România, ţara care își sabotează viitorul

Sergiu Simion, psiholog

La aniversarea a 100 de ani de existență a statului român decalajul dintre țara reală și țara legală se adâncește în mod dramatic. Dincolo de demagogia clasei politice, rămân cifrele seci și statisticile alarmante care ne arată adevărata direcție în care se îndreaptă România. Un document elaborat de Ministerul Educației Naționale ne arată amploarea dezastrului, iar cifrele seci arată că victimele lui fac parte din cea mai fragilă și mai importantă resursă a unei națiuni: copiii.

„Adevărata faţă a unei societăţi (esenţa ei umană) se poate vedea clar în atitudinea faţă de cei slabi, labili, neajutoraţi sau bolnavi psihic”, avertizează psihiatrul Dan Goglează. „Gravele probleme ale depopulării țării  sunt tratate în presă, dar și în firava literatură  de specialitate, cu predilecție la nivel național. Există suficiente  argumente pentru a privilegia această abordare, datele vehiculate de presă punând accent înfricoșător pe declinul populației țării provenit din scădere naturală a populației și, deopotrivă, din imensa emigrație a românilor. În plus, aprecierile comparative la nivel internațional sunt favorizate de multitudinea de date disponibile asupra populațiilor naționale, din spațiul european în mod deosebit”, spune sociologul Vasile Ghețău, unul dintre coordonatorii studiului făcut de Administrația Prezidențială în 2009, care nu face decât să anticipeze situația în care ne aflăm în 2019. „Statistica pe care CSM o deţine ar putea fi folosită pentru explicarea anumitor fenomene sociale şi conturarea unor politici ale statului. Din păcate, deşi adunăm în fiecare an «tone» de date, nimeni nu pare a fi interesat de ele”, avertiza și judecătorul Cristi Danileț.

Cum pot fi interpretate datele

Cel mai mare număr îl reprezintă copiii cu un singur părinte plecat la muncă în străinătate (1PP), în vreme ce copiii cu doi părinți plecați (2PP) și, respectiv , cu părintele unic susținător plecat sunt mai puțin numeroși, dar numărul în sine nu este foarte relevant, ci dramele umane pe care le ascunde.

În acest caz, vorbim de zeci de mii de copii, iar dramele acestor familii și în primul rând dramele copiilor sunt, de fapt dramele unor generații și ale unei întregi țări. 

Ce se ascunde sub aceste cifre ?

În primul rând, drama copiilor despărțiți de tată, de mamă sau de amândoi. „Studiile longitudinale au constatat că absenţa tatălui într-o familie sau respingerea modelelor masculine într-o cultură sunt factori care tulbură identitatea sexuală atât la fete, cât şi la băieţi. Există în acest sens şi un diagnostic de Parental Alienation Syndrome (am avut câteva cazuri în terapie) care vizează înstrăinarea de tată. Efectele privării de tată sunt, pe lângă tulburările psihosexuale, un comportament antisocial agresiv până la criminal, comportamente autodistructive până la automutilare, tulburări relaţionale, deficite cognitive, frica de ratare, atitudine negativă faţă de familie şi copii. Absenţa tatălui determină uneori o mamă să încerce compensări sau să-şi folosească feciorul mai în vârstă ca înlocuitor sau confident, împingându-l în roluri nepotrivite vârstei, sexului şi poziţiei în relaţie”, avertizează psihiatrul Dan Goglează.

În al doilea rând, e vorba de drama părinților, plecați și despărțiți de propriii copii. „Despărţirea de ţară – de părinţi şi de familia de origine, de cultură şi, mai ales, de limba care menţine echilibrul emoţional şi mentalităţile – este un cutremur puternic de natură psihică. Se trece la un alt mod de a gândi şi acţiona, limbajul, propoziţiile şi expresiile cotidiene sunt altele, este greu să te recunoşti în ceva, feedbackul zilnic lipseşte, nu te mai salută nimeni, nu te întreabă nimeni de sănătate, nu eşti interpelat, adică nu prea «exişti» pentru ceilalţi, ceea ce îi determină pe cei labili să treacă la acte asociale, pentru a atrage atenţia sau ca protest la indiferenţă”, avertizează același specialist.

„Reacţia psihică la o schimbare de gradul trei, cum este emigrarea, este, de regulă, depresia, după cum sunt și simptomele psihosomatice. Problema apare în momentul în care devii conştient de suferinţă, când cauţi justificarea unei ratări/neîmpliniri sau o soluţie de moment, vremelnică. Autojustificarea obişnuită este cea de tipul „vina vecinului” – problema sunt ceilalţi, respectiv o societate „rece şi neprimitoare” sau un partener (soţ sau soţie) care nu te înţelege şi te pune sub presiune”, spune acesta. „Personal, mi-au trebuit peste zece ani ca dorul de acasă să nu mă doară şi, după 1989, nu a trecut vreun an fără să merg în România. Prietenilor, care mă mai ironizau cu concediile mele făcute mereu acasă, le spuneam amuzat că mă duc să-mi ud şi îngrijesc rădăcinile inconştientului”, mai spune sursa citată.

În al treilea rând, e vorba, și nu de puține ori, de drama copiilor și a întregii familii. „Divorţul odată produs oferă în continuare o bază pentru traumatisme sociale în lanţ, prin efectele dramatice asupra copiilor ca urmare a distrugerii lumii căminului familial. Cum nimeni nu este pregătit sufleteşte pentru prăbuşirea siguranţei „leagănului de aur” al familiei, urmările sunt imprevizibile şi pe toată viaţa. Este moartea unei lumi în care s-au născut copii, vise şi speranţe, iar consecinţele asupra psihicului fragil al copiilor pot fi: probleme de apartenenţă şi de identitate sexuală, scăderea capacităţilor de învăţare, tendinţe de izolare socială şi agresiune, dependenţe de alcool sau droguri, căutarea unor modele de viaţă pe stradă, refuzul responsabilităţii şi al obligaţiilor”, avertizează specialistul în psihiatrie.

Delincvența juvenilă și minorii victime 

Care sunt riscurile sociale pentru grupul vulnerabil al copiilor cu părinți plecați în străinătate? Minorii lăsați în voia sorții pot deveni, după caz, infractori sau victime. În ultimii cinci ani, în România au fost trimişi în judecată peste 20.000 de minori, dintre care aproape 15.000 au fost condamnaţi. În ultimii doi ani, s-a înregistrat un număr de aproximativ 800 de copii condamnaţi la măsuri educative privative de libertate în locuri destinate lor. Statistica ne arată că în fiecare zi sunt trimişi în judecată cinci minori pentru comiterea infracţiunilor de furt şi doi minori pentru tâlhărie. În fiecare zi, un minor care comite o lovire sau vătămare corporală simplă ori gravă ajunge în faţa instanţei. La fiecare trei zile, un minor este adus în faţa judecătorului pentru că a comis un act sexual față de un alt minor sau pentru că a comis un viol. Este de remarcat că numărul violurilor comise de minorii trimişi în judecată s-a dublat faţă de acum cinci ani. De asemenea, un alt minor este adus în faţa judecătorului, în medie, o dată la trei zile pentru că a omorât o altă persoană, în cele mai multe cazuri, cu intenţie – doar 10% din ucideri sunt comise din culpă.

Deşi în România permisul de conducere se obţine începând cu vârsta de 18 ani, un număr de peste 100 de minori prinşi la volan sunt trimişi în judecată în fiecare an. Avem în România minori implicaţi în comiterea de infracţiuni de pornografie infantilă, consum şi trafic de droguri, trafic de persoane.

În ultimii cinci ani, în România au fost trimise în judecată peste 11.000 de cauze privind inculpaţi minori şi adulţi care au comis infracţiuni împotriva a peste 19.000 de minori. Statistica ne arată că în fiecare zi este trimis în judecată câte un inculpat care omoară un copil: fie cu intenţie, fie din culpă (de regulă, acestea sunt urmare a accidentelor de circulaţie); un altul care agresează sexual un minor: fie viol comis asupra unui copil (ceea ce presupune lipsa consimţământului acestuia), fie act sexual cu un minor (adică minorul îşi exprimă consimţământul, dar are sub 15 ani); încă unul care fură bunuri de la un minor sau îl tâlhăreşte.

Avem aproximativ 200 de dosare cu minori care sunt loviţi sau răniţi fizic în fiecare an. Câte unul este omorât în fiecare lună în bătaie.

Minorii sunt folosiţi din ce în ce mai mult în producere de fotografii sau filme pornografice – aceasta atrage trimiterea în judecată a peste 75 de persoane anual, de 6 ori mai mult decât în urmă cu cinci ani. Există dosare în faţa instanţelor pentru traficarea a peste 250 de minori, anual.

La rândul lor, părinţii divorţaţi evită plata pensiei de întreţinere datorată minorilor în peste 500 de cazuri, ceea ce atrage constituirea unui dosar penal pentru fiecare.

  Este interesant de observat că delincvența juvenilă nu are creșteri marcante, în schimb, creșterea numărului de victime în rândul minorilor este spectaculoasă, abandonul de familie fiind pe primul plan.

Explicații posibile ale catastrofei demografice   

Emigrația românilor este o consecință a situației interne catastrofale a țării. La aceasta se adaugă migrația internă între cele opt regiuni de dezvoltare care, la rândul ei, se explică prin sărăcia endemică existentă în unele zone din țară.

Harta migrației nete în cele opt regiuni de dezvoltare, în figura 4, ilustrează diferențierile nete ale fenomenului, iar plasată alături de harta produsului intern brut pe locuitor în anul 2016 (Figura 5) evidențiază strânsa corelație  dintre dezvoltarea economică și migrație. Migrația internă poate fi explicată cu ajutorul celor două grafice de mai jos, care arată raportul acesteia cu distribuția sărăciei la nivel de țară.

Ce ar putea urma?

Predicțiile ONU pentru populația României în 2100 arată direcția pe care, deși nu o mărturisesc, ne-o trasează guvernanții. Aceste predicții pentru anul 2100 întăresc convingerea că societatea românească este supusă unui proces intens de depopulare. După evoluția accelerată din ultimele trei decenii, procesul devine unul de deconstrucție social, decivilizare și dezumanizare. România, ca țară, și cetățenii ei își pierd în mod accelerat identitatea, structurile și valorile.

România devine, astfel, o țară fără viitor.  

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele