Senator UDMR: Declarațiile lui Carmen Dan despre ultrași sunt inacceptabile

3 minute de lectură

Senatorul UDMR Tánczos Barna a afirmat miercuri că declarațiile ministrului de Interne, Carmen Dan, potrivit cărora la Valea Uzului „au fost ultrași de ambele părți“, sunt inacceptabile, precizând că oamenii care protestează pașnic nu pot fi numiți ultrași, informează Mediafax.

„Considerăm că declarațiile ministrului de Interne conform cărora «au fost ultrași de ambele părți» sunt inacceptabile. Oamenii care protestează pașnic, prin rugăciune, nu pot fi numiți ultrași. Totodată, am cerut explicații referitoare la decizia de a nu asigura numărul necesar de jandarmi în data de 6 iunie, la Valea Uzului“, a declarat senatorul UDMR Tánczos Barna, prin intermediul unui comunicat.

Interpelarea adresată ministrului de Interne arată că Jandarmeria, aflată în subordinea ministerului de resort, avea cunoștință de amploarea manifestaților iar dipozitivul prezent la fața locului „a fost unul foarte redus, total incapabil și insuficient să prevină incidentele“.

„Nu s-a asigurat un număr suficient de jandarmi, iar o parte dintre cei prezenți, în lipsa unui ordin, nu au intervenit nici când a fost distrus gardul cimitirului, când unele persoane s-au urcat pe crucile ridicate pentru eroii români, când au fost scoase din pământ și aruncate peste gard crucile din lemn sau când a fost bătut un jurnalist“, a mai spus senatorul UDMR.

Tánczos Barna a cerut explicații și cu privire la persoana care a autorizat emiterea comunicatului Jandarmeriei în care se spunea că „nu au existat violențe între participanți sau între participanți și forțele de ordine“.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că partidul pe care îl conduce va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, pentru că vrea să sancționeze „incapacitatea administrativă și politică a Guvernului în cazul Valea Uzului“.

Carmen Dan a declarat luni că a cerut un raport conform căruia forțele de ordine și-au făcut datoria, chiar dacă a existat o evidentă activitate de mobilizare a ultrașilor de ambele părți.

„Am cerut o informare completă cu ce s-a întâmplat pe 6 iunie. Aprecierea mea este că reprezentanții poliției și jandarmeriei și-au atins obiectivele misiunii: s-a evitat producerea de violențe între români și etnici maghiari, chiar dacă a existat o evidentă activitate de mobilizare a ultrașilor și de o parte și de alta. Nimeni nu a fost rănit sau lovit. Nu s-au produs distrugeri sau incendieri, care ar fi putut reprezenta o profanare de morminte. Singurul lucru a rămas: cum s-a putut ca porțile cimitirului să fie rupte“, a declarat ministrul de Interne.

La 6 iunie, de Ziua Eroilor, câteva sute de persoane au forțat intrarea în cimitirul internațional din Valea Uzului, după ce administrația locală a interzis accesul. Alte câteva sute de oameni, etnici maghiari, au format un lanț uman în fața cimitirului.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele