Din ce în ce mai des și mai apăsat oficialii europeni de la Bruxelles își exprimă neîncrederea în viabilitatea proiectului european al României. Din ce în ce mai des, din discursurile lor se desprinde cuvântul „reversibil”. Se tem că procesul de europenizare al României poate fi reversat, rezultat al acțiunii politice și mediatice a unor cercuri de interese din țară.
Discursul oficial încearcă să contracareze această percepție. Mai zilele trecute, domnul Calin Popescu Tăriceanu spunea că „modernizarea și europenizarea României sunt înscrise pe un drum fără întoarcere”. O afirmație ce se dorește a fi clară, puternică, dar care din start este negată de fapte. Pentru că opinia celor de la Bruxelles că în România se lucrează la diluarea europenizării și chiar la reversarea ei este susținută de fapte, de prea multe fapte.
Dacă se dorește în continuare europenizarea României, de ce susținătorii politici sau din media ai actualei coaliții de guvernământ folosesc un discurs atât de antieuropean? Pentru că toate aceste formule, desprinse parcă din manualul de război hibrid, de genul „suntem sclavii Europei”, „suntem tratați ca o țară de mâna a doua”, „suntem ținuți în genunchi”, „am devenit colonie”, false fiind, țin în esența lor de un discurs antieuropean.
Daca se dorește în continuare europenizarea României, de ce am ajuns să avem cu Bruxelles-ul atâtea conflicte, de la reformele în justiție la absorbția fondurilor europene? De ce din ce în ce mai mult discuțiile guvernanților cu cei din Comisia Europeană sau chiar din aparatul Consiliului European sunt antagonice? De ce avem atât de multe cazuri de infringement, unele dintre ele costându-ne, pe noi toți, o căruță de bani? Mai ales că este clar că punem la plată populația României doar pentru a apăra interesele individuale ale unora, după cum este cazul directivei europene pentru combaterea spălării banilor.
Reversarea europenizării este un proces ce a căpătat și substanță, și amplitudine și ce poate fi explicat prin prisma mai multor factori. În primul rând, a crescut, numeric și ca forță, grupul acelor persoane care au de pierdut din europenizarea României. Sunt foarte nemulțumiți de poziția intransigentă a UE în chestiunea corupției. Această fermitate europeană pentru ei poate însemna ani de închisoare și chiar mai rău, confiscarea averilor dobândite ilicit. Probabil că acesta este grupul cel mai influent. Un alt motiv de rezistență față de europenizarea țării este legat de schimbarea regulilor jocului economic. Cei obișnuiți să se îmbogățească repede, prin contracte preferențiale cu statul, prin căpușarea sau devalizarea bugetului statului au și ei motive de nemulțumire. UE a impus standarde ridicate de competiție liberă și de transparență în achizițiile publice. Tot sub presiunea UE, a trebuit să privatizăm bănci și mari regii autonome, ce astfel nu mai pot fi folosite în interesul clientelei de partid. Să nu uităm că PETROM-ul, atunci când era la stat, producea anual o pagubă de 200 de milioane de dolari, bani ce se scurgeau în buzunare private.
Rezistența împotriva UE s-a intensificat și pentru că a crescut confuzia ideologică în care o parte importantă a poporului român intenționat este ținută. Aici îi regăsim pe cei mulți fără studii superioare, cu o viață materială grea, care până acum nu au apucat să vadă beneficiile economice ale aderării la UE. Evaluări recente ne arată că în regiunea Nord-Est, nordul și centrul Moldovei, doar 20% dintre români mai cred că este bine în UE. Acest grup, puternic reprezentat și în alte zone sărace ale țării, este zilnic bombardat de politic, de media și chiar de Biserică cu tot felul de prostii, cu tot felul de naționalisme stupide. Pe fond de sărăcie și de manipulare continuă, la nivelul acestui grup se va juca de altfel și succesul campaniei de reversare a europenizării României. Pentru că doar când acest grup va adopta o poziție deschis antieuropeană, procesul va căpăta și legitimitate. Și, în fine, atitudini antieuropene adoptă și cei care încearcă să-și apere impostura, fie ea profesională sau academică. Este din ce în ce mai clar că România este o țară grav afectată și de impostură, și de incompetență. Ori adoptarea standardelor europene în administrația publică sau în zona învățământului superior va marginaliza sau chiar exclude segmente importante de populație. Cum să accepți ideea europeană că pentru a fi șef de birou ai nevoie de minimum cinci ani vechime când poți, dacă mama este senator sau tata este baron local, la 27 de ani, să ai o poziție de șef de regie sau subsecretar de stat. Păi să nu te revolți împotriva UE și să ceri independența României, când din cauza Bruxelles-ului riști să te faci de râs în gașcă? Ne împiedicăm noi în principiile cartei albe a UE asupra bunei guvernări când guvernul este al nostru și noi facem ce vrem cu el?
Bruxelles-ul vede ce vedem și noi, oamenii de bună-credință din România. Țara noastră este într-un blocaj, într-un masiv impas politic, dar și social. Unii vrem cât mai multă Europă, pentru că asta este singura cale de a ne fi bine la cât mai mulți. Ceilalți vor cât mai puțină Europă, ca să le fie bine doar lor și, chiar dacă nu sunt prea mulți, sunt puternici. Au bani, au televiziuni și, cel mai important, au timp pentru un război de uzură cu UE. Un război ce poate fi câștigat. Chiar dacă astăzi, după peste zece ani de la aderarea la UE, per ansamblu, ca țară, România arată mult mai bine, frații noștri moldoveni, de la Suceava sau Piatra Neamț, s-au cam săturat de europenizare. Ei ne arată că, în timp, sărăcia și manipularea pot scoate o țară de pe o orbită europeană.
