunci guvernele ar trebui să acționeze mai prudent, mai transparent și în interesul tuturor actorilor din economie.

Alegerile pentru Parlamentul European transmit o intensitate a emoțiilor oamenilor, la cote neîntâlnite în ultimii ani, atât la noi, cât și în fiecare dintre statele membre ale UE. Unii spun că populismul, tentația suveranismului și repulsia față de imigranți ar fi efectele crizei financiare care a lovit cu brutalitate Uniunea Europeană și care a impus austeritatea ca politică bugetară.

Cele 400 de milioane de alegători europeni au însă și motive mai noi de anxietate: tentativele Rusiei de a influența alegerile europene, izolaționismul american sau haotica poveste a Brexitului.

Cu toate acestea, ultimul sondaj derulat în UE descrie o susținere a blocului comunitar de către aproape două treimi (62%) dintre europenii chestionați. Se pare că valul de susținere față de populiști, care s-a intensificat în 2012, ca efect al crizei, a fost oarecum domolit de epopeea Brexitului. Ca atare, iluzia separării de UE în căutarea idealei suveranități a pierdut teren.

Previous article Alegerile pentru Parlamentul European răspund unei lumi schimbate
Next article 26 mai – moment crucial pentru România (P)
Lidia Moise
Lidia Moise este jurnalist, comentator și realizator de televiziune cu articole publicate în presa română și internațională. A fost publicist comentator la Televiziunea Română, unde a realizat emisiunile Jurnal economic și Express Economic. A fost director executiv al săptămânalului Revista 22. A fost redactor șef adjunct la România liberă, a condus departamentul economic al agenției de știri Newsin, a colaborat cu postul de știri economice Money Channel. A condus secția economică a cotidianului Evenimentul zilei. Lidia Moise este comentator al agenției Xinhua pentru economia regiunii Central și Est Europene.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here