Scurtă istorie: cum a ajuns aurul la Londra

Se spune că pentru a înțelege prezentul trebuie să cunoști trecutul. Sau cel puțin istoria recentă. Zicala se aplică și în cazul aurului. Acum, când a apărut o nouă temă – oportunitatea unei legi care se referă la repatrierea aurului –, este util să trecem în revistă situația rezervelor internaționale, din care face parte și rezerva de aur, după anul 1990.

Astfel, România a intrat în anul 1990 cu o rezervă valutară de numai 1,2 miliarde de dolari, la care se adăuga și rezerva de aur, în cantitate de 67,6 tone. Să ne aducem aminte că regimul Ceaușescu făcuse eforturi disperate să plătească datoriile externe. A reușit, dar prețul plătit de economie și populație a fost foarte mare.

Rezerva valutară de 1,2 miliarde de dolari a fost epuizată în numai nouă luni, cu febra importurilor care cuprinsese România la începutul anului 1990, astfel că, până la sfârșitul anului, rezerva valutară era zero.

Erau vremuri complicate pentru economia românească. Sistemul centralizat de comerț s-a prăbușit, schimbul valutar se realiza la un curs fix, stabilit administrativ la un nivel supraevaluat în favoarea leului, iar alocarea valutei se făcea la nivel centralizat, în pofida demarării procesului de descentralizare a economiei.

La sfârșitul anului 1990, rezerva valutară era zero

Epuizarea rezervei valutare ar fi trebuit să aibă ca efect scăderea importurilor la nivelul exporturilor. Dar cine mai putea ține economia în frâu? România ieșise dintr-o dictatură și dintr-o economie ultracentralizată. Acum, gusta din primele delicii ale capitalismului.

Dar toate acestea aveau un cost. Situația balanței de plăți se înrăutățea de la lună la lună, astfel că Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor au fost nevoite să acorde garanții de plată pentru importurile de însemnătate deosebită. Garanțiile de plată au fost solicitate de partenerii străini ca urmare a evoluțiilor instituționale și politice din România.

Pentru companiile românești, piețele internaționale se prăbușeau, importurile depășeau exporturile, iar în aceste condiții, România a devenit dependentă de finanțarea externă. Desigur, păstrând proporțiile, există o asemănare cu situația actuală a economiei românești.

În anii ‘90, finanțarea externă s-a făcut, inițial, doar printr-un credit de la Fondul Monetar Internațional (FMI), în timp ce finanțările de la G-24 și de la Banca Mondială au întârziat din motive politice. Astfel că au apărut probleme în onorarea angajamentelor de plată scadente ale statului român.

În esență, România a intrat în noua lume liberă cu o criză a balanței de plăți. Cursul de schimb era stabilit administrativ, la un nivel cât mai redus, ceea ce a avantajat importurile (care au venit în valuri) și a descurajat exporturile (în scădere din cauza pulverizării sistemului de întreprinderi de comerț exterior socialiste și a schimbării radicale a piețelor tradiționale pentru export), iar rezerva valutară era zero.

Până în 1994, România a pierdut mai mult de jumătate din piețele de export

Mai exact, în mai puțin de patru ani, România a pierdut mai mult de 60% din piețele de export. Cauzele au fost extrem de diverse: piața fostului CAER s-a dezmembrat, embargoul asupra Irakului și, apoi, asupra fostei Iugoslavii, recesiunea din economiile dezvoltate și insolvabilitatea efectivă a unor țări în curs de dezvoltare cu care România avea legături comerciale importante. În aceste condiții, economia a trebuit să se finanțeze doar de la FMI.

Anul 1994 aducea multe îngrijorări. Datoria externă crescuse, obligațiile de plată erau la un nivel de vârf (500 de milioane de dolari) și, în plus, exista un obiectiv ca rezervele internaționale să crească până la un nivel de 720 de milioane de dolari.

Banca Națională a adoptat un program de creștere a rezervei internaționale. Măsurile importante erau: intrări de 629 de milioane de dolari, pe baza unui acord de împrumut stand-by cu FMI, intrări de la G-24, finanțări excepționale, de 150 de milioane de dolari, cumpărări nete de pe piața valutară de 360 de milioane de dolari, a fost renegociată plata unor credite în valoare de 580 de milioane de dolari, precum și o operațiune de vânzare a 300 de tone de argint, aflate în stocul BNR, contra aur.

Schimbarea a fost logică. Argintul nu era recunoscut ca activ de rezervă, iar din anul 1972, metalul nu mai avea nici calitatea de „good delivery”, ceea ce îl scotea, practic, de la tranzacționare de pe piețele de metale prețioase.

La începutul anului 1994, stocul de aur era de 74 de tone (începând cu anul 1986, regimul Ceaușescu a vândut aur pentru a plăti datoriile), un nivel considerat modest pentru tradiția României. Astfel, s-a decis ca rezerva de aur să revină la un nivel de aproximativ 100 de tone.

Conversia argintului în aur s-a realizat pe parcursul a șase ani, între 1994 și 2000. În total, aproximativ 720 de tone de argint au fost schimbate pentru aproximativ 11 tone de aur.

Dar problemele economiei românești au continuat. Anul 1998 s-a încheiat cu un nivel ridicat al deficitului balanței comerciale (2,6 miliarde dolari) și cu un deficit mare al contului curent, de 2,9 miliarde de dolari. Anul 1999 nu arăta deloc încurajator. Rezervele valutare scăzuseră mai mult decât se anticipase, iar România avea un vârf de plată al datoriei externe, de 2,8 miliarde de dolari, din care 2,2 miliarde de dolari erau în contul datoriei publice și al datoriei publice garantate.

Anul 1999: pericolul încetării de plăți externe

Absența unui acord cu FMI, pe de o parte, și, pe de altă parte, scăderea ratingului de țară și anticipațiile privind posibila încetare de plăți externe a României au dus la obturarea finanțărilor externe pentru România. În anul 1998, a fost contractat doar un sfert din plafonul de îndatorare aprobat de Parlament, în valoare de 2,9 miliarde de dolari, iar FMI a condiționat încheierea unui acord de împrumut de către obținerea unui credit de pe piața privată de capital.

Dar economia mondială trecea prin criza asiatică, din anul 1997, și cea din Rusia și Brazilia, din anul 1998. Un climat care nu era deloc încurajator pentru obținerea de împrumuturi de pe piețele internaționale. În plus, războiul din Iugoslavia a afectat schimburile comerciale ale României. De asemenea, trebuia rambursate două rate ale împrumuturilor contractate de la Nomura și de la Merrill Lynch, în total 900 de milioane de dolari, ceea ce punea România într-o poziție financiară complicată, fără a avea multe variante de finanțări internaționale.

În aceste condiții, BNR a căutat soluții pentru finanțare. Ele au constat în obținerea unor împrumuturi private (club loan) de la băncile comerciale străine aflate în România, în valoare de 172 de milioane de dolari, și în fructificarea rezervei de aur.

În anul 1999, se decide activarea rezervei de aur pentru împrumuturi

Astfel, în perioada 1999-2002, se decide transferul a 46 de tone aur la Banca Angliei. Activarea rezervei de aur era utilă pentru generarea de lichidități și pentru sporirea vizibilității rezervelor depozitate în străinătate. În plus, stocul de aur putea fi folosit în tranzacții specializate. Transferul s-a făcut în lingouri standard „London good delivery” care respectau specificațiile de calitate și greutate ale pieței londoneze de aur. De asemenea, de operațiune au fost informate Guvernul, Președinția și Parlamentul.

După criza din anul 2008, aurul și-a redobândit rolul de activ strategic. Astfel, băncile centrale au devenit din vânzător cumpărător, iar după anul 2014 (anexarea Crimeei de către Rusia), decidenții din băncile centrale au dorit să echilibreze distribuția rezervei de aur, între intern și extern. Acest lucru nu înseamnă că repatrierea rezervei de aur a fost totală, ci a ajuns doar mai echilibrată, Germania (una dintre țările care dețin o cantitate însemnată de aur) având, de exemplu, rezerva de aur în proporție de 60% în afara țării. Ungaria, care a adus întreaga rezervă de aur în țară, este o excepție.

Așadar, istoria de după anul 1990 ne arată că, în anumite condiții și situații economice, aurul poate juca un rol de creștere a credibilității unei țări. Cu condiția ca o parte din rezerva de aur să fie plasată pe una dintre marile piețe internaționale.

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele