Nu mai este pentru nimeni o noutate că după trecerea acestei pandemii, spitalele din România vor fi mai dotate, măcar cu mai multe paturi de terapie intensivă și cu mai multe ventilatoare mecanice, precum și cu protocoale de acțiune la nivel occidental. Și probabil spitalele românești vor fi mult mai apte de a face față unei crize. Din acest punct de vedere, criza Covid-19 reprezintă și un avantaj pentru sistemul medical: îi scoate în evidență toate verigile slabe, una dintre acestea fiind ocuparea funcțiilor de conducere din sistemul de sănătate. Dar semnalele dezastrului datează încă din ianuarie 2019.

Managerii unor spitalele au fost, de mulți ani, puși în aceste funcții nu pe baza competenței, ci a susținerii politice, returnate sub forma „cotizațiilor la partid”, de pe urma achizițiilor „cu dedicație” și a comisioanelor aferente. Aici se află motivul lipsei echipamentelor de protecție necesare, invocat de personalul mai tuturor spitalelor. Adaosurile comerciale la măști, combinezoane și mănuși de unică folosință nu erau, pe atunci, atât de atractive, încât să devină interesante comercial ca acum.

În numărul anterior al Reporter Global vorbeam despre mai mulți medici de la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan din București care au depus o plângere penală pentru că organizarea activității de prevenire și combatere a pandemiei de Covid-19 se face într-un mod defectuos. Și mai spuneam că, din păcate, organizarea defectuoasă a activității de prevenire și combatere a pandemiei de Covid-19, clamată în plângerea penală de medicii Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan nu este o „caracteristică” doar a acestui spital, ci este o problemă de sistem.

Semnalul nostru de alarmă a fost însă – (din nou) din păcate – confirmat de actualele evoluții. Astfel, în numai o săptămână, lipsa echipamentelor și a protocoalelor a făcut ca numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus să se tripleze, crescând de la 103 la peste 300 (circa 13% din numărul total al persoanelor infectate cu coronavirus). 181 dintre acestea sunt doar la spitalul județean din Suceava, un loc unde s-a produs o crasă și vinovată neglijență.

Demisii în bloc

Pe de altă parte, s-au înmulțit și cazurile medicilor care au început să refuze să lupte cu coronavirusul „cu mâinile goale”. La Arad, opt medici au observat subit că îndeplineau condițiile pensionării, iar alți 83 de medici sunt în concediu medical.

La Orăștie o întreagă secție a spitalului a demisionat atunci când s-a aflat că spitalul va deveni spital de sprijin în lupta cu Covid-19 (între timp o parte din demisionari au revenit asupra deciziei lor).       La Mioveni, medicii unui spital proaspăt dat în folosință au demisionat invocând, de asemenea, lipsa echipamentelor (și ei au revenit asupra deciziei după o serie de discuții cu autoritățile în care acestea au dat asigurări că medicii vor primi echipament de protecție adecvat).

La Brăila, la Ambulanță, cadrele medicale protestează după ce o colegă de-a lor a fost trimisă fără echipament la un pacient aflat în izolare la domiciliu și care prin contactul cu acesta a fost infectată. Și astfel de exemple pot continua.

În fapt, aceste „dezertări”, cum au fost incorect numite de unii, au o singură soluție: un sistem sanitar mai bun, unde lipsa de echipamente de protecție să fie de domeniul trecutului. Iar aceia care îi acuză pe medici de dezertare ar trebui să se ofere voluntari pentru a lucra în zonele cu bolnavi de coronavirus, fără echipament de protecție.

Și pe alte meridiane asistăm însă la revolte ale medicilor. În Marea Britanie, sute de doctori pensionaţi au refuzat să revină la muncă, iar alţii aflaţi deja în serviciu nu vor să lucreze ture mai lungi, de teamă că familiile lor nu vor fi despăgubite cum trebuie în cazul în care mor în timp ce își fac meseria (în mod normal, compensațiile echivalează cu salariul pe doi ani, dar multe cadre medicale nu au parte de această asigurare, adică aproximativ 60.000 de lire sterline).

Avem echipament… incomplet

Un chirurg (nedemisionar) de la Spitalul Județean de Urgenţă din Ploiești acuza și el lipsa echipamentului complet de protecție contra Covid-19 și a protocoalelor pe care trebuie să le urmeze medicii care lucrează cu pacienți infectați. Acesta descria pe Facebook, cum la unitatea de primiri urgențe a spitalului a fost adus un pacient din Germania, suspect de a fi fost infectat cu virusul SARS-Cov-2. Pacientul avea temperatură peste 38 de grade, a fost refuzat de alte spitale din județ, iar Spitalul Județean de Urgenţă din Ploiești nu are aparat ca să-l testeze. „Eu sunt de gardă la Chirurgie-SJU Ploiești. Am întrebat la sală dacă avem echipament de protecție. Avem, dar incomplet, deci nesigur. Dacă trebuie să operăm, vom fi contaminați. Nu s-a sinchisit nimeni, până astăzi (duminică – n.r.), să ne facă un instructaj, măcar elementar. Management de spital, managementul unor astfel de situații, ZERO!!! Avem poliție și armată pe străzi, să oblige oamenii să stea în casă și să încaseze amenzi. În spital nu este nimeni care este în stare să gestioneze această pandemie. Este stare de urgență, pentru cine????!!!”, scrie chirurgul. Acesta spune că fiecare face ce vrea, iar șefii rezolvă problemele prin telefon. Fiecare face ce vrea. Unde sunt epidemiologii, cei de la protecția muncii, managerii, (avem așa ceva???). În case ca șoarecii… rezolvă problemele prin telefon. Au familii și au dreptul la sănătate!!??!!! DAR NOI??? Avem doar obligații??? Nu avem dreptul la protecție, la sănătate????? Se testează 10/000 de bucureșteni, pentru că așa vor unii profesioniști din sănătate, ministerul se delimitează de această acțiune… este anarhie, sau ce?? Mai există instituții ale statului valide și apte să acționeze??? Există o strategie, un plan de acțiune articulat și coerent???? Sau, Dumnezeu cu mila?? Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă??? Cum facem?? Știe cineva??”, a mai scris medicul pe pagina sa de Facebook.”

Se știa din ianuarie 2019                 

În raportul anual pe 2020 asupra principalelor riscuri globale întocmit de Forumul Economic Mondial (FEM), pandemiile figurează abia pe la coadă, mult în urma unor riscuri mult mai mediatizate, ca schimbările climatice, condițiile meteo extreme sau dezastrele naturale. Mai exact, pandemiile n-au mai figurat din 2007-2008 între primele cinci riscuri globale incluse în rapoartele FEM. Și totuși, raportul vorbește neașteptat de clar despre felul cum starea sănătății oamenilor și subfinanțarea sistemelor medicale au amplificat, inclusiv în țările dezvoltate, vulnerabilitatea față de boli infecțioase mai vechi sau mai noi. Sistemele de sănătate au fost astfel insuficient pregătite să facă față unor eventuale explozii de SARS, Zika, MERS sau alte boli infecțioase.

În octombrie 2019 de Centrul Johns Hopkins pentru Securitate Sanitară și Nuclear Threat Initiative (NTI), organizație americană specializată în studiul și prevenirea atacurilor cu arme nucleare, chimice și biologice, organiza o cercetare, a contribuit Economist Intelligence Unit, făcând o evaluare a posibilităților de gestionare a unei epidemii.

„Prima evaluare de acest fel făcută până acum, derulată în rândul a 195 de țări, a constatat deficiențe fundamentale, ducând la concluzia că nici o țară nu e complet pregătită să gestioneze o epidemie sau pandemie; în același timp, vulnerabilitatea noastră colectivă față de impactul societal și economic al bolilor infecțioase pare să fie în creștere”, susține FEM, făcând aluzie la un document al său din ianuarie 2019 care estima că pandemiile vor determina în următoarele decenii pierderi anuale medii de 0,7% din PIB global – „o amenințare similară ca ordin de mărime cu cea estimată pentru schimbările climatice” se menționează în raport.

Concluzia evaluării e că riscurile biologice sunt în creștere, în multe cazuri mai repede decât pot ține pasul sistemele de sănătate, de securitate, știința și guvernele, iar capacitatea țărilor de a preveni, detecta și răspunde unor epidemii sau pandemii are „deficiențe severe”.

Autorii recomandau convocarea unui summit ONU până cel târziu în 2021 pe tema riscurilor biologice, înființarea unui fond multilateral de finanțare a securității globale în domeniul sanitar și ameliorarea coordonării între state, „în special prin coordonarea între autoritățile responsabile de securitate și cele responsabile de sănătatea publică”.

Subiectul pregătirii pentru o epidemie/pandemie este și la noi, ca în orice țară săracă, complet exotic, dacă nu chiar de domeniul SF. Ideea că niște economiști sau biologi sau experți în securitate recomandă politici publice axate pe așa ceva, când prioritățile zilei sunt mereu cu totul altele, pare de necrezut. Exact de asta au prins așa de tare teoriile conspirației, din cele care dezgroapă previziunile de acum cinci ani ale lui Bill Gates sau un reportaj tv de acum un an unde se vorbea de avertismentul OMS despre apariția unei pandemii de gripă și trag concluzia că încă de atunci „ni se pregătea” un virus cu scopul să decimeze populația.

În reportajul tv din 2019, viralizat de conspiraționiști, fostul ministru Sorina Pintea promitea că va lua măsuri ca să dea curs avertismentului OMS, dar n-a făcut nimic; premierul Orban susține că la preluarea guvernării a găsit zero stocuri de materiale strategice pentru combaterea unei epidemii, dar n-a făcut nimic; deși, de gura OMS, a adoptat la 4 februarie ordonanța pentru lansarea achizițiilor de materiale, n-a făcut nimic până după jumătatea lui martie, adică după ce CCR a pus capăt obsesiei pentru anticipate a PNL.

România, pe locul 60 din 195 de țări

NTI a folosit pentru 195 de state mai multe criterii de evaluare (metode de prevenție, detectare și raportare a bolilor infecțioase cu potențial de epidemie și pandemie, răspuns rapid, capacitatea din clinici și spitale, accesul la îngrijire medicală, finanțare, adecvarea la normele internaționale de reducere a impactului dezastrelor, riscuri politice și de securitate) spre a întocmi un indice global al securității sanitare (Global Health Security Index).

România are un scor de 45,8 din 100 de puncte (sub medie, deci), fiind pe locul 60 între cele 195 de state. Dintre țările afectate acum cel mai mult de coronavirus, mai bine pregătite ar fi SUA – 83,5 puncte, pe locul 1; Marea Britanie – 77,9 puncte, pe locul 2; Franța – 68,2, pe locul 11; Germania – 66, pe locul 14; Spania – 65,9, pe locul 15. Italia are un scor de 56,2, ocupând abia locul 31. Iar după SUA și Marea Britanie, pe locul 3 apare Olanda, cu un punctaj de 75,6.

Cele mai slabe punctaje pentru România figurează la indicatorii „pregătirea urgențelor și planificarea răspunsului rapid” (12,5), „finanțare” (a eforturilor de adecvare la normele internaționale – 16,7) și „capacitatea în clinici, spitale și centre de îngrijire” (22,4) – adică la niște capitole care țin de niște eforturi continue și investiții pe termen mediu și lung –, iar cele mai bune punctaje se referă la „capacitatea de impunere rapidă a unor restricții comerciale și de trafic” (100) și „existența unor acorduri transfrontaliere privind răspunsul de urgență în domeniul sănătății publice și al celei a animalelor” (100) – adică la niște capitole ce țin în principal de decizii administrative, care se iau o singură dată. Poate cele mai încurajatoare punctaje de acolo sunt unele care nici n-au legătură directă cu sistemul sanitar sau cu exercițiile de simulare a unei pandemii: „reziliența socio-economică” (71,8), „riscurile politice și de securitate” (75) și „accesul la infrastructura de comunicații” (79,7).

Acum, Ludovic Orban se laudă că a luat din timp măsuri „când alte țări nici măcar nu discutau”. Au fost însă acele măsuri legate de restricțiile de trafic și de carantina pentru românii întorși din străinătate. Adică exact deciziile administrative la care România stă bine în punctajele din cercetarea Nuclear Threat Initiative, mai sus pomenită. Nu vorbim însă și de achizițiile de materiale pentru spitale, a căror lipsă a început deja să aibă efecte tragice în sistem și, deocamdată, vedem că și punctajele de la celelalte capitole de acolo tind să se confirme, de la cele mai proaste până la cele mai bune.

Mai rămâne să se verifice și cel despre „reziliența socio-economică”, probabil capitolul cel mai puțin legat de deciziile și performanța de moment a autorităților. Cercetarea NTI prezintă, pentru comparație, și punctajul mediu al tuturor celor 195 de țări incluse, iar România stă la „reziliență” chiar mai bine decât media globală (71,8, față de 66,1). ■