Rusia, condamnată la CEDO pentru blocarea unor asociații pro-LGBT

40
1 minut de lectură

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că refuzul autorităților din Rusia de a înregistra trei asociații care luptă pentru drepturile comunității LGBT reprezintă o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, potrivit France 24, preluat de Mediafax.

Judecătorii CEDO au informat că decizia de a nu permite înregistrarea celor trei organizații este „inacceptabilă”, deoarece a fost luată din simplul motiv că cele trei entități apără drepturile acestei comunități.

Plângerea a fost inițial depusă la CEDO de către patru astfel de asociații, însă solicitarea reprezentanților uneia dintre ele a fost respinsă deoarece președintele acesteia a insultat și amenințat judecătorii Curții din cauza unei decizii anterioare.

Înregistrarea uneia dintre asociații a fost respinsă în Rusia pentru că ar „distruge valorile morale ale societății” și ar duce la scăderea populației. O altă asociație nu a fost înregistrată deoarece ar fi promovat „extremismul”.

„Motivul principal pentru acest refuz a fost acela că organizațiile respective promovează drepturile comunității LGBT”, a informat CEDO. „Acest motiv nu poate fi justificat în mod obiectiv și, în plus, duce la discriminare pe baza orientării sexuale”, au adăugat reprezentanții Curții.

CEDO obligă Rusia prin această decizie să le plătească 36.000 de euro reprezentanților celor trei asociații, dar și cheltuielile de judecată.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele