România în faliment nedeclarat; al culturii a-nceput!

160
Sursa: Pixabay

Nu numai firmele pot da faliment, ci şi ţările, respectiv guvernele, administratorii statelor. Dezechilibrele economice, cheltuielile mult mai mari decât veniturile bugetare, balanţele comerciale date peste cap generează inflaţie şi cer împrumuturi masive. Cresc dobânzile cu care băncile locale sau internaţionale însoţesc creditele. Se erodează încrederea în stat, în stabilitatea financiară, în capacitatea de redresare. Şi pot urma prăbuşiri, devalorizări galopante ale monedei, crize de aprovizionare cu alimente şi alte produse de uz cotidian, disperări, revolte, haos. Exemple din ultimele decenii: criza din Bulgaria, din jumătatea a doua a anilor ’90, falimentul din 2002 al Argentinei 2002, insolvenţa Greciei de după 2010, cu apogeul din vara lui 2015, şi acum, în 2018-2019, prăbuşirea Venezuelei.

Ce-i drept, ţările falimentare nu se desfiinţează, precum firmele (care au şi ele şansa „insolvenţei” şi a relansării). După ani buni de eforturi şi sacrificii, Bulgaria s-a redresat, sub supravegherea aşa-numitului „consiliu monetar” impus de FMI, leva fiind legată de marca germană, sub control financiar nemţesc. Argentina şi-a căutat soluţii proprii, a abandonat politicile de austeritate impuse de Fond şi a revenit la creştere (solicitând – totuşi – susţinerea FMI în 2018, când problemele economiei au condus din nou la o inflaţie de aproape 50%!). Grecia a revenit pe linia de plutire după opt ani de respectare a regulilor impuse de creditorii internaţionali, sub autoritatea Uniunii Europene. Dar efectele falimentelor de ţări, dureroase, sunt asemănătoare cu cele ale închiderilor de companii. Asemenea mari drame naţionale, multiplicate la scara societăţilor în cauză, îi nenorocesc pe mulţi, generează exoduri de populaţii şi pot degenera în confruntări de stradă sau în războaie civile.

România şi-a avut şi ea episoadele de mare risc. Dacă ne-ntoarcem în istorie înainte de 1989, dăm peste falimentul nedeclarat al ultimului deceniu comunist, când au fost impuse „curbe de sacrificiu”, au lipsit alimentele din magazine, nu s-au mai furnizat normal apă menajeră şi căldură prin sistemele de termoficare. După schimbarea de regim, către sfârşitul anului 1991, când economia centralizată s-a dezintegrat şi leul s-a devalorizat în spirală, salvarea a adus-o „confiscarea” valutei depuse de operatorii economici şi de populaţie în bănci (convertită – de fapt – obligatoriu în lei).

Suntem acum, din nou, pe prag. Experţii români şi străini avertizează la unison: guvernarea coaliţiei PSD-ALDE a dezechilibrat grav economia şi sistemul fiscal, a produs inflaţie, a împins ţara într-o criză deocamdată mascată de împrumuturile masive. În ultimele luni nu ni se mai oferă credite decât la dobânzi foarte ridicate. Perfect informate asupra situaţiei, pieţele financiare reacţionează „prudenţial”. Din păcate, actualii guvernanţi, incapabili să-şi modifice strategiile populiste, indiferenţi la degradarea accelerată a economiei, merg înainte pe acelaşi drum. Cât timp vor rămâne la putere, ţara se va tot îndatora, cu costuri exagerate, făcând tot mai dificilă viitoarea reechilibrare. Criza e „rostogolită” către anii următori. Faliment naţional „mascat”…

…dar care iese ici şi colo la suprafaţa comunicării publice. Cuvântul a fost rostit recent de reprezentanţi ai administraţiei locale: mai-toate primăriile din ţară, în frunte cu cea a Capitalei, ar fi în „faliment nedeclarat”. Pentru ca tensiunile acumulate în sistemul bugetar să răbufnească acolo unde nimeni nu şi-ar fi închipuit: în instituţiile culturale. Obligată să concedieze 50 de tehnicieni de scenă şi alţi angajaţi pe posturi auxiliare, conducerea Teatrul Naţional din Bucureşti a formulat, miercuri 26 iunie 2019, acuzaţii publice la adresa guvernului şi a Ministerului Culturii. Breasla s-a solidarizat rapid. Duminică 30 iunie a avut loc în Piaţa Victoriei un protest al profesioniştilor scenei. Situaţia e similară în toate instituţiile de stactacole de stat. Teatrul de Comedie a adoptat în luna mai, discret, prea discret, o măsură excepţională, teribilă, fără precedent: a suspendat ediţia 2019 a festCO, Festivalul tradiţional al comediei româneşti. Şi-n operele din ţară s-a dat alarma: nu mai sunt bani pentru spectacolele toamnei. Reţeaua Naţională a Muzeelor din Romania a anunţat, vineri 28 iunie, o grevă de avertisment, din acelaşi motiv: subfinanţare gravă, care a adus domeniul – practic – în faliment. Fondurile pentru organizarea de evenimente culturale în instituţiile finanţate prin Primăria Generală a Capitalei s-au epuizat. De la Academia Română vin veşti cum că au fost tăiate salariile cercetătorilor, ale redactorilor editurii ş.a.m.d. şi că s-au acordat concedii forţate. Nici „sectorul neguvernamental” nu stă pe roze: în urmă cu câteva săptămâni s-au strâns sute de semnături pe o petiţie de protest adresată guvernului faţă de tăierea bugetului de finanţare a proiectelor independente prin intermediul Administraţiei Fondului Cultural Naţional – AFCN.

O delegaţie de directori din instituţii de vârf, şi anume Teatrul Naţional din Bucureşti, Opera Naţională, Filarmonica şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, s-a întâlnit marţi 2 iulie cu premierul şi cu ministrul Finanţelor. S-au promis „analize” şi „soluţii”. Bugetul nu face faţă. În ultimele luni ale lui 2019 nu vor fi destui bani pentru pensii şi pentru salariile din toate domeniile. Se vor mai face împrumuturi. Poate că teatrele, muzeele şi celelalte vor mai primi ceva fărâmituri. Oricum, nici cultura unei ţări nu se „închide”: se vor organiza evenimente cu finanţări externe sau în colaborare cu institutele culturale străine, scriitorii vor continua să scrie şi plasticienii vor lucra, ca de obicei, fără plată. În dispreţul unor guvernanţi care dispreţuiesc, la rândul lor, artele şi pe artişti, neînţelegând absolut nimic din rolul esenţial al culturii pentru o naţie…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele