Reformele deștepte de acum 30 de ani au contribuit la creșterea economică a Australiei

0
33
SYDNEY, AUSTRALIA - MAY 05: A man and a women walk into the Reserve Bank of Australia headquarters on May 5, 2015 in Sydney, Australia. Forecasters are predicting the Reserve Bank of Australia will cut interest rates for the second time this year in its upcoming May meeting. The cuts would come amidst fear of stoking the rising prices of housing in Australia. (Photo by Mark Metcalfe/Getty Images)


Ediția tipărită | Raport special 

27 octombrie 2018

„CHIAR VOM ÎNCETA să fim o economie de rangul trei… o republică bananieră”, avertiza Paul Keating în 1986. El a folosit asemenea amenințări pentru a convinge țara să accepte o serie de reforme economice radicale, în următorul deceniu, când a fost ministru de Finanțe și apoi prim-ministru. Asemenea predecesorului său în fotoliul de premier, Bob Hawke, Keating a listat dolarul australian, a abolit cotele la importuri, a tăiat tarifele, a dereglementat sectorul financiar, a privatizat întreprinderile de stat, a reformat Codul fiscal și a renunțat la acordurile pe țară asupra salariilor, în favoarea „negocierilor pe întreprindere”, de la companie la companie.

Multe dintre aceste reforme au fost instituite în timpul ultimei recesiuni a Australiei, de la începutul anilor ’90 („recesiunea prin care trebuia să trecem”, în cuvintele lui Keating). Majoritatea economiștilor cred că ele au salvat țara de recesiuni ulterioare, oferindu-i flexibilitatea necesară pentru a se ajusta repede la modificarea condițiilor economice.

La acest management macroeconomic vizionar, următorul guvern, al lui John Howard (1996-2007) a adăugat prudența fiscală, înregistrând surplusuri în 8 din cei 11 ani de mandat și transformând guvernul din debitor în creditor net. El a creat și un organism de reglementare pentru a supraveghea băncile și alte instituții financiare.

Aceste baze solide de politică, laolaltă cu diversitatea economiei, au fost cele care au împiedicat probleme suplimentare, provocate de criza financiară globală. Kevin Rudd, prim-ministrul actual, a putut să cheltuiască liber pentru a stopa o recesiune. Stimulentele lui, de circa 5% din PIB, au inclus cecuri de 900 de dolari australieni pentru mulți australieni. Totuși, țara rămâne într-o formă fiscală bună, cu datoria brută a guvernului la doar 41% din PIB, sub cota Germaniei, de 64%, ca să nu mai vorbim de cei 90% ai Canadei sau 238% ai Japoniei.

Încă și mai bine, grație unor reglementări conservatoare (și unei concurențe mai puțin acerbe), sistemul financiar australian era în formă bună atunci când a lovit criza. Avea doar o mare bancă de investiții, Macquarie. Celelalte instituții financiare mari erau toate bănci comerciale, ale căror principale afaceri constau din împrumuturi ipotecare. RBA a garantat depozitele lor și le-a împrumutat generos, când se chinuiau să obțină fonduri din altă parte, dar nu au existat falimente sau operațiuni de salvare totală.

Deși RBA nu a redus ratele dobânzilor mai mult decât alte bănci centrale, gospodăriile au simțit iute beneficiile, deoarece majoritatea ipotecilor din Australia sunt cu dobândă variabilă. A ajutat și faptul că criza nu a fost precipitată de o prăbușire a sectorului imobiliar – dimpotrivă. Prețurile caselor din Australia abia au scăzut, susținute parțial de dobânzile mai mici.

Reformele din anii ’80 și ’90 nu numai că au ajutat Australia să depășească criza financiară, dar beneficiile lor vor fi resimțite în anii care vin. În timp ce alte guverne bogate se chinuie să plătească pensiile și sistemul de sănătate, perspectivele fiscale ale Australiei sunt mai roz – grație din nou mai ales perspicacității lui Keating.

În 1992, guvernul său a obligat muncitorii și angajatorii să plătească o parte din salariile lor către fonduri de pensii private. Acest sistem, cunoscut sub termenul de „super-anuitate” sau „super”, nu a înlocuit total pensiile publice, dar i-a permis guvernului să le facă mai mici. Ele sunt strict bazate pe mijloace, atât pe venituri, cât și pe active, incluzând super fonduri acumulate. Cheltuielile publice pe pensii sunt doar de 4% din PIB, comparativ cu 7% în America și 14% în Franța (vezi graficul din stânga). Și această proporție se așteaptă să scadă în viitor, pe măsură ce costurile cresc în alte părți.

Prognoză 2040

Cheltuielile guvernului pe sănătate par de asemenea mai sustenabile. Toți australienii beneficiază de Medicare, așa cum este cunoscut sistemul de asistență medicală publică. Dar dacă nu merg la doctori și clinici fără pretenții, ei trebuie să plătească o parte din costuri. Diverse subvenții îi încurajează să facă asigurări de sănătate private, pentru a-și acoperi contribuția. Rezultatul este un sistem de sănătate decent, universal, pe care oamenii și-l pot permite, dar la care guvernul contribuie doar circa două treimi din factură. Cheltuielile guvernului pe sistemul de sănătate, de circa 6% din PIB, arată bine nu doar prin comparație cu Franța (9%) sau Marea Britanie (8%), dar și cu Statele Unite, care cheltuiesc 14% din PIB fără să realizeze o acoperire universală (vezi graficul din dreapta).

Atât sistemul de pensii, cât și Medicare au defecte. Se pare managerii financiari cărora australienii le-au încredințat fondurile super i-au jecmănit, prin perceperea unor comisioane piperate, fără să realizeze profituri pe măsură. Sistemul de asistență medicală se va chinui să facă față cererii în creștere pentru îngrijiri zilnice (spre deosebire de tratamentele medicale) pentru persoanele în vârstă. Totuși, problemele lor sunt mai mici decât cele din alte părți. Și, grație creșterii puternice și finanțelor solide ale țării, ea este mai bine plasată ca să le rezolve.

Acest articol a apărut în secțiunea Raport special a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Healthy, wealthy and wise”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele