Sindicatele franceze continuă grevele, respingând propunerile premierului

19
3 minute de lectură

Greva din Franța care a blocat transporturile va continua, după ce sindicatele franceze au respins propunerile premierului Edouard Philippe privind modificarea sistemului de pensii, informează Mediafax.

The Guardian relatează că, după o săptămână de greve și manifestații la care au participat sute de mii de oameni, premierul Edouard Philippe a susținut un discurs la televizor, în care a prezentat un plan de revizuire a sistemului de pensii.

Edouard Philippe a declarat că guvernul va introduce pentru prima dată în Franța o pensie minimă, pentru cei care au muncit întreaga viață, de 1.000 de euro pe lună.

Philippe a precizat că vârsta legală de pensionare va rămâne 62 de ani, deși vor fi necesari încă doi ani de muncă, din 2027, pentru o pensie completă. Aceasta înseamnă că persoanele născute după 1974 vor trebui să muncească până la vârsta de 64 de ani pentru a primi o pensie completă.

Prim-ministrul a dat asigurări că modificările vor fi implementate în faze „lipsite de brutalitate” și a mai menționat că acestea nu vor afecta lucrătorii născuți înainte de 1975. Considerându-l un plan „corect”, el a spus că poate duce la oprirea grevei.

Sindicatele au văzut în propunere o creștere efectivă a vârstei standard de pensionare, reacțiile fiind negative chiar și din partea celor mai moderate organizații care au fost deschise să negocieze cu guvernul.

„S-a trecut de o linie roșie”, a spus Laurent Berger, secretarul general al sindicatului CFDT. Membrii s-au reunit pentru a decide ce măsuri trebuie întreprinse. În schimb, liderul sindicatului CGT, de stânga, a respins planurile.

Lucrătorii feroviari din mai multe sindicate au solicitat intensificarea mișcărilor greviste. Joi, blocajele feroviare vor continua, cu multe linii închise și avioane menținute la sol. Multe școli vor fi închise, iar unele sindicate ale polițiștilor s-au alăturat acțiunii.

Pensiile sunt o problemă-cheie în Franța, reprezentând o parte centrală a modelului social francez. Aproape toți lucrătorii contribuie la sistemul de pensii de stat, iar pensiile private sunt mult mai puține decât în ​​țările vecine. Unii demonstranți sunt îngrijorați de faptul că noile reguli din Franța ar putea stimula fondurile de pensii private, pentru a-i îmbogăți pe alții.

Președintele Emmanuel Macron a promis că va asigura cea mai mare transformare a modelului social francez și a sistemului de asistență socială din perioada postbelică și consideră că modificările sistemului pensiilor sunt un test cheie. El și-a bazat credibilitatea politică pe faptul că a refuzat să se încline în fața protestelor stradale, acuzând președinții anteriori că nu au rezolvat problemele.

Guvernul pretinde că unificarea celor 42 de regimuri diferite de pensii, de la lucrătorii feroviari și din energie la avocați și personalul Operei din Paris, este crucială pentru a menține viabilitatea sistemului, pe măsură ce populația îmbătrânește. Sindicatele susțin că schimbările reprezintă un atac asupra drepturilor fundamentale ale lucrătorilor și se tem că oamenii vor trebui să muncească mai mult pentru pensii mai mici.

Sistemul ar fi urmat să înlocuiască actualul mod de calcul al pensiilor – pe baza a 25 de ani cu cele mai mari câștiguri pentru un lucrător din sistemul privat sau a șase luni pentru funcționarii publici – cu un sistem universal bazat pe puncte.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele