Starea de urgență – iadul debitorilor. Dreptul la apărare al acestora este grav încălcat

1062
9 minute de lectură

Debitorii nu mai pot contesta executările silite pe perioada stării de urgență. Creditorii pot, în schimb, să înceapă sau să continue fără niciun impediment executarea silită, dacă aceasta nu intră în conflict cu regulile de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență.

Foto: pixabay

Prin Decretul nr. 195 publicat în Monitorul Oficial pe 16 martie 2020, președintele României a instituit starea de urgență pe o perioadă de 30 de zile cu posibilitatea prelungirii acesteia. Măsurile adoptate prin decret sunt de imediată aplicare și obligatorii, fără a fi necesară aprobarea în prealabil a decretului de către parlament. În termen de cinci zile, parlamentul urmează să încuviințeze prin vot starea instituită, în caz contrar, președintele fiind nevoit să revoce imediat decretul.

Capitolul Justiție ocupă un loc important în economia acestui decret (sau mai precis a anexei acestuia) prevederile cu implicații în domeniu fiind cuprinse în cadrul articolelor 41-48.

O primă măsură instituită este cea prevăzută la articolul 41, prin care s-a decis că starea de urgență face ca „prescripțiile și termenele de decădere de orice fel să nu înceapă să curgă, iar, dacă au început să curgă, să se suspende pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret («dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II – a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile»)”.

Totodată, la articolul 42 se prevede că: „Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.”. Altfel spus, în orice alte cauze care nu au caracter de urgență deosebită, judecata se suspendă pe durata stării de urgență (fapt valabil pentru majoritatea cauzelor civile).

După încetarea stării de urgență, judecarea proceselor care au fost suspendate de drept se va relua din oficiu.

Lipsește echitatea în cazul executărilor silite

Din păcate decretul se dovedește a fi unul discriminator și abuziv, în cazul executărilor silite, despre care același articol spune că: „Activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită.”. Practic, în cazul unei popriri, spre exemplu, creditorul care cere o sumă mai mare de bani (și această situație nu este deloc una ipotetică), decât cea care ar acoperi datoria, nu poate fi combătut, mai ales de o persoană care nu poate cere suspendarea executării silite, deoarece nu dispune de taxa de timbru plătibilă într-un astfel de caz. Nici vânzarea la licitație a bunurilor mobile sau imobile nu este împiedicată, dacă se respectă regulile de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență (de exemplu, nu sunt mai mult de 100 de persoane participante la o astfel de licitație).

Întrucât în lista de litigii care vor fi pe rolul instanțelor pe parcursul existenței stării de urgență nu se regăsesc și contestațiile la executare, înseamnă că acest decret ia posibilitatea debitorilor de a se apăra prin căi specifice de executarea silită abuzivă sau nelegală (contestația la executare propriu-zisă și contestația la titlu), în condițiile în care, pentru suspendarea executării – singura acțiune care îi rămâne unui debitor aflat în executare silită – taxele de timbru sunt de multe ori prohibitive, putând ajunge până la 10% din suma contestată.

Practic, în această formă, decretul sprijină creditorii necondiționat (prin continuarea executării silite), încălcând flagrant dreptul la apărare al debitorilor.

Starea de urgență = forță majoră

Pe de altă parte, „starea de urgență poate afecta raporturile juridice dintre diverse entități, având în vedere natura măsurilor impuse și posibilitatea ca starea de urgență să fie invocată drept cauză exoneratoare de răspundere în anumite situații. (…) Cel mai probabil, raporturile juridice dintre entitățile private vor suferi modificări din cauză că unele dintre ele nu își vor mai putea respecta anumite obligații ca urmare a măsurilor impuse în cadrul stării de urgență. În cazurile în care starea de urgență invocată drept cauză exoneratoare de răspundere (cauză de forță majoră) se dovedește a fi valabilă, niciuna din părți nu mai poate fi considerată răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor,” arată un studiu al Deloitte România, intitulat „Influența stării de urgență asupra raporturilor juridice și desfășurării proceselor civile”.

În acest context specialiștii Deloitte România atenționează că: „Firmele trebuie, așadar, să evalueze atent și individual legalitatea unor asemenea abordări, ținând cont de conținutul prevederilor legale, de prevederile contractuale și de starea de fapt corespunzătoare fiecărui raport contractual. Este important de reținut că, potrivit decretului, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează la cerere certificate de situație de urgență pentru operatorii economici a căror activitate este afectată în contextul Covid-19, în baza documentelor justificative”.

Adică, trebuie avut în vedere că invocarea „forței majore”/stării de urgență nu se poate face oricum. Cel care o invocă trebuie să dovedească în instanță faptul că starea de urgență l-a pus în imposibilitatea executării unui contract sau a unor părți/clauze din acesta.

Pe de altă parte, neonorarea unui contract în cazul stării de urgență nu implică automat ajungerea părților în instanță. „Mai întâi se pot purta discuții pentru renegocierea contractului, pentru amânarea îndeplinirii unor clauze etc. Doar dacă astfel nu se ajunge la nicio înțelegere, se ajunge în instanță” explică Ovidiu Maican, lector la catedra de drept din cadrul ASE-București.  

„Înghețarea” termenelor de prescripție și de decădere

Studiul Deloitte mai arată că „termenele de exercitare a căilor de atac în procesele care erau în curs la data instituirii stării de urgență se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgență să curgă noi termene, de aceeași durată inițială. În cazul în care au fost declarate căile de atac până la instituirea stării de urgență, dosarele vor fi transmise instanțelor superioare după încetarea stării de urgență”.

De asemenea, pe durata stării de urgență, activitatea Registrului Comerțului și cea de publicare și de furnizare a Buletinului procedurilor de insolvență se vor desfășura prin mijloace electronice. ■

Cauze civile care se judecă pe perioada stării de urgență

În perioada 13 martie 2020 – 30 aprilie 2020, se vor soluționa numai cauzele urgente, astfel:

a) În materie civilă: ordonanța președințială, ordin de protecție, suspendare provizorie, suspendare executare, măsuri asiguratorii, cauzele care, potrivit legii, se judecă fără citarea părților.

b) În materia litigiilor cu profesioniștii: ordonanță președințială, suspendare provizorie, suspendare executare, măsuri asiguratorii, cauzele care, potrivit legii, se judecă fără citarea părților.

c) În materia litigiilor de muncă și asigurărilor sociale: ordonanță președințială, suspendare provizorie, suspendare executare, grevă, cauzele care, potrivit legii, se judecă fără citarea părților.

d) În materia contenciosului administrativ și fiscal: litigii având ca obiect custodie publică, precum și prelungire custodie publică în temeiul OUG nr. 194/2002; cereri având ca obiect suspendare provizorie a executării hotărârilor instanței de fond, formulate în căile de atac prevăzute de lege; cereri având ca obiect luarea măsurilor asiguratorii în temeiul prevederilor Codului de procedură civilă; cereri având ca obiect ordonanțe președințiale, suspendarea executării unui act administrativ în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și, respectiv, a dispozițiilor art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (cu referire la deciziile de instituire a unor măsuri asiguratorii de către organele fiscale), în toate aceste trei din urmă situații numai în măsura în care dispozițiile de amânare a cauzelor ar fi de natură să aducă atingere unor drepturi sau libertăți fundamentale sau să pună în pericol grav ordinea publică sau siguranța cetățenilor; cauzele care, potrivit legii, se judecă fără citarea părților.

Sursa: Curtea de apel București ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele