Odată cu ascensiunea evidentă a Chinei în plan economic și implementarea treptată a inițiativei sale Centura și Drumul (Belt and Road Initiative, BRI), iau amploare și măsurile de „retorsiune” din partea mai multor țări, nu doar dezvoltate, ci și emergente. SUA își vede amenințată poziția de lider incontestabil. Altele, precum India, își văd amenințată ascensiunea spre poziția de lider regional. SUA atacă direct și își atrage de partea sa aliați din tabăra criticilor și concurenților Chinei.
de Dr. Iulia Monica OEHLER-ȘINCAI, Institutul de Economie Mondială, Academia Română
Proiectele reprezentând parte componentă a BRI au început să fie etichetate drept „capcane ale îndatorării”, ținând cont de nivelul ridicat al datoriei externe raportate la PIB în cazul mai multor țări beneficiare de credite din partea Chinei. În opinia noastră, proiectele ar trebui însă evaluate după criteriile „win-win” și ale respectării intereselor naționale ale partenerilor: dacă acestea aduc beneficii similare ambelor părți, atunci ele pot fi viabile și nu conduc la inechități. Dacă, dimpotrivă, sunt benefice doar unei părți, atunci ele nu trebuie acceptate.
Dar cum putem evalua corect aceste proiecte dacă nu avem o imagine clară a realității? Și cine ne înfățișează realitatea corect: susținătorii BRI, sau criticii săi?
În scrisoarea semnată în data de 3 august 2018 de un grup „bipartizan” alcătuit din 16 senatori americani, adresată Secretarului Trezoreriei Steven T. Mnuchin și Secretarului de Stat Michael R. Pompeo, se exprimă preocuparea cu privire la diplomația chineză a „capcanei îndatorării” și a situației în care se află țări care au acceptat „finanțarea rapace a infrastructurii” lor de către China. Aceștia citează un studiu efectuat de Centrul pentru Dezvoltare Globală (grup de reflecție american cu sedii la Washington D.C. și Londra), în care se estimează că din cele 68 de țări în care se derulează proiecte finanțate în cadrul BRI, un număr de 23 se confruntă cu dificultăți financiare, iar în 8 dintre acestea (Djibouti, Tadjikistan, Kârgâzstan, Laos, Maldive, Mongolia, Pakistan și Muntenegru) există riscul producerii unei crize a datoriei suverane.
În scrisoare se mai subliniază că: (1) împrumuturile acordate de China nu au fost supuse disciplinelor și standardelor aplicate de alți creditori (precum Banca Mondială – nota autorului), ceea ce a determinat ca datoriile și dependența de China să fie în creștere; (2) unele țări au concesionat Chinei active strategice pentru a-și reduce datoriile față de aceasta; (3) China a recurs la presiuni economice pentru a influența decizii de politică externă. Drept exemple sunt date Djibouti, Sri Lanka și Pakistan, care ar consolida „șiragul de perle” al Chinei din spațiul indo-pacific. Subliniem că Secretarul de Stat american a anunțat în data de 30 iulie 2018 Viziunea economică a Americii în spațiul indo-pacific, fiind umplut astfel vidul rămas după renunțarea de către Donald Trump la „pivotul SUA în Asia-Pacific” (al Administrației Barack Obama). Interesant de notat și noua denumire, spațiul indo-pacific rezonând mai bine pentru țări din Asia de Sud, în special India, care și-a exprimat interesul să participe la Forumul de Cooperare Asia-Pacific (APEC), dar a cărei solicitare nu a putut fi acceptată.
Ca replică la viziunea americană, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Geng Shuang, a subliniat că ar fi mai util dacă SUA, Japonia și Australia, în locul promisiunilor lor, ar spori investițiile reale în infrastructura regională, care este atât de necesară. De altfel, cele trei împreună cu India au avut mai multe încercări de creare a unui Grup al celor patru (un G4 plus, deschis și altor țări din regiune, desigur nu și Chinei), prin care să își apere interesele în spațiul indo-pacific. Se încearcă astfel izolarea Chinei, SUA având în vedere rivalitățile regionale și, desigur, disputele teritoriale din Marea de Sud a Chinei, în care sunt implicate țări însemnate din Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN): Brunei, Malaysia, Indonezia, Filipine și Vietnam.
Invocând posibila recurgere de către Pakistan la sprijin financiar din partea Fondului Monetar Internațional (FMI) drept urmare a îndatorării excesive, scrisoarea celor 16 senatori americani lansează o serie de întrebări: dacă se estimează că și alte țări vor recurge la ajutor financiar din partea FMI din cauza BRI; cum poate SUA coopera cu „aliați și parteneri” pentru a „educa” țările în ceea ce privește riscurile asociate creditelor pentru infrastructură acordate de China; cum poate SUA împreună cu „aliați și parteneri” să sprijine țările care „se luptă” cu rambursarea datoriilor „cauzate” de BRI; cum poate SUA coopera cu „aliați și parteneri” pentru a prezenta o alternativă pentru țările în dezvoltare în ceea ce privește investițiile și finanțarea infrastructurii.
Discursul este, desigur, tendențios, acuzator, etichetează BRI ca fiind doar o „capcană” a datoriilor plănuită de China în detrimentul celorlalte țări. Învinovățește China că singurul scop al BRI îl constituie crearea unei ordini economice internaționale care să fie în final dominată de ea însăși. Poate reușește să îi convingă pe cei care nu știu ce a realizat China în cele patru decenii de reformă și deschidere către lume prin forțe proprii. Sau pe cei care au fost convinși de necesitatea acțiunilor militare distructive din Irak, Afghanistan, Siria. Sau pe cei care nu s-au întrebat niciodată ce efecte au proiectele economice ale SUA în țări în dezvoltare sau cel mai puțin dezvoltate. Dar noi, românii, ce gândim? Putem evita să fim prinși în capcana demagogiei pe un teren minat de știri trucate?