Români, maghiari şi de alte etnii

152
5 minute de lectură

Lista ruşinii, episodul al treilea. Însoţitori intelectualmente superiori unei majorităţi parlamentare de nivel foarte scăzut, angajată de aproape doi ani într-un atac furibund împotriva sistemului nostru de justiţie, a statului de drept. Deocamdată nevictorioasă, chiar dacă a produs stricăciuni, încă nu decisive, din fericire. Dacă ai un nivel măcar mediu de educaţie şi de cultură, cum e posibil să sprijini o asemenea operaţiune de subminare a valorilor democraţiei, o oribilă mizerie morală?!

După câteva figuri cu pretenţii din ALDE şi după rectorii PSD, ajung cu propunerile mele pentru lista ruşinii la reprezentanţii politici ai altor comunităţi etnice decât cea românească. Episod dureros, greu de scris de către cineva cunoscut şi acuzat ca „pro-minoritar” şi „corect politic”, mereu ostil naţionalismelor şi xenofobiilor. Să nu se creadă că renunţ la valorile etice şi ideologice în care cred! Însă e imposibil să nu observi, fără strop de atitudine etnic discriminatorie, ruşinoasa aliniere. Culmea!, la o coaliţie de guvernare care a recurs în repetate rânduri la teme strident-naţionaliste, deci esenţialmente antiminoritare…

Condiţii în care asocierea UDMR la coaliţia PSD-ALDE e absolut siderantă. Ca toate comunităţile minoritare, şi maghiarii români şi-au promovat în Parlamentul postcomunist reprezentanţi de calitate, capabili să se lupte eficient pentru drepturile dorite şi meritate. Şi tot în linia unei tradiţii logice, dincolo de votul efectiv pentru UDMR sau pentru alte formaţiuni politice constituite în secuime, „ungurii noştri” au susţinut evoluţiile democratice ale ţării, căci deficitele de libertăţi iau rapid forma discriminărilor de toate felurile, inclusiv pe criterii etnice.

Or, actuala conducere a UDMR, liderii, parlamentarii sprijină de aproape doi ani atacul PSD–ALDE contra statului de drept: modificări legislative care să slăbească pedepsele şi să „albească” diverse infracţiuni, reorganizări ale sistemului judiciar care să amâne sau să stopeze dosarele şi procesele. Sub conducerea unui preşedinte de Uniune de remarcabil nivel intelectual, Kelemen Hunor! Acelaşi pe care l-am cunoscut în urmă cu mulţi ani, la o serată de lecturi literare, la Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti, în sediul aflat pe-atunci pe strada Batiştei: tânăr poet de fină calitate, alături de colegi ai săi precum László Noémi sau Sántha Attila…

Predecesorii lui Kelemen la vârful UDMR au fost şi ei scriitori valoroşi: Domokos Géza şi Markó Béla. Cel dintâi, astăzi practic uitat, prozator şi traducător, a fost primul lider care s-a retras voluntar, în 1993, de pe scena publică din România postcomunistă, socotind că amintirea implicării sale înainte de 1990 nu trebuie să apese imaginea Uniunii (fusese reprezentantul maghiarilor în organisme politice şi director al merituoasei Edituri Kriterion). Markó Béla, poet, eseist şi traducător, a continuat linia de echilibru a lui Domokos şi s-a retras şi el prin voinţă proprie, în 2011, de la şefia Uniunii, rămânând parlamentar (a fost şi vicepremier, şi candidat la preşedinţia României). Sub conducerea sa, UDMR s-a asociat la guvernare, pe rând, cu toate partidele mari ale perioadei, dar niciodată pentru a sprijini „mineriade” cu lămpaşe sau antijustiţie.

În istoria formaţiunii s-au mai remarcat figurile luminoase ale unui Frunda Gyorgy, primul candidat UDMR la şefia statului, astăzi retras complet din viaţa publică, sau EcksteinKovács Péter, liberal autentic, adeseori cu luări de poziţie independente (cu o singură etapă bizară în carieră: consilier pentru o scurtă perioadă al abuzivului preşedinte Traian Băsescu!), recent demisionar din Uniune în semn de protest faţă de susţinerea tăvălugului antijustiţie. Am auzit şi eu, cu urechile mele, reprezentanţi ai UDMR spunând că se simt jenaţi, că ştiu că electoratul lor nu-i susţine. Şi-atunci?! Cum e posibil să-i sprijine pe pseudo-social-democraţii şi pe pseudo-liberalii care sapă la temeliile democraţiei?! Justificarea cum că în acest fel ar fi obţinute, „la schimb”, beneficii pentru comunitatea maghiară nu ţine! Scopurile bune nu pot scuza orice mijloace, uneori… dimpotrivă: promiscuitatea morală asumată pentru a forţa îndeplinirea unor obiective pozitive le poate compromite. Ce să mai spunem şi despre parlamentarii UDMR care au pus umărul nu doar fără să crâcnească la operaţiunile ticăloase, ci chiar cu sârg, preluând de la PSD roluri de iniţiatori de amendamente etc. Ce ruşine!

*

Şi încă, referitor la celelalte minorităţi etnice, reprezentate în Parlament prin câte un deputat: e absolut de neînţeles „cutuma” conform căreia Grupul lor susţine automat majoritatea. Orice majoritate?! Chiar şi una naţionalistă, xenofobă, antiminoritară?! Din ianuarie 2017 încoace, doar deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România s-a delimitat constant de „frontul” PSD–ALDE–UDMR–Grupul minorităţilor, onorând astfel prestaţia fostului preşedinte al formaţiunii, Klaus Iohannis, aflat în fruntea statului, de unde se opune cu demnitate asaltului antidemocratic. Dintre ceilalţi, cel puţin de la Varujan Pambuccian, reprezentant al armenilor, matematician, informatician, intelectual cu spirit novator şi discurs cultivat, ne-am fi aşteptat la cu totul altceva. Restul numelor din Grup sunt necunoscute publicului. Vor fi făcut figuri onorabile în vieţile lor de până acum. Mă-ntreb – însă – ce-o fi gândind distinsul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, fost deputat el însuşi, văzând că mai tânărul său urmaş pe băncile Legislativului, Silviu Vexler, votează alături de o majoritate care, în iraţionalele diatribe din ultimii doi ani la adresa americanului-evreu-maghiar George Soros, şi nu doar atunci, a atins şi corzi antisemite?…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele