
Ministerul Sănătății începe, marți, procesul de repartiție a candidaților admiși la concursul de intrare în rezidențiat, sesiunea de la începutul lunii decembrie. Repartiția va dura trei zile și se va desfășura prin teleconferință, potrivit unui comunicat al ministerului.
„Timp de trei zile, până în data de 19 decembrie 2019, toți candidații care au obținut minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe țară vor alege locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire. Ca în fiecare an, repartiția se face prin teleconferință”, se arată în comunicatul ministerului.
Număr record de rezidenți
Pentru sesiunea 2019-2020, au fost alocate 2.448 locuri suplimentare, dintre care 936 pentru domeniul medicină, 1.052 pentru medicină dentară și 460 pentru farmacie.
De asemenea, prin ultimele reglementări adoptate de Guvern a fost creat și cadrul legal care să permită formarea „unui număr record” de rezidenți, atât în spitalele județene, unități medicale private și unități medico- militare, mai transmite Ministerul.
Pentru suplimentarea numărului de locuri au fost luate în calcul toate unitățile de învățământ superior medical acreditate.
“Este prima oară, după 30 de ani, în care au fost asigurate locurile pentru toți cei care au obținut punctajul de trecere. Am suplimentat locuri pentru mai multe specialități, în special cele deficitare, ca de exemplu pediatrie, medicină de urgență, ATI, medicină de familie, epidemiologie etc. Practic am început implementarea primelor măsuri pentru a ține tinerii rezidenți în țară”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății
Lista locurilor, inclusiv cele suplimentate, se găsește pe pagina oficială de rezidențiat. Lista posturilor publicate inițial a rămas nemodificată.