Comisia Națională de fundamentare a planului național de aderare la zona euro a plecat la drum cu entuziasm în primăvara acestui an. Între timp, elanul s-a mai pierdut. În această toamnă, nu a avut loc nicio întâlnire a Comisei, iar oficialii guvernamentali par să fi uitat, din nou, de aderarea la zona euro. Este greu de spus câte speranțe ne putem pune în comisia înființată anul acesta.

Nu trebuie însă uitat că noua Comisie își propune să realizeze până la sfârșitul anului un lucru foarte concret, și anume un plan clar de adoptare a monedei euro. Ceea ce nu este puțin lucru. Rămâne doar ca termenul să fie respectat și, după aceea, să fie pus și în aplicare.

Cu atât mai mult cu cât de opt ani în Banca Națională există un comitet tehnic cu același obiect de activitate, care, după cum afirmă guvernatorul BNR Mugur Isărescu, a trecut în revistă cele mai importante domenii în ceea ce privește adoptarea monedei euro. Din păcate, analizele comitetului sunt mai mult decât discrete sau, mai exact, sunt inexistente în comunicarea publică.

În viziunea guvernului, aderarea la zona euro are nevoie de un consens național. Un al doilea element de oportunitate este dat de președinția Uniunii Europene, pe care România o va deține de la începutul anului viitor. O a treia pârghie de sprijin este ca procesul de intrare în zona euro să fie considerat un plan de țară. Sună bine, doar că în România se vorbește mult despre planuri de țară, dar, cu puține excepții, ele nu sunt și construite și aplicate.

Țările Uniunii Europene din afara zonei euro au obligația de a adera

Un lucru important este că se pleacă de la directivele europene care prevăd foarte clar că țările care sunt în Uniunea Europeană, dar nu au adoptat moneda euro, deci și România, sunt membri cu derogare temporară, ceea ce înseamnă că au obligația de a intra în zona euro.

Expertul independent Aura Socol, în studiul pe care l-a prezentat în fața Comisiei de fundamentare a planului național de aderare la zona euro, a explicat că Tratatul de funcționare al Uniunii Europene prevede obligația României de a face toate demersurile pentru a trece la o etapă superioară de integrare, adică la zona euro. În această situație, elita politică și economică din România nu ar trebui să se mai întrebe dacă și când să treacă la moneda europeană, ci cum să adopte moneda euro, a spus Aura Socol.

Tehnic vorbind, există o serie de avantaje pe care le va aduce aderarea la zona euro. Convergența nominală, care presupune sincronizarea indicatorilor economici cu cei din zona euro, este unul din acestea. Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al BNR, a prezentat oportunitățile și riscurile intrării în zona euro. Astfel, riscul valutar dispare, comerțul se intensifică, se creează o disciplinare a politicilor publice și este un pas înainte în materie de geopolitică. Dar, arată Dăianu, echilibrele economice trebuie menținute pe plan intern și nu sunt garantate de prezența în zona euro. În plus, convergența nu se realizează automat în zona euro.

Riscurile asumate ale trecerii la moneda euro

De-a lungul timpului, specialiștii s-au ferit să vorbească explicit despre riscurile pe care le presupune aderarea la zona euro. Dăianu le trece în revistă: moneda unică stimulează dezechilibrele în țările cu un produs intern brut pe cap de locuitor redus, diferențele de inflație trebuie să fie compensate prin creșteri de productivitate și este stimulată îndatorarea externă a sectorului privat.

Există două condiții esențiale pentru ca un stat să poată să reziste în zona euro și să aibă performanțe economice bune. Pe de o parte, este vorba despre nivelul de competitivitate și productivitate. Din acest punct de vedere, România nu este în cea mai bună poziție. Pe de altă parte, performanțele economiei depind de lanțul de producție în care este inclusă. În acest moment, România se află în zona cu valoare adăugată redusă și nu există un plan coerent care să schimbe situația.

Înainte însă de a adopta moneda euro, economiile trebuie să treacă printr-un adevărat test de sustenabilitate, și anume să rămână timp de doi ani în anticamera euro, în așa-numitul mecanism al ratelor de schimb. Este un test pentru că în anticamera euro cursul de schimb este extrem de stabil. În aceste condiții, economia trebuie să îndeplinească și ceilalți parametri economici ai convergenței nominale.

Au fost cazuri în care unele state și-au prelungit șederea în mecanismul ratelor de schimb până la 11 ani. Deci momentul în care are loc intrarea în anticamera euro este important, dar nu garantează că aderarea va veni obligatoriu după exact doi ani.

Pentru a putea fi aptă să intre în zona euro, România are nevoie să atingă și indicatori de convergență reală, care caracterizează nivelul de dezvoltare. Asupra acestei teme se poartă discuții aprinse, convergența reală fiind definită între produsul intern brut pe cap de locuitor și până la nivelul salariilor din România în comparație cu media europeană.

Aderarea la zona euro este îmbrățișată cu entuziasm de o parte a opiniei publice românești și privită cu circumspecție de o alta. Dar nu trebuie uitat că România nu va fi pe de-a întregul în Europa decât odată cu intrarea în zona euro.

În doi ani, în România s-au deteriorat indicatorii de convergență nominală

În anul 2016, România îndeplinea toate criteriile de convergență nominală. Rata inflației era de minus 1,1%, ratele dobânzilor pe termen lung se situau la 3,6%, fluctuația cursului de schimb leu-euro se încadra în marja de plus sau minus 15%, deficitul bugetului consolidat era de 2,41% din PIB, iar datoria publică se încadra în ținta de sub 60% din PIB, respectiv 37,7% din PIB.

Toți acești indicatori erau perfect compatibili cu restricțiile legate de accesul în zona euro, respectiv în mecanismul ratelor de schimb. Din păcate, în trei ani și jumătate, adică până astăzi, România a făcut praf indicatorii de convergență nominală. Adică inflația a urcat, dobânzile la fel, deficitul bugetar este tot timpul pe muchia de 3% din PIB, iar datoria publică este în creștere. Cum a fost posibil așa ceva? Simplu, prin politicile economice de creștere a salariilor bugetare, a pensiilor, de reducere a taxelor și a impozitelor. Rezultatele au fost că România a ieșit din radarul convergenței nominale, că veniturile bugetare se află la cel mai redus nivel din Uniunea Europeană ca pondere în produsul intern brut și că nici măcar în materie de convergență reală progresele nu sunt semnificative.

Așadar, România nu mai îndeplinește toate criteriile de convergență nominală, comitetele și comisiile care ar trebui să facă planurile de aderare bat pasul pe loc, iar discursul antieuropean al unor politicieni este tot mai pronunțat. România este deci tot mai departe de zona euro.

O rezervă regională

Aproape toate țările regiunii central și est-europene îndeplinesc în acest moment toate criteriile clasice de convergență, care ar asigura intrarea în zona euro, iar adoptarea unui traseu clar de adoptare a monedei unice este o chestiune care ține de voința politică.

Cehia ține o agendă deschisă pentru aderarea la zona euro, dar atât guvernul, cât și banca centrală au decis să nu-și propună o țintă pentru adoptarea monedei unice. Motivele invocate de banca centrală a Cehiei sunt diverse, însă principalul obstacol în calea aderării la moneda unică ar fi „procesul neterminat de convergență a economiei reale cu zona euro, inclusiv convergența prețurilor și în mod special aceea a salariilor”, spune Marek Zeman, director de Comunicare al băncii centrale a Cehiei. Amânarea aderării la zona euro are și o perspectivă lucidă, a dezechilibrelor viitoare, provocate de „îmbătrânirea populației, care va crea probleme sustenabilității bugetelor publice dacă nu se vor găsi rezolvări”. Cu alte cuvinte, pentru un viitor în care cheltuielile mari de pensii vor crea deficite mari, va fi nevoie de o monedă care să poată fi manevrată, așa încât să „ajusteze” problemele. Un alt argument evident este și structura diferită a economiei cehe față de cea a zonei euro, asta în ciuda investițiilor masive europene în Cehia. Nu în ultimul rând, banca Cehiei evaluează și costurile aderării la Mecanismul European de Stabilitate, însă atât guvernul, cât și banca centrală a Cehiei își mențin interesul pentru convergență.

Croația manifestă un entuziasm evident față de adoptarea monedei unice, dar strategia sa presupune un traseu de aderare la zona euro peste cinci sau șapte ani. Polonia amână o decizie tranșantă, considerând că zona euro nu este o soluție în prezent, cum spunea Leszek Skiba, ministrul adjunct de Finanțe. Dar tot el a adăugat că o zonă euro stabilă este în interesul Poloniei și aderarea la momentul potrivit s-ar putea dovedi un avantaj pentru economia țării.

Bulgaria, cursa spre zona euro

În anul 2015, Bulgaria avea o singură problemă legată de aderarea la zona euro, prin prisma indicatorilor de convergență nominală, și anume un deficit bugetar de 3,4% din PIB. În trei ani, devierea de la indicator s-a rezolvat: anul trecut, Bulgaria ajunsese la un excedent bugetar de 0,9% din PIB.

În ceea ce privește cursul de schimb, Bulgaria nu are nicio problemă, pentru că a introdus Consiliul Monetar, în iulie 1997, după o criză bancară de proporții. Consiliul Monetar s-a tradus prin legarea monedei locale, leva, mai întâi de marca germană și apoi de moneda euro. A fost o decizie curajoasă care a presupus o serie de sacrificii pentru companii și populație. Acum culeg roadele. De asemenea, datoria publică a Bulgariei a scăzut în ultimii ani, de la 27% din PIB, în anul 2014, la 25,4% din PIB, anul trecut.

În aceste condiții, Bulgaria face pași mari spre zona euro. Oficialii bulgari au înaintat cererea de aderare la mecanismul ratelor de schimb, ERM-2, și la uniunea bancară, cerere care a fost aprobată de miniștrii de Finanțe din zona euro și de reprezentanții Băncii Centrale Europene. La insistențele partenerilor europeni, guvernul bulgar a acceptat să meargă concomitent pe ambele piste, și în ERM-2, și în uniunea bancară.

Pentru Bulgaria, intrarea în uniunea bancară este mai complicată decât armonizarea principalilor indicatori macroeconomici cerută de intrarea în zona euro. Motivul este acela că în urmă cu patru ani mai multe bănci din Bulgaria s-au confruntat cu retrageri masive de bani în câteva zile pe fondul unor informații răspândite foarte rapid în rândul depunătorilor, iar Bulgaria a avut la dispoziție o linie de credit de 1,7 miliarde euro de la Comisia Europeană.

Deci Bulgaria a luat decizia politică ajutată de argumente economice de a se afla peste doi ani în zona euro. Și are șanse reale ca acest program să devină realitate.