Scurt tratat de ratare națională, în al 12-lea ceas

6 minute de lectură

Vocația victimizării ar putea trece drept exercițiu de cochetărie, dacă am fi francezi, sau strategie genială, dacă am fi nemți, dar este doar un mod nefericit și contraproductiv de a amâna momentul deciziei de a ne veni în fire. Este o lașitate sau o boală pe care, dintr-un patriotism bățos, lipsit de bază, o fardăm până devine virtute. Sau așa ne amăgim, cu capul în nisip. Este mai ușor să vedem amenințarea peste granițe decât să ne facem o introspecție sanitară, dar știm să strigăm cât ne ține gura „luați-l de pe mine, că-l omor!” de fiecare dată când dă bine la popor.

de Rareș Bogdan

Și într-un mod de neînțeles, nu am învățat nimic din trăsăturile pozitive ale celor care ne-au tăvălit cu grație, cu concursul liderilor interni. Ba da! După ce ne-am contemplat cucuiul, am luat de la tătari pastrama, de la turci mititeii, de la fanarioți am învățat ce-i corupția și mita, de la ruși să bem cu vitejie și să cântăm pe mai multe voci (Burebista mai bine tăia prunii!), de la unguri să chefuim. Așa că în materie de aspirație națională, visul românesc majoritar se învârte între „riviera” turcească, unde mulțumim lui Dumnezeu pentru conceptul „all inclusive”, și „dă-te jos, să mă urc eu!” – unde corupția devine ingredientul sine qua non al dăinuirii.

Românii și restul lumii

În mod halucinant, cu toate că stăm proptiți de gardul unde am uitat că am intrat cu capul, și avem impresia că ne ține umbră când e caniculă, nu suntem un popor de nătărăi. Inventivitatea românului, instinctul cu care iese din probleme, umorul spumos sunt semne de inteligență superioară. Problema e la busolă. Sunt atât de puține exemplele de nas politic, de viziune, încât, dacă n-am fi făcut Marea Unire, ratam ocazia să găsim o excepție grandioasă.

Suntem conștienți de situație, dar nu vorbim despre ea, ca să nu se spună că ne bârfim țara. În loc să cugetăm, doar ședem. Am fi avut de învățat de la turci să negociem, de la ruși să visăm grandios, de la greci să ne prețuim valorile, iar de la nemți și austrieci să facem planuri, strategii pe mai multe secole. Îi înjurăm pe Erdogan, Putin, Orban – pentru americani trebuie un capitol special – și nu greșim condamnându-le accesele dictatoriale și lipsa de obraz în relațiile cu vecinii, dar ei sunt lideri care pun pe primul loc interesul național. Da, acțiunile lor periclitează alte state, dar nimic nu le oprește pe acestea să stea în picioare, să negocieze, să nu cedeze, să nu trădeze.

Unde suntem noi? Suntem sub ocupație de când ne știm. Nu e foarte clar, din cauza complicităților, câte secole ne-au condus imperiile după propria poftă și câte coruptele familii boierești care și-au rotit nu doar domnii, ci și strategiile de aservire, după cum au dictat calculele hegemonului vremii. Cert este că la un moment dat, de pe la mijlocul secolului al 19-lea până înainte de al Doilea Război Mondial, în fruntea oștirii mioritice s-au potrivit cu tendințele geopolitice o galerie de politicieni mai luminați, mai erudiți. Și indiferent de scandalurile vremii și de rafinamentul obiceiurilor fanariote, ne-au lăsat un diamant pe care riscăm să-l aducem, contrar regulilor dezvoltării, din forma șlefuită înapoi la forma sa brută. Diamant pe care, din nebăgare de seamă, e posibil să-l înhațe vreun popor mai vrednic în a-și vedea interesele. Sau să-l calce în picioare, confundându-l cu drumul.

Fără dorința de a ierarhiza, de a face legături nemijlocite, să vedem ce am ratat în relația cu alte nații deoarece ne-am limitat la dispreț. Ungurii sunt detestați structural, cu voce tare, fiind confundați cu liderii UDMR, cu toate că viața de zi cu zi nu-i deosebește de angoasele populației majoritare. Nu am avut lideri care să construiască, după revenirea Ardealului de Nord în matcă, punți între noi, mereu s-a investit în ură. Da, există un plan revizionist, dar nu am reușit să ne facem propriul joc, pentru a-l contracara, ci am intrat în rolul destinat de strategii lor. De la UDMR – înjurați, dar acceptați argumentul! –, liderii români ar fi putut deprinde determinarea, asiduitatea cu care își urmărește scopul. Însă nu am pus pe masă nimic, în afară de victimizare.

Evreii sunt o categorie specială. Unii îi detestă, dar o fac în șoaptă, deoarece evreii au avut inteligența de a nu permite nimănui să le fie minimizate și traficate suferințele. Și dacă vi se pare puțin lucru Holocaustul, cel mai negru episod al omenirii, imaginați-vă că sunteți evrei! Vă doare inima, da? Evreii nu au făcut niciun compromis – de când este acesta un motiv de bârfă, nu de admirație? Vor spune unii că ei conduc lumea. În regulă, au fost extrem de inteligenți și au creat marea finanță mondială, dar cine ne-a împiedicat pe noi sau pe bulgari să o facem?

Românii și America

Generația care a realizat Marea Unire a beneficiat de un context internațional favorabil, dar iată o veste: curentele geopolitice ne sunt favorabile și acum. Ne poate fi, însă, fatal să nimerim, din prostie, ticăloșie, corupție, într-o plasă subtilă care ni se întinde: acceptarea ideii că America e departe, dar Rusia e aproape și are grijă de cei care o servesc. Nimic mai fals. Rusia nu acceptă decât o vasalitate manifestă, în timp ce Statele Unite vor un partener. Cele două popoare au o genetică diferită. Apropierea de Rusia ne condamnă la slugăreală, însă parteneriatul cu SUA ne invită să stăm în picioare. Diferența de optică între Moscova și Washington are o explicație simplă: în timp ce de la o slugă nu accepți idei, nu-i permiți să te contrazică, pe un partener îl inviți să o facă, deoarece contradicția, știe orice prost, naște progres. Da, nici Statele Unite nu fac cadouri. Însă genetica politicii americane este diferită: este rezultatul unui amestec de aspirații care au pus mai presus decât orice antreprenoriatul și libertatea. Două elemente care ne sunt utile. Psihologic și economic. Și încă un argument: cine ne-a făcut mai mult bine?

1 COMENTARIU

  1. „Însă genetica politicii americane este diferită: este rezultatul unui amestec de aspirații care au pus mai presus decât orice antreprenoriatul și libertatea”…cel mai bine se vede atitudinea americanilor fata de aliați acum,când ii lasă pe kurzi in mâinile lui Erdogan, după ce s-au folosit de ei….asta da atitudine de „parteneriat”…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele