Restaurant McDonald’s, interzis la Roma

128
1 minut de lectură

Restaurantele McDonald’s pot fi văzute astăzi aproape oriunde în lume, însă Ministerul Culturii din Italia a decis să interzică deschiderea unui nou fast food de acest tip la Roma, relatează CNN.

Restaurantul propus de McDonald’s ar fi urmat să se construiască lângă obiectivul istoric Băile Caracalla, însă planurile au fost respinse.

„Mi-am exprimat deja opoziția față de construirea unui fast food în zona arheologică Caracalla“, a scris ministrul Culturii, Alberto Bonisoli, într-o postare pe Facebook. „Vă informez că Ministerul Culturii a revocat autorizația“, a precizat el.

Primarul Romei, Virginia Raggi, a lăudat pe Twitter decizia.

„Mergem înainte cu decizia Ministerului Culturii de a opri construirea unui fast food în zona arheologică a Băilor Caracalla. Minunile Romei trebuie protejate“, a scris ea.

Băile datează din secolul al treilea și se situează în centrul orașului, în apropierea Colosseumului și a altor obiective istorice. Împreună cu tatăl său, Caracalla a fost co-împărat în intervalul 198 – 211. A condus apoi singur, până la asasinarea sa, în 217.

În pofida deciziei, cei care vizitează Roma nu vor trebui să se deplaseze prea mult pentru a comanda un Big Mac. Capitala Italiei are deja 40 de restaurante McDonald’s.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele