România încremenită la Centenar

Țara asta a încremenit între România de hârtie, care așteaptă cuminte în programul de guvernare, și România frustrată de amnistierea penalilor.

59
6 minute de lectură

Se dă sau nu se dă Ordonanță de Urgență pentru amnistie și grațiere? Sunt adoptate sau nu legile care pun stavilă demascării și pedepsirii corupției de nivel înalt? Așa ne petrecem vara în România Centenară. Cam tot așa am dus-o de 19 luni, de când PSD și ALDE au preluat puterea. Ies în stradă cei care vor ca țara asta să înainteze. Mulți dintre ei nici nu s-au prezentat la vot în decembrie 2016, la alegerile parlamentare, câștigate categoric de social-democrații conduși de Liviu Dragnea.

Ce este evident în acest an și jumătate este că dacă ajungi la putere prin vot democratic, o țară întreagă devine brelocul tău. Cine te poate opri să ții în loc 19 milioane de oameni care în acest răstimp urmăresc să vadă dacă retrăiesc ziua aceea din ianuarie 2017, când nici președintele țării, prezent la ședința de Guvern, nu a putut opri adoptarea OUG 13! Cea mai citită publicație a zilelor ăstora a devenit Monitorul Oficial, în care omul simplu trăitor în România Centenară stă cu ochii pe site-ul M. Of. ca să vadă cu ochii lui dacă s-a adoptat ordonanța cu amnistia și grațierea.

Te poate opri Opoziția devastată de propriile orgolii, care nu poate înțelege că în 28 de ani PSD a fost învins în alegeri doar prin coaliții și alianțe? Te poate opri visul de mărire al lui Călin Popescu Tăriceanu, partenerul de guvernare care simte mirosul etichetei de expirat politic în cazul în care vine până la scrutinul prezidențial sentința definitivă în dosarul angajărilor fictive la instituția care ar fi trebuit să-i ajute pe copiii săraci?

Cine îți stă în cale în propriul partid, care votează legi care îi leagă de mâini și de picioare pe procurori, care relaxează până la disoluție ideea de pedepsire a infractorilor?

Faptul că în zilele acestea Parlamentul este ținut în sesiune extraordinară fără nicio dezbatere pe ordinea de zi, nu doar că umilește statutul acestei puteri a statului, dar le dă fiori celor care așteaptă să vadă dacă este adoptată în Guvern ordonanța cu amnistia și grațierea. Tresari când afli că și ministrul Justiției, și secretarii de stat din minister declină orice implicare în avizarea unei astfel de ordonanțe. Ridici sprânceana la auzul zvonului că Viorica Dăncilă nu mai spune „da”. Viorica Dăncilă, cea mai intimidată persoană publică din țara asta, căreia toată lumea îi vânează nesiguranța, nici măcar nu are vreo declarație în care să nege dacă există vreun text care topește orice dosar de corupție din ultimii ani.

Singurul care a susținut utilitatea unui astfel de act guvernamental a fost Darius Vâlcov, consilierul de stat al premierului, cel condamnat în primă instanță la opt ani de închisoare cu executare. Cel cu tablouri ascunse între pereții casei, care își încasa mita în cimitir. Vâlcov vorbește la televizor despre nevoia de moment zero în anul centenar. Te biciuiește cu cinismul ăsta care îți arată într-o secundă ce înseamnă pentru actuala Putere 100 de ani de istorie. Acum înțelegi de ce nu ai un proiect de țară pentru următorul secol. Pentru că nu este vorba despre unire, ci despre iertare. În mintea lui Vâlcov înseamnă, după cum s-a exprimat, să-l ierți de închisoare și să-i lași banii în pușculiță. Pentru că se vorbește și de o amnistie fiscală, cum să nu te gândești că unui om simplu i se pune poprire pe contul în care i se varsă salariul pentru că nu și-a plătit la timp impozitele și amenzile la stat. Iar Robert Negoiță, primar de două mandate, vice la PSD, are datorii personale la stat de 50 de milioane de euro. Amnistia nu poate însemna niciodată amnezie. Nu, nu avem două Românii, ci una singură, a celor care guvernează și a supușilor ei. Aceasta este unica și Marea Românie la Centenar.

100 de ani de la Marea Unire ar fi trebuit să însemne reconcilierea cu propria noastră istorie, împăcarea între curentele care au ajuns să țină țara asta divizată între „noi” și „ei”, între „dreapta” și „stânga”, între „conservatori” și „neomarxiști”, între „bugetari” și „antreprenori”, în amara dihotomie „cei care emigrează” și „cei care rămân”. O Putere care ar fi reușit să-i dea acestei Românii tinere, cu doar un secol ca stat unitar, un țel și o direcție ar fi fost responsabilă.

Nu avem nevoie de o restartare. Tranziția a secătuit de speranță țara asta pentru că a durat prea mult și a fost sinuoasă. Am trecut prin mineriade, care puteau aluneca într-un război fratricid. Apropo, când a revenit la putere în 2000, Ion Iliescu propunea amnistierea faptelor de la Revoluție și de la mineriadele din ’90. Pentru că i-a fost respinsă propunerea, astăzi avem dosare penale și pentru el însuși, și pentru Voican Voiculescu, Petre Roman și Virgil Măgureanu. Iertarea, cum ar veni, ar trebui să intervină după recunoașterea faptelor. Iar în cazul corupției, și după returnarea banilor furați. Amnistia ar însemna o împăcare cu istoria, după ce a fost repusă în drepturi, cu victime și vinovați, așezați la locul cuvenit.

Nu poți propune amnistie și grațiere când ți-ai abandonat programul de guvernare și ai irosit timpul exercitării puterii exclusiv pentru legile care te scapă de măsurarea și pedepsirea corupției. Ce se angajase PSD să facă în aceste 19 luni de la preluarea puterii și infimii pași pe care i-a făcut întru onorarea propriului program citiți într-o analiză a acestei ediții a revistei noastre. Ne apropiem de o imensă fraudă electorală, câtă vreme în România Centenară, cu peste 2.000 de școli cu toaleta în curte, din promisiunea construirii a peste 2.000 de școli cu Wi-Fi, s-au realizat două. Țara asta a încremenit între România de hârtie, care așteaptă cuminte în programul de guvernare, și România frustrată de amnistierea penalilor.

De 28 de ani definim și interpretăm ce înseamnă stat de drept și civilizație occidentală. Ne-am pierdut până și iluziile încercând să dăm un sens abstracțiunii care este încarnată de „buna guvernare”. De aceea, România centenară nu se celebrează nici cu amnistii, nici cu statui noi, cu plăcuțe „aici a locuit…”, nici măcar cu iertarea celor care au uitat de țara care i-a trimis s-o ducă în secolul următor cu valorile intacte ale părinților fondatori ai actului de la Alba Iulia. Și cu curajul de a înfrunta lumea asta în schimbare, care parcurge secolele cu viteza luminii.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele