Într-un raport privind persoanele din UE în vârstă de peste 16 ani care nu şi-au permis un concediu de minim o săptămână în 2018, românii figurează pe primul loc cu un procent de 58,9%, iar croaţii pe locul al doilea, cu 51,3%. La nivelul întregii Uniuni, acest procent este mult mai mic – 28,3 %, relatează RADOR, care citează cotidianul Blic.
În Grecia şi în Cipru există de asemenea multe persoane care nu îşi permit să plece în concediu.
Spre deosebire de croaţi, slovenii stau mult mai bine – abia al cincilea sloven de peste 16 ani aparţine categoriei celor care nu îşi pot plăti un concediu de o săptămână sau mai mult.
Ţările bogate ale UE nu au astfel de probleme. Eurostat arată că sub 10% din suedezi şi 10,9 % din luxemburghezi nu îşi permit concediu.
Printre ţările în care mai puţin de o cincime din cetăţeni nu îşi permit concediu se mai află Danemarca, Austria, Finlanda, Olanda şi Germania.