Home Actualitate UDMR, despre legea bugetului pentru 2020: Un derapaj serios din partea Guvernului

UDMR, despre legea bugetului pentru 2020: Un derapaj serios din partea Guvernului

0
UDMR, despre legea bugetului pentru 2020: Un derapaj serios din partea Guvernului
Cseke Attila. Foto: Holaci Horváth László/Wikimedia
2 minute de lectură
Cseke Attila. Foto: Holaci Horváth László/Wikimedia

Joi, liderul senatorilor UDMR, Attila Cseke, a declarat că UDMR nu susține varianta în care Guvernul și-ar asuma răspunderea pe legea bugetului pentru 2020, considerând că o astfel de acțiune a Executivului ar fi un „derapaj serios”, informează Mediafax.

„Noi credem în legătură cu eventualitatea asumării răspunderii Guvernului pe legea bugetului de stat că trebuie o reținere mult mai mare față de cele trei pachete despre care deja discutăm. Nu a existat niciun Guvern în ultimii 30 de ani de democrație sau în ultimii 30 de ani după 1989, nu a existat niciun Guvern care și-a asumat răspunderea pe legea bugetului de stat”, a afirmat Attila Cseke, joi, la RFI.

El a mai declarat că legea bugetului de stat nu este a unui Guvern sau al altora, a unei majorități sau a unei Opoziții, ci a tuturor, iar ea ar trebui să asigure finanțări în domeniile importante pentru țară.

„Legea bugetului conține anumite prioritizări, anumite priorități ale unui Guvern, dar legea bugetului este bugetul de stat, nu este a unui Guvern sau a altui Guvern, nu este a unei majorități sau unei Opoziții, ci până la urmă, legea bugetului de stat este a tuturor și trebuie să asigure niște finanțări pe domeniile cele mai importante într-o țară. Deci nu credem că e bine să se creeze acest precedent, pentru că până acum acest precedent nu a existat. Dacă s-ar crea acest precedent, în mod evident și alții peste un an, doi, cinci, zece vor veni și vor spune că acest precedent s-a creat în 2019 și de ce să nu-l folosim și noi (…). Trebuie să avem o cultură politică și un echilibru în ceea ce privește procedurile și măsurile pe care sfera politică le folosește. Aici credem că ar fi un derapaj destul de serios de la acest echilibru și această cultură politică la care tindem, în ceea ce privește asumarea răspunderii pe legea bugetului de stat”, a conchis Cseke.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, miercuri, că este posibil să fie convocată o ședință a Executivului vineri, pentru a avea o primă lectură a Legii bugetului de stat. Nu este exclusă o asumare a răspunderii din partea Guvernului pe Legea bugetului de stat pentru anul viitor.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here