Roboții, noii „oameni ai muncii”

175
8 minute de lectură

85% din meseriile care vor exista în anul 2030 nu au fost încă inventate; 800 de milioane de locuri de muncă vor fi desființate prin automatizare; 65% din locurile de muncă ale viitorului vor fi diferite de cele de astăzi. Acestea sunt frazele-cheie ale studiilor care analizează viitorul muncii.

Ne vor înlocui roboții? Parțial, da. De altfel, acest lucru se întâmplă deja. În cea mai mare fabrică de producție de aparate de aer condiționat din China, 800 de roboți au înlocuit 24.000 de muncitori, iar companiile Adidas și Nike au construit și ele fabrici complet automatizate. Marea provocare este dacă nu cumva chiar fabricile, în sens fizic, vor dispărea, pentru că se vor închiria roboți care se vor deplasa la „fața locului” și vor lucra acolo atât cât este nevoie.

Armatele devin și ele tot mai robotizate. Există tot mai mulți roboți militari, astfel că se pune problema reglementării acestui domeniu sub auspiciile ONU. Cele mai avansate state, în ceea ce privește aceste tehnologii, sunt SUA, Israel și China.

Agricultura trece la utilaje dirijate prin GPS și la drone

În agricultură, au fost introduse mașini agricole dirijate prin GPS, în care operatorul uman nu face decât să monitorizeze funcționarea. Fermele din România folosesc și ele noua tehnologie, tractoare, combine sau semănători. Dronele vor fi utilizate și în agricultură. Cu ajutorul lor se vor stropi suprafețe mari de teren cu îngrășăminte și se vor erbicida. Fermierul va supraveghea și va coordona funcționarea mașinilor.

În viitorul apropiat, roboții vor înlocui oamenii în munci repetitive, care cer efort fizic, precizie și care presupun riscuri. Roboții vor pătrunde și în domeniul avocaturii. Deja există aplicații informatice care reduc timpul de documentare cu 60%, incluzând scanarea documentelor și identificarea celor mai relevante argumente. Roboții se folosesc în cercetările submarine, la firmele de securitate, în medicină sau în managementul traficului din marile orașe.

Au apărut, de asemenea, restaurante complet automatizate, fără chelneri și fără bucătari. În Marea Britanie, a fost făcută prima arestare bazată pe o recunoaștere facială realizată de roboți. În Dubai a apărut primul ofițer de poliție robot care patrulează în punctele turistice. Până în anul 2030, guvernul din Emiratele Arabe Unite intenționează ca 25% dintre ofițerii de poliție să fie roboți, iar în Dubai, taxi-drona a devenit un serviciu operațional.

Industria auto, vârf de lance în robotizare

Industria auto este, însă, de departe, cea mai robotizată. În SUA, jumătate din roboți sunt folosiți de industria auto. De exemplu, un român care lucrează în industria auto produce trei autovehicule pe an, iar un spaniol fabrică 16 mașini pe an. Diferența este dată și de gradul de automatizare.

Cele mai robotizate economii ale lumii sunt: Coreea de Sud (631 de roboți la 10.000 de angajați), Singapore (488), Germania (309), Japonia (303) și Suedia (223). Astfel se explică nivelul ridicat de productivitate pe care îl au, în Uniunea Europeană, state precum Germania și Suedia. România se află pe locul 44 în clasamentul mondial, cu 15 roboți la 10.000 de angajați.

O regulă importantă, care se aplică, în acest moment, este că se interzice asamblarea roboților de către roboți inteligenți, procesul de asamblare fiind făcut numai de oameni, pentru a evita ca roboții să se autoreproducă.

Care sunt statele care construiesc roboți? Japonia, țări din Uniunea Europeană și companii chinezești. Deci, deocamdată, marile economii câștigătoare se anunță a fi cele care au trecut la producția de roboți, iar meseriile care au un viitor cert sunt programarea și designul de roboți.

Imprimantele 3D vor schimba și ele munca și meseriile. Perspectiva este ca fiecare om să își producă, pentru propriile nevoi, obiectele de care are nevoie, de la obiecte de uz casnic la podoabe vestimentare.

Deja, imprimantele 3D au produs organe umane. Viitorul ar putea însemna ca oamenii să aibă „piese de rezervă”, organe care să fie imprimate.

Imprimantele 3D sunt folosite în industrie și în design vestimentar

Imprimantele au deja cele mai diverse utilizări. În industrie, se tipăresc piese de mașini sau de avioane, iar în industria modei, se printează rochii 3D. Se printează, de asemenea, alimente cu capacități nutritive diferite. Se construiesc locuințe sau blocuri la imprimanta 3D. Statele cele mai avansate în aceste tehnologii sunt Germania și SUA.

Biotehnologia va schimba modul de viață și obiceiurile de muncă. Astfel, a fost produsă carnea sintetică prin cultivarea de celule musculare create în laborator și au fost create plante fosforescente pentru a se asigura iluminatul natural.

Orașele viitorului vor fi și ele inteligente, în sensul că acțiunile locuitorilor vor fi urmărite prin intermediul surselor de inteligență artificială, scopul fiind asigurarea securității persoanelor sau livrarea de produse și servicii. Recunoașterea facială, de exemplu, este folosită deja pe aeroporturi, pe străzile orașelor sau în supermarketuri, având două obiective majore: combaterea terorismului și analiza efectuată asupra comportamentului consumatorilor.

Iată câteva exemple. Compania Unilever a organizat o campanie internațională legată de îngrijirea părului. În cadrul campaniei, se ofereau răspunsuri la întrebări prin e-mail sau telefonic. Cel care răspundea la întrebări era un robot.

La Universitatea din Georgia, SUA, Watson a fost votat cel mai bun profesor al anului. El răspundea la orice întrebare venită de la studenți pe mail sau telefonic. De fapt, Watson era un program informatic.

Inteligența artificială amenință și meseria de șofer. Transportul va fi legat de pilotul automat, iar mașinile vor fi conectate între ele. Mașinile fără șofer vor cuceri șoselele lumii și, în viitor, vom vedea caravane de camioane fără șofer care vor mărșălui pe autostrăzi.

Rolul petrolului se schimbă. El se va transforma din combustibil în materie primă, ceea ce înseamnă că nu se va folosi doar pentru ardere și propulsie, ci și pentru construcția în sine a unui autovehicul.

Resursele minerale clasice de astăzi nu vor mai fi la mare căutare

Interesant este că resursele minerale clasice de astăzi, precum țițeiul, gazele naturale sau cărbunele, vor fi înlocuite de resurse necesare pentru fabricare noilor materiale necesare noilor tehnologii. Astfel, noua economie va avea nevoie de litiu sau de alte minereuri speciale. Țările care vor avea aceste resurse vor fi noile state bogate. Deocamdată, știm că resurse de litiu se găsesc în Portugalia, Argentina sau Zimbabwe, fapt care face ca aceste state să fie viitoarele candidate la bunăstare. China a investit deja în țările din Africa, Asia și America de Sud tocmai pentru a-și asigura accesul la resursele naturale ale viitorului. România are o serie de zăcăminte de minereuri rare, dar rămâne de văzut în ce măsură ele vor fi exploatate și în ce cantitate se găsesc în subsolul României. În viitor, se va ajunge la extragerea de minereuri rare din asteroizi, cu ajutorul unor echipamente fără echipaj uman.

Cum vor arăta meseriile viitorului? Vor fi tot mai puțini ospătari și bucătari, iar tinichigiii, de exemplu, vor fi pe cale de dispariție. Ei vor fi înlocuiți de roboți care pot lucra non-stop, iar Mc Donald s vrea să înlocuiască angajații din bucătărie cu roboți.

Locurile de muncă aflate la adăpost de noul val sunt destul de puține. Vor avea căutare meseriile creative, în care creativ nu se referă la design vestimentar, ci la a face o serie de lucruri în plus, față de o „mașină”. De asemenea, nu vor mai exista „locuri de muncă sigure, din care să se poată ieși pensie”.

Studiile arată că aptitudinile viitorului se modifică. Printre cele mai importante, sunt creativitatea, gândirea critică, sociabilitatea sau flexibilitatea mentală.

În fața acestui adevărat asalt, muncitorii clasici vor dispărea. Mai în glumă, mai în serios, nouă, celor cu aptitudini clasice, nu ne rămâne decât să sperăm că roboții muncitori vor fi taxați și impozitați, iar muncitorii care și-au pierdut locurile de muncă vor putea să se „odihnească” primind ajutor social.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele