Scandalul de la Valea Uzului: confuzii și indiferență față de eroi

Kelemen Hunor se înșală: crucea celtică NU e simbol legionar

275
epa07632204 Romanian people wave Romanian flags at the International Heroes Cemetery in Valea Uzului (or Uzvolgye in Hungarian language), Harghita County, Romania, 06 June 2019 (issued 07 June 2019). Thousands of Romanian protesters broke through the police line to attend an orthodox dedication ceremony of a Romanian monument erected by the municipality of eastern Romanian town Darmanesti at the WWI memorial site. At the end of April 2019, Romanian tombstones were placed behind the Hungarian wooden crosses, which caused tensions between two nations. EPA/NANDOR VERES HUNGARY OUT

Cimitirul de război de la Valea Uzului este un izvor nesecat de tensiuni… politice. Cea mai nouă problemă pare a fi imaginea crucii pe care primăria din Dărmănești a proptit-o în cimitir. Liderul UDMR susține că aceasta poartă o simbolistică legionară și, ca atare, va sesiza Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România. Este însă oare crucea înfiptă de primarul comunei respective un simbol legionar? Este cimitirul de război un spațiu de comemorare strict maghiar sau sunt acolo și rămășițele pământești ale unor soldați români? Și, în fond, de ce atât zbucium pentru un cimitir de război unde odihnesc osemintele unor eroi a căror naționalitate se potrivea, oarecum, cu structura etnică a Imperiului. Probabil pentru a nu observa cum au dispărut, discret, jumătate din mormintele eroilor.  

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, este iritat de crucea așezată în cimitirul de război de primăria din Dărmănești. „Săptămâna trecută, domnul ministru Breaz a dat un aviz pentru valoarea artistică a crucii. Eu i-am spus doamnei Dăncilă că vom sesiza Institutul Ellie Wiesel, pentru că aceea este o cruce legionară”, a declarat liderul UDMR.

În fapt, așa cum se poate vedea din imaginile surprinse la fața locului, respectivul monument comemorativ are forma… unei cruci celtice.

Iar crucea celtică este o cruce de tip creștin, răspândită la începutul Evului Mediu în Irlanda și Marea Britanie, în special în locurile unde au predicat misionari irlandezi și care a fost redescoperită ca simbol în secolul al XIX-lea, în timpul Redeșteptării Celtice, un fenomen cultural ce se întinde pe parcursul secolelor al XIX-lea și XX și care acordă atenție culturii celților.

Utilizarea crucii celtice pentru marcarea unor memoriale de război poate fi ilustrată cu exemple din Anglia (Kingswood, St. Ives, Buckland Surrey), Insulele Man (St. Johns, Ramsey), Irlanda de Nord (Hillsborough), Germania (Limburg an der Lahn, Hesse, unde a existat un lagăr important pentru prizonierii de război din armata britanică). Iar exemplele pot continua cu sutele.

Cruci celtice întâlnim chiar și pe continentul nord-american, în Quebec, de exemplu.

Crucea celtică este utilizată, în prezent, în logo-ul unor asociații sportive, precum Asociația Irlandeză de Fotbal (din Irlanda de Nord) și Asociația Atletică Gaelică (tot din Irlanda de Nord, ce promovează sporturile tradiționale și muzica irlandeză).

În schimb, simbolul mișcării legionare era crucea arhanghelului Mihail, o cruce triplă, reprezentând o reţea de zăbrele de închisoare ca simbol al martirului.

Prin urmare, nicio legătură între crucea de la Valea Uzului și crucea arhanghelului folosită ca simbol de Mișcarea Legionară.

Restaurare prin omisiune

Ceea ce nu spun reprezentanții maghiarilor este faptul că, între 1994 și 1998, cimitirul internațional de război de la Valea Uzului a fost „restaurat”: vechile cruci, multe dintre ele deja putrezite sau dispărute, au fost înlocuite cu cruci noi de lemn pe care au fost trecute numele soldaților din armatele germană și austro-ungară înmormântați acolo sau cu sintagma „soldat ungur necunoscut”. Pe tablele de informare puse la intrare cu acea ocazie, se arată că acolo ar fi înhumați peste 650 de ostași germani și austro-ungari.

Unde a dispărut mormântul lui Gheorghe Cosma?

Între 1926 și 1927, Societatea Cultul Eroilor, o asociație românească înființată cu scopul de a organiza și conserva cimitirele combatanților din Primul Război Mondial, a reorganizat cimitirul militar din Valea Uzului, menționând în registrele sale că acolo au fost înhumați 1.306 eroi de diverse naționalități, inclusiv ruși și români (adică un număr de peste două ori mai mare decât cel indicat în textele de la intrarea în cimitir). Mai mult, presa locală semnala că, în 1994, în cazul mormintelor soldaților nemaghiari a avut loc schimbarea numelui sau etniei pe cruci, fiind trecuți ca soldați maghiari necunoscuți. De exemplu, potrivit registrului din 1927, la poziția 763 era îngropat soldatul român Gheorghe Cosma, mort la 29 martie 1917. După „refacerea” cimitirului, pe mormântul lui Gheorghe Cosma este o cruce pe care scrie soldat maghiar necunoscut. Ar mai fi de precizat că divizia maghiară care a luptat la Valea Uzului (nr. 39) avea garnizoana la Košice (în Slovacia de astăzi), așa că o parte dintre soldații căzuți la Valea Uzului sunt, de fapt, de etnie slovacă (cu nume de cele mai multe ori maghiarizate).

Ceea ce, de asemenea, nu spune partea maghiară este că, în prezent, cimitirul are o situație cadastrală incertă, el figurând în planul cadastral al orașului Dărmănești, dar și în Hotărârea de Guvern (HG) 299/2010, în inventarul bunurilor publice ale comunei Sânmartin. Totuși, la elaborarea HG-ului autoritățile centrale nu au verificat pentru fiecare caz veridicitatea datelor, mizând pe corectitudinea autorităților locale. Prin urmare, Consiliul Local Sânmartin ar trebui să arate ce acte au stat la baza includerii cimitirului în lista bunurilor inventariate în Hotărârea Consiliului Local nr. 20/2007. Mai mult, maghiarii invocă planul cimitirului din 1917, fără să țină cont de reorganizarea cimitirului din 1927, acuzând autoritățile din Dărmănești de profanare de morminte, infracțiune pedepsită de codul penal. Primarul din Dărmănești arată însă că cele 52 de cruci de piatră în memoria soldaților români au fost ridicate pe un segment fără cruci din cimitir, deci nu poate fi vorba de profanare de morminte.

Unde este istoria LOR?

Dar, dincolo de toate cele arătate mai sus, trebuie să remarcăm meritul istoricilor maghiari care au reușit să identifice o mare parte a soldaților și a ofițerilor căzuți și înhumați la Valea Uzului, lucru care nu este valabil și pentru morții părților române și ruse.

În plus, aș remarca faptul că, indiferent de etnia soldaților înhumați acolo, se pare că latura umană este ultima avută în vedere în „cearta” româno-maghiară.

Nu pot să nu-mi aduc aminte de vizita lui Gerhard Schroeder, fost cancelar al Germaniei, la mormântul tatălui său, căzut pe teritoriul României în luptele din toamna lui 1944, din al Doilea Război Mondial.

La fel cum cancelarul german a putut să se reculeagă la mormântul tatălui său, grație unor oameni de omenie, care au avut grijă zeci de ani de acel mormânt, și urmașii (nepoți sau strănepoți) ai celor căzuți la Valea Uzului, indiferent de etnia și de naționalitatea lor (unguri, germani, slovaci, sârbi, bosniaci, români sau ruși) au același drept: să știe unde le sunt înmormântați strămoșii.

În plus, nu pot să nu mă gândesc la faptul că, în anul Centenarului, s-a făcut mult prea puțin pentru scrierea istoriei românilor ardeleni, mulți dintre ei înrolați în armata austro-ungară, luptând pe fronturile din cele patru zări (Galiția – azi, Ucraina; Bucovina; Isonzo-Italia/Slovenia; Rusia). Și ei au dreptul la istorie, la cunoașterea faptelor bunicilor și străbunicilor lor. De asemenea, nu ar trebui să uităm că români ardeleni, precum generalul Ioan Dragalina sau Traian Moșoiu, au contribuit din plin la realizarea visului național de unitate a provinciilor românești.

Iar respectul pentru celălalt, inerent unei societăți ce se pretinde democratică, ne obligă să scriem și istoria diviziilor secuiești sau ungurești, chiar dacă acestea au fost, la acel moment, adversarele armatei române. Trebuie să știm… Pentru adevăr și pentru că „minoritățile” sunt și ele, acum, parte a nației române.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele