Sonata în la minor pentru violoncel și pian, scrisă de Alexander Zemlinsky, are o poveste de thriller. În lumea muzicală era cunoscută existența ei, se știa faptul că a fost prezentată în premieră în 1894, dar partitura a fost considerată pierdută timp de 100 de ani.

Partitura originală a fost dedicată violoncelistului Bauxman și, se presupunea, a rămas cu familia acestuia. Printr-un concurs de împrejurări însă, acum 30 de ani, domnul Peter Wallfisch, un pianist britanic, primește de la un prieten vienez o copie a partiturii. Starea de avansată degradare a copiei făcea textul muzical greu de descifrat, motiv pentru care aceasta a rămas neatinsă.

După intervenția lui Anthony Beaumont, muzicolog și muzician (cu rădăcini românești, printre altele), Sonata în la minor ajunge în luminile rampei în interpretarea lui Raphael, chiar fiul muzicianului care a primit copia indescifrabilă a lucrării.

Beaumont, un pasionat de întreaga operă a lui Zemlinsky, a reușit descifrarea copiei partiturii și a identificat și originalul acesteia în Anglia. Raphael Wallfisch este unul dintre cei mai aclamați violonceliști ai lumii. El a fost cel care a prezentat lucrarea, în premieră mondială, în 2006.

La București, partitura nu a mai fost cântată niciodată. Astfel că iubitorii muzicii clasice, participanți la recitalul extraordinar din cadrul Concursului Enescu, în septembrie, vor avea șansă la o primă audiție.

La ce să vă așteptați? Până la redescoperirea ei, în lumea muzicii se vorbea despre influențele lui Brahms și Mahler asupra compoziției, cei doi compozitori fiind colaboratori apropiați ai lui Zemlinsky.

Și pentru că firele istoriei muzici sunt tare ciudat înlănțuite, poate că e interesant să marcăm și o altă întâlnire simbolică peste timp. În 1893, se prezenta la Viena prima lucrare componistică a lui Zemlinsky. În orchestra Conservatorului se afla atunci și un român, în vârstă de 11 ani: George Enescu. Cei doi, câțiva ani colegi la Viena, se regăsesc prin intermediul muzicii și al realizărilor lor, la București, în cadrul Concursului Enescu.

Violoncelul care salvează viața

Raphael Wallfisch a lansat până acum 70 de discuri, care conțin practic majoritatea pieselor considerate mari scrise vreodată pentru violoncel. O cifră impresionantă, dublată de aprecieri superlative pentru interpretările propuse: proaspete, impecabile, interesante.

Despre Wallfisch s-a spus că „respiră muzică”. Despre stilul personal, muzicianul afirmă că se află pe o linie mediană între abordarea superemoțională a lui Misky și cea a lui Janos Starker, a cărei emoție este controlată, mai cerebrală. Este descendentul unei familii de muzicieni: tatăl pianist, mama violoncelistă. Practică muzică de la vârsta de opt ani și, după încercarea mai multor instrumente, la vârsta de 11 ani a ales să se concentreze pe violoncel.

Unul dintre momentele esențiale ale carierei sale a fost întâlnirea cu legendarul Piatigorsky, care i-a fost profesor. A concertat alături de mari orchestre ale lumii, London Symphony, London Philharmonic, Philharmonia, BBC Symphony, English Chamber Orchestra, Hallé, City of Birmingham Symphony Orchestra, Gewandhaus Leipzig, Berliner Symphony, Orchester der Westdeutscher Rundfunk, Los Angeles Philharmonic, Indianapolis Symphony Orchestra, Warsaw Philharmonic, Czech Philharmonic și altele. Este profesor la Londra, susține masterclassuri în întreaga lume, concertează și înregistrează intens. Are o pasiune pentru piesele rare, pe care le caută și le include în repertoriu. Pentru stilul său special, mai mulți compozitori britanici contemporani au compus piese special dedicate lui. Două dintre acestea vor fi interpretate și în recitalul extraordinar din septembrie de la București.

Istoria personală este marcată, indirect, de povestea mamei sale care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost salvată de la moarte la Auschwitz și Beslau de… violoncel. Administratorii de la Auschwitz aveau nevoie de violonceliști pentru orchestra lagărului și, astfel, Anita Lasker-Wallfisch a scăpat de camerele de gazare.

Wallfisch va concerta la București împreună cu pianistul John York, un partener alături de care împlinește 35 de ani de colaborare.