Ediția tipărită | Afaceri

13 septembrie 2018

LUDWIG VAN BEETHOVEN e mort de aproape 200 de ani. Drepturile de autor pentru muzica lui au expirat de mult. Dar atunci când Ulrich Kaiser, un profesor de la Universitatea de Muzică și Arte ale Scenei din Munchen, a încercat recent să urce o înregistrare din domeniul public a Simfoniei a V-a pe YouTube, a fost împiedicat de Content ID, un filtru automat pentru drepturile de autor. Kaiser a încercat apoi și cu înregistrări din muzica lui Schubert, Puccini și Wagner. Deși erau în domeniul public, toate au fost marcate de algoritm cu stegulețe pentru violarea drepturilor de autor.

YouTube a pus la punct Content ID acum un deceniu, sub presiunea din partea deținătorilor de drepturi de autor, îngrijorați că utilizatorii urcă muzică și clipuri comerciale fără permisiune. De atunci încoace, utilizatorii se plâng că algoritmul este prea agresiv. Acum, YouTube și alte firme mari de internet ar putea fi obligate de legea europeană să folosească metode similare acolo. Pe 12 septembrie, membrii Parlamentului European au aprobat, cu 438 de voturi pentru și 226 contra, proiectul unei noi legi a drepturilor de autor, menit să aducă la zi legislația UE în domeniu, care este anterioară ascensiunii giganților internetului precum Google și Facebook. Regulile au dat naștere la amenințări cu moartea împotriva parlamentarilor europeni și la o petiție cu un milion de semnături împotriva propunerilor.

Două prevederi sunt mai ales disputate. Prima este Articolul 13, care obligă firmele de internet, ai căror utilizatori urcă mari cantități de video, muzică, texte și altele asemenea, să lucreze cu deținătorii de drepturi de autor pentru a se asigura că orice ar putea să violeze drepturile de autor poate fi detectat imediat ce este postat. Asta înseamnă probabil că va trebui să desfășoare mult mai multe filtre de conținut pe tipul Content ID, care sunt îngrijorător de imprecise.

Companiile de tehnologie și cei care susțin un internet deschis spun că efectul va fi cumplit. În încercarea de a acorda o mai mare protecție lucrărilor supuse drepturilor de autor, totul, de la clipuri cu proteste politice la citizen jurnalism și meme-uri virale riscă, spun ei, să fie respins de executanți mult prea zeloși. Natura de roată liberă a internetului ar putea să se schimbe, avertizează ei. Această perspectivă este susținută adesea de lobby-ul internetului și reprezintă probabil o exagerare. Dar pare probabil că vor exista unele daune colaterale. Efectele ar putea ajunge în locuri neașteptate. GitHub, de pildă, este un depozitar de coduri online. El se teme că noile filtre ar putea să interzică codurile de computer de sursă deschisă (open-source) găzduite pe site-ul său.

Al cui e internetul, la urma urmei?

A doua dispută s-a referit la Articolul 11, care pune firmele de tehnologie în conflict cu editorii. Conform acestui articol, rețelele sociale și agregatorii, precum motorul de căutare Google „News”, vor fi nevoiți să obțină o licență de la editori înainte de a afișa extrase de știri pentru utilizatorii lor. Firme ca Google și Twitter profită de atenția generată de știrile culese de alții, remarcă susținătorii Articolului 11, și de aceea ar trebui să împartă veniturile rezultate. Criticii însă denunță articolul ca pe o „taxă de link”, care ar limita de asemenea libertatea utilizatorilor de internet.

Articolul 11 este o versiune pe plan european a unor reguli similare introduse în Germania și Spania în 2013 și, respectiv, 2014. Răspunsul lui Google în Spania a fost să oprească serviciul său de știri, în detrimentul editorilor care se bazau pe el pentru trafic. Făcând ca o lege similară să se aplice la scara întregii piețe europene, speranța este că Google (și alte companii) vor fi obligate să își mențină serviciile și să împartă o parte din veniturile lor.

Este greu de prezis care vor fi consecințele exacte ale tuturor acestor noi reguli, spune Jim Killock de la Open Rights Group, o organizație din Marea Britanie care s-a opus modificărilor. Ele trebuie să fie aprobate atât de Comisia Europeană, cât și de cele 28 de state membre UE înainte de a putea fi finalizate. Legislația planificată este însă un alt exemplu despre implicarea crescândă a Europei când este vorba de reglementarea internetului – în mai, UE a pus în aplicare General Data Protection Regulation (GDPR = Regulamentul General privind Protecția Datelor), o lege despre protecția vieții private cu efecte foarte extinse. Un rezultat ar putea fi mai mult „geo-fencing”, prin care internetul va fi fragmentat pe linii geografice. După intrarea în vigoare a GDPR, unele website-uri americane au decis să blocheze vizitatorii din Europa, mai bine decât să se conformeze cu GDPR.

Ne putem aștepta la mai multe reglementări. În ziua dinaintea votului parlamentar, Google a fost la Curtea Europeană de Justiție, la Luxembourg, pentru o bătălie juridică împotriva CNIL, autoritatea de protecție a datelor din Franța. Disputa se referea la „dreptul de a fi uitat”, conform căruia UE le cere motoarelor de căutare ca, în anumite circumstanțe, să scoată linkurile către paginile de web cu informații personale despre cetățenii europeni. Abordarea lui Google a fost să scoată linkurile la paginile ofensatoare doar pentru utilizatorii din UE. CNIL spune că, dat fiind că tehnologia folosită pentru a determina unde este bazat un utilizator poate fi ocolită, linkurile ar trebui scoase pentru toți utilizatorii, peste tot în lume. Verdictul se va da la anul. Poate că Europa nu are propriii săi giganți ai internetului, dar are un impact mare pentru cei din America.

Acest articol a apărut în secțiunea Afaceri a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Screen grab”