Să nu ne tâmpim copiii

62
4 minute de lectură

Citiți, vă rog, cu atenție textul următor. 
„Poetul își exprimă sentimentele de admirație generate de un colț de natură surprins într-un cadru spațial și temporal. Modul de expunere este descrierea literară cu rol în surprinderea gradată a cadrului natural, observându-se o succesiune de detalii aparținând câmpului lexical al naturii. Tabloul naturii este surprins pe două planuri terestru (râul, apa) și cosmic (norii, aburi) iar perspectiva descrierii se realizează de la imaginea de ansamblu spre imaginea de detaliu. 
La nivel morfologic, descrierea este susținută de grupul nominal, iar verbele la prezent exprimă intensitatea trăirilor, valorizând clipa prezentului în contrast cu trecutul sau viitorul. 
Descrierea cadrului natural se realizează cu ajutorul figurilor de stil și al imaginilor artistice care conferă expresivitate și accentuează emoția. Așadar, prin folosirea descrierii ca mod de expunere și prin utilizarea unui limbaj expresiv, textul dat prezintă notele definitorii ale unei descrieri literare.” 

Ca să fie și mai limpede, comentariul de mai sus e recomandarea profesorilor pentru analiza poeziei Malul Siretului, de Vasile Alecsandri, care se studiază în clasa a cincea. În clasa a cincea, copiii au între 10 și 12 ani. Profesorii care le predau au între 25 și 60 de ani. Textul se găsește, cu mici diferențe de interpretare, în mai multe culegeri care-i învață pe copii să interpreteze o creație literară. Trec peste scriitura stupidă a lui Alecsandri care măcar a avut scuza că a trăit în secolul al 19-lea. Cine a citit Malul Siretului știe despre ce vorbesc. E vorba de un poet care se duce pe mal și se uită la apa Siretului cum curge, vede niște rațe care aterizează pe luciul apei, niște nori care acoperă din când în când soarele și o mreană care prinde o viespe. La asta cu mreana mă îndoiesc de veridicitatea poveștii, cred că a exagerat ca să se dea mare. Cam asta e tot. Pentru oamenii normali. Pentru cei care vor să le arate copiilor de zece ani cât de deștepți sunt ei, nu e așa. Lucrurile sunt mult mai complicate. Poetul nu se duce pe mal, se duce să admire un colț al naturii într-un cadru spațio-temporal. Ați mers vreodată dimineața să alergați în parcul Herăstrău? Dacă da, v-ați înșelat amarnic. De fapt, v-ați dus să vă exprimați abilitățile fizico-psihice într-un cadru spațio-temporal. Dacă ați văzut și o broască sărind în apă după o libelulă, sunteți în mare primejdie. Ați văzut de fapt un detaliu dintr-un tablou al naturii care exprimă o imagine vizuală dinamică susținută de un grup nominal (broască-libelulă). Dacă mai și vorbiți la telefon, nu mai puteți fi salvați. Intrăm în nivelul morfologic, de unde foarte puțini scapă. 
Gândiți-vă ce înseamnă pentru acești profesori planul cosmic. Fluturii, norii și aburii. Hai că la nori mai e de înțeles, dar la fluturi și la aburi ce, Doamne iartă-mă, e cosmic? Cum ar fi ca un poet după ce termină de scris să-și recitească poezia și să zică: băga-mi-aș picioarele, am uitat să bag planul cosmic? Lasă, că-l bag data viitoare! Scriu una numa’ pă cosmic.
Metalimbajul ăsta idiot, jargonul ăsta cretin, nu ne învață, ci ne tâmpește copiii. Profesorii noștri nu le dau șansa nici măcar să se tâmpească voluntar când au de ales, la vârsta maturității. Un copil de 10 ani nu are capacitatea să priceapă concepte. Nu vede abstracțiuni. E ca și cum l-ai pune să citească discursul despre metodă al lui Descartes și i-ai cere să facă un rezumat. Și l-ai lăsa corijent, dacă n-a înțeles nimic. Deocamdată ei, profesorii, ar putea fi lăsați corijenți la pedagogie. Și ne mirăm de ce copiii aleg să plece în alte sisteme care înțeleg în stil modern la ce sunt ei receptivi. De schimbat, ne vom schimba oricum, fiindcă omul, vrea-nu vrea, e supt vremi și nu invers, cum observase acum vreo trei sute și ceva de ani Miron Costin.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele