Schimbarea climatică și amenințarea la adresa companiilor

Firmele trebuie să regândească urgent cum abordează riscurile climatice

Risc de afaceri

Ediția tipărită | Lideri – 21 februarie 2019

CONDUCĂTORII DE FIRME cărora le pasă de schimbarea climatică – și, în zilele noastre, majoritatea susțin că le pasă – se mândresc adesea cu sedii dotate cu panouri solare și cu alte eforturi de a-și micșora amprenta de carbon. Săptămâna trecută, Volkswagen, producătorul auto, le-a cerut celor 40.000 de furnizori să reducă emisiile, să nu riște să-și piardă clientul. Mulți investitori spun însă că sunt îngrijorați că vor rămâne cu povara unor participațiuni fără valoare în centrale acționate pe cărbune dacă impozitele pe carbon își vor face în cele din urmă efectul. Și totuși, realitatea este că la orizont nu se întrevăd deloc reglementări globale de mediu semnificative. Așadar, crește riscul unor modificări climatice severe, reprezentând o amenințare fizică la adresa multor firme. Cele mai multe rămân oarbe la această amenințare. Adesea, în mod voit. Ei ar trebui să înceapă să își facă griji în privința lor.

Natura care întrerupe lanțurile de aprovizionare nu este ceva nou. Firmele s-au descurcat cu inundațiile, secetele și furtunile mult înainte ca societățile pe acțiuni să devină populare în secolul XIX. Două lucruri s-au schimbat. Întâi, lanțurile de aprovizionare au devenit complexe și globale (priviți doar la VW). Pe măsură ce s-au multiplicat legăturile, la fel și punctele de posibil eșec. Multe se află la tropice, mai dedate la condiții meteo extreme decât Vestul temperat.

În al doilea rând, încălzirea globală stimulează mai multe astfel de extreme peste tot. În 2017, Houston a avut de-a face cu cea de-a treia „inundație din ultimii 500 de ani” în mai puțin de patru decenii. California a suferit cinci dintre cele mai cumplite incendii ale sale și părți ale sub-continentului indian au fost acoperite de ape zile la rând, ca urmare a unor ploi musonice epice. În acel an, companiile de asigurări au plătit suma monumentală de 135 miliarde de dolari, în compensații. Alte 195 de miliarde de dolari în pierderi estimate nu au fost asigurate. Centralele electrice merg adesea încet, deoarece apa de râu pe care o folosesc pentru răcire este prea caldă. Anul trecut, traficul comercial pe Rin, cel mai aglomerat curs de apă din lume, s-a blocat atunci când ploile nu i-au mai alimentat izvoarele.

Managerii de riscuri corporatiste abia ce se confruntă cu lanțuri de aprovizionare încurcate. Dar ei nu sunt buni la evaluarea expunerii lor la o climă în schimbare. Nefiind familiari cu modelele de climat de vârf, care îți spun la ce perturbare să te aștepți în continuare, managerii de risc se bazează pe instrumente retrospective precum hărțile inundațiilor, care sunt puse la încercare, testate și găsite greșite.


Un studiu de anul trecut arată că factorizarea riscurilor fizice față de activele corporatiste ar rade 2-3% din valoarea totală de piață a peste 11.000 de firme listate global. Asta e mai puțin decât mișcarea multor acțiuni într-o zi anume și o fracțiune din cei 15% estimați ca efect negativ al unei tranziții spre energie mai curată. Spre deosebire de tranziția energetică, totuși, o doză anume de daune fizice la adresa activelor corporatiste este ca și garantată. Nu numai asta, dar riscurile cresc, pe măsură ce lumea se încălzește. Iar media ascunde o gamă uriașă. Unele companii ar pierde aproape o cincime din valoarea lor ca întreprindere. Cele mai multe nu au nici măcar o idee cum stau, de fapt.

Ele au puține motive ca să afle. Piețele tind să pedepsească onestitatea despre riscurile nerecunoscute anterior, nu să o răsplătească. În loc să învețe că natura reprezintă o amenințare „materială”- pe care firmele sunt obligate să o dezvăluie acționarilor lor – e mai sigur să nu ții cont de asta, în primul rând. Deși evaluatorii de credite și asigurătorii reevaluează de zor riscurile climatice, primele companiilor și creditele lor au devenit doar puțin mai scumpe. În rara ocazie când piețele ridică prețul riscului unei companii, fac asta în mare grabă. PG&E, o utilitate californiană, a fost obligată să ceară protecție de faliment, în luna ianuarie, după ce asigurătorii și creditorii au dat bir cu fugiții când au ajuns la concluzia că ar putea fi trasă la răspundere pentru daune de miliarde de dolari, legate de rolul său posibil în declanșarea incendiilor devastatoare.

Astfel de cazuri ar fi mai rare dacă firmele ar fi obligate legal să evalueze și să dezvăluie vulnerabilitățile climatice. Un grup internațional creat de Financial Stability Board, un set global de reglementatori, a emis un ghid voluntar pentru firmele publice în 2017. Acest ghid ar trebui să fie obligatoriu.

Este în interesul pe termen lung al firmelor să recunoască amenințările cu care se confruntă. O plată post-catastrofă de pe urma unei polițe ieftine de asigurare este mai bine decât nimic, dar mult mai rău decât evitarea unor perturbări. Adaptarea ar putea să însemne să se ridice bariere împotriva inundațiilor în jurul fabricilor sau să se aplatizeze acoperișurile depozitelor pentru a rezista la furtuni mai puternice. Asigurătorii consideră că un dolar cheltuit pe asemenea măsuri economisește alți cinci pentru reconstrucție. Asta ar putea să implice lobby-ul politicienilor pentru a găsi suma lipsă, estimată la 110-280 de miliarde de dolari în cheltuieli publice anuale pe rezistență. În cazurile extreme, ar putea fi necesară retragerea din afaceri. Dacă asta scoate la lumină gravitatea efectelor încălzirii globale, lumea ar putea să considere totuși, la modul serios, abordarea cauzelor acesteia.


Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Cald, fără să-i pese”

Comentarii