Pe măsură ce tehnologia „deepfake” se răspândește, să ne așteptăm la mai multe filme sexuale cu femei din politică.
ADULTERĂ, PERVERSĂ, trădătoare, ucigașă. În Franța anului 1793, nicio femeie nu a fost calomniată mai mult decât Marie Antoinette. Pamflete politice au răspândit zvonuri nefondate despre depravarea ei. Unele desene o arătau cu mai mulți iubiți, bărbați și femei. Altele o arătau ca o harpie, o creatură mitologică oribilă, care era pe jumătate pasăre de pradă, pe jumătate femeie. Astfel de atacuri murdare serveau un scop politic. Revoluționarii, care răsturnaseră monarhia, doreau să murdărească reputația fostei regine înainte de a-i tăia capul.
Ea a fost o victimă a unui lucru vechi și urât, care devine din nou îngrijorător de obișnuit: dezinformare sexualizată, care subminează femeile din viața publică. Oamenii au inventat dintotdeauna zvonuri despre astfel de femei. Dar trei lucruri s-au schimbat. Tehnologia digitală face ușor să diseminezi calomniile pe scară largă și sub anonimat. Tehnicile „deepfake” (manipularea fotografiilor și filmelor, folosind inteligența artificială) fac să fie ieftin și simplu să creezi dovezi vizuale false, din care să reiasă că oamenii au făcut sau au spus anumite lucruri. Iar actori puternici, inclusiv guverne și partide aflate la putere, au exploatat cu entuziasm aceste noi oportunități. Un raport al cercetătorilor de la Oxford, publicat anul acesta, a identificat campanii de dezinformare bine organizate în 70 de țări, în creștere de la 48 în 2018 și respectiv 28 în 2017.
Să luăm cazul lui Rana Ayyub, o jurnalistă din India, care relatează neobosit despre corupție, și care a scris o carte despre masacrul musulmanilor din statul Gujarat, din vremea când Narendra Modi, acum prim-ministrul Indiei, era la conducere acolo. Mulți ani, a fost criticată că nu este patriotă (pentru că este o musulmană care critică partidul aflat la putere) și că se prostituează (pentru că este femeie). În aprilie 2018, abuzurile s-au intensificat. Un film sexual deepfake, care i-a transplantat fața peste cea a altei femei, a fost publicat și a devenit viral. Bande digitale de oameni au amenințat să o violeze și să o omoare. A fost „descoperită”: cineva i-a publicat online adresa de acasă și numărul de telefon. Este greu de dovedit cine a fost în spatele acestei campanii de intimidare, dar scopul ei era evident: de a o reduce la tăcere pe ea sau pe orice femeie care ar îndrăzni să îi critice pe cei puternici.
Tactici similare sunt folosite pentru a descuraja femeile de la a candida în politică. În preambulul alegerilor din Irak de anul trecut, două candidate au fost umilite cu filme sexuale, despre care ele spun că erau falsuri. Una s-a retras din competiție. Tipurile de imagini folosite pentru degradarea femeilor variază de la loc la loc. În Myanmar, unde antipatia pentru musulmani e larg răspândită, detractorii lui Aung San Suu Kyi, lidera de facto a țării, au distribuit o fotografie manipulată pentru a o arăta folosind un hijab. Dimpotrivă, în Iran, o teocrație islamistă, o femeie a fost descalificată de pe locul pe care îl câștigase când o fotografie, despre care ea spune că e falsificată, a apărut arătând-o fără hijab.
Calomnia sexuală high-tech nu a înlocuit-o pe cea de modă veche, aceasta fiind larg folosită oricând politicienii și propagandiștii lor pot să facă uz de ea fără să fie trași la răspundere. În Rusia, disidentele sunt numite deviante sexuale în mass-media pro-Kremlin. În Filipine, președintele Rodrigo Duterte a glumit despre faptul că i-ar fi arătat papei un film pornografic cu o oponentă politică, despre care ea spune că e fals. În China, troli, cu sediul pe continent, au diseminat citate vulgare atribuite în mod fals lui Tsai Ing-wen, primul președinte-femeie al Taiwan-ului. Mass-media de stat a Beijing-ului spune despre ea că este „extremistă” și „emoțională”, ca rezultat al faptului că nu e căsătorită și nu are copii.
A elimina complet problema va fi imposibil. Oricine poate face un film sexual deepfake ori să angajeze pe cineva să-l facă, pentru ceva mărunțiș, și apoi să îl distribuie în mod anonim. Politicienii vor fi în mod inevitabil ținte. Legile împotriva calomniei sau a invadării vieții private ar putea să descurajeze unele abuzuri, însă nu sunt de mare folos când autorul rămâne necunoscut. Cu siguranţă, firmele cunoscute de tehnologie vor încerca să șteargă conținutul cel mai strident, însă vor exista întotdeauna alte platforme, unele din ele găzduite de regimuri, care seamănă dezinformare, în mod activ, în Vest.
Așa că apărarea cea mai bună împotriva minciunilor sexuale este scepticismul. Oamenii ar trebui să presupună că filmele care arată femei-politician dezbrăcate sau făcând sex sunt false. Jurnaliștii ar trebui să încerce mai mult să-i expună pe cei care distribuie filme false, în loc de a posta un link la acel film, fără să se gândească. Sperăm că într-o zi votanții ar putea decide chiar că nu e treaba lor cum arată politicienii pe sub haine sau cu ce adulți se culcă de bunăvoie. ■
Articolul a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite, sub titlul „Sex, minciuni și politică”
