Șt. O. Heine sau incultura în heine de sărbătoare

Ce s-a întâmplat la examenul de simulare a evaluării naționale de la a opta nu e o noutate absolută. Nu e prima dată când autorii subiectelor dovedesc îngustime gravă de gândire și plajă culturală strâmtă. Vă mai amintiți celebrul exemplu când copiilor li s-a dat o frază care era și predicativă, și subiectivă în același timp. Nu vă amintiți însă când acum doi ani li s-a cerut să precizeze funcția sintactică a cuvântului „factorul” din construcția „Factorul limitator este rapiditatea.” În barem, cuvântul era considerat subiect. Spre norocul lor, cei mai mulți elevi l-au luat ca atare. În realitate, construcția este o inversiune. Subiectul propoziției este, evident, „rapiditatea” (poziționat postfrastic), iar „factorul” este nume predicativ. Pentru că logic spunem: „Rapiditatea este factorul limitator”. O eroare care acum doi ani n-a stârnit niciun scandal, pentru că elevii noștri nu sunt învățați să gândească logic și atunci, cuminți, au spus cum au fost dresați: „factorul” este subiect.

Anul acesta însă, așa cum se spune în popor, s-a arătat zbârca! Adică am aflat cu toții cât de culți și de deștepți sunt profesorii de română care fac subiectele pentru examenele pentru evaluare. Ce s-a întâmplat. Niște domni sau doamne, cu o înțelegere precară a fenomenului educațional și a literaturii, au propus spre analiză unor elevi de clasa a opta un text al poetului romantic german Heinrich Heine. Mai mult, din cauza unui bagaj cultural profund cariat, l-au prezentat ca aparținând poetului și traducătorului român Ștefan Octavian Iosif. Iosif a fost un scriitor pe care l-am putea categorisi cu două cuvinte nu tocmai măgulitoare: modest simpatic. Iată o mostră: 

„Streșinile se dezgheață, Picură mărgăritare… Ce de lume! Ce de viață! Și ce larmă-asurzitoare! A întinerit natura; Negustorii zdrențuroși Țipă cât îi ține gura: „Hai la ghiocei frumoși!”  

Sesizăm aici că domnul Iosif se inspira copios din scriitorii germani pe care îi traducea cu succes. Nu doar din ei se inspira Ștefan, ci și din români pe care nu putea să-i egaleze:

„A fost o fată de-mpărat Frumoasă ca o zână…A fost o fată de-mpărat Cu ochi vicleni, cu păr buclat, Cu inima păgână.”

Observați, desigur, că se voia un romantic întârziat întocmai ca Eminescu. Din nefericire, era mult prea întârziat. Poemele lui nu sunt decât niște vesele sau triste, în funcție de context, cimilituri în proză rimată. Dar nu despre el e vorba neapărat aici. Sigur că el este cel care a tradus poezia. N-avem spațiu să vă prezint câte poeme cvasiidentice cu textul lui Heine a scris Șt. O. Iosif. Problema este că niște profesori, formatori de opinie, habar n-au avut că poezia nu-i aparține. Și le-au propus-o elevilor la examen cu o lejeritate pe care numai ignoranța pură, nativă, ți-o poate da. Îmi și închipui superioritatea cu care dascălii corectori se vor supăra pe elevi că nu s-au priceput să comenteze elegia lui Heine. Stimați semidocți, Heine se studiază abia în clasa a 11-a, în cadrul festiv al prezentării romantismului literaturii universale. N-aveți voie, conform programei, să dați la gimnaziu literatură universală. Nu mai vorbesc de elegie, specie literară pe care nu le-ați predat-o elevilor. Le-ați cerut unor copii de 13-14 ani să comenteze folosirea adverbului „iară” din finalul poemului fără să le dați niciun indiciu. Fără să-l puneți în context. Cum să comentezi nitam-nisam un adverb? Le cereți să aibă noțiuni de metafizică, atâta vreme cât voi încurcați fizic poeții. Îi obligați să cunoască motivele din lirica lui Șt. O. Iosif pe care voi înșivă nu le cunoașteți. Și veniți și cu scuza idioată că ați omis să treceți că poemul e de Heine. N-ați omis nimic! Habar n-ați avut. L-oți fi citit în facultate pe Iosif obligați de programă. Dar ați uitat totul, dragii mei. Ați luat de pe net poezia așa cum luați și textele nonficționale de la subiectul al doilea. Pentru că dacă puneați mânuța pe o carte de poeme de Șt. O. Iosif, ați fi văzut că aceea pe care ați ales-o voi e la secțiunea traduceri. Sunteți praf! Ca să mă exprim ca pe internetul de unde vă inspirați voi. Și ne îndobitociți și copiii. Dar sigur că nimic nu se va schimba și asta se va întâmpla iară și iară, fix ca adverbul dobitoc pe care l-ați vrut comentat. Să dea bunul Dumnezeu să vină vara lui Heine și în mintea voastră încremenită-n iarnă! Tot a lui Heine!

Comentarii