Tânăr de 18 ani riscă pedeapsa cu moartea în Arabia Saudită

Arestat la 13 ani iar acum riscă moartea

144
4 minute de lectură

Un băiat de 18 ani din Arabia Saudită riscă pedeapsa cu moartea, după ce a fost ținut timp de aproape patru ani în detenție preventivă, fiind acuzat de terorism, potrivit CNN.

Murtaja Qureiris a fost arestat de autoritățile de vamale saudite când avea doar 13 ani, în timp ce călătorea cu familia sa spre Bahrain. Acesta a fost ținut cel puțin un an și trei luni în detenție izolată.

Încă de la o vârstă fragedă, băiatul participa la proteste într-o provnicie estică din Arabia Saudită în 2011 în timpul „Primăverii Arabe”.

Qureiris a fost filmat în timp ce participa la demonstrații pe bicicletă împreună cu alți 30 de copii, remarcându-se prin faptul că avea un megafon în care striga „Poporul cere drepturile omului!”, potrivit CNN.

Băiatul este judecat, în prezent, la o instanță specială, fiind acuzat de apartenență la „un grup terorist extremist” și la alte violențe din timpul prostestelor, precum implicarea în producerea de cocktailuri Molotov și tragerea unor focuri de armă împotriva forțelor de securitate.

Aceste incidente au atras atenția autorităților saudite, recunoscându-le drept acte de disidență, urmând să îl aresteze dupa 3 ani de la participarea la proteste.

La acea vreme, a fost considerat de către avocați și activiști ca fiind cel mai tânăr prizonier politic cunoscut în Arabia Saudită.

Vârsta răspunderii penale în statul arab este neclară, dar în 2006, regatul a declarat Comisiei pentru Drepturile Copilului că a ridicat-o la 12 ani, potrivit Human Rights Watch, citat de CNN.

De asemenea, Arabia Saudită a mai spus anterior Organizației Națiunilor Unite (ONU) că nu impune pedeapsa cu moartea asupra prizonierilor condamnați pentru infracțiuni înainte de vârsta răspunderii penale.

În ciuda acestui fapt, o foaie de acuzare care recomandă pedeapsa cu moartea a fost prezentată băiatului cu doar câteva luni înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

Qureiris a negat acuzațiile și a spus că autoritățile au pus presiune pe acesta pentru a recunoaște faptele, a mai adaugat CNN.

Deși instanța nu l-a declarat încă responsabil pentru nicio pierdere umană, CNN a aflat că statul islamic încearcă să îi impună cea mai gravă formă a pedepsei cu moartea, care poate include crucificarea sau dezmembrarea după executare.

Grupul de Lucru al ONU a declarat, la sesiunea a 77-a din noiembrie 2016, că există considerente că minorul a fost torturat și că arestarea lui a fost arbitrară. De asemenea, ONU a declarat că detenția a încălcat normele internaționale, potrivit rezultatelor publicate.

Pe de-o parte, autoritățile din Arabia Saudită au caracterizat adesea demonstrațiile antiguvernamentale din provincia estică ale țării ca fiind violente, spunând că demonstranții au atacat atât forțele de securitate, cât și civili.

Pe de altă parte, activiștii au declarat că demonstratiile pro-demcratice au fost deseori întâmpinate cu fortă brută și că mișcările autorităților au fost mai mult decat simple represalii.

Dacă Arabia Saudită îl condamnă pe Qureiris la moarte, el se va alătura cel puțin alțor trei prizonieri executați în acest an pentru crimele presupuse săvârșite înainte de vârsta de 18 ani.

Cazurile acestora sunt asemănătoare cu cel al lui Murtaja Qureiris, toți trei fiind arestați pentru violență comisă în cadrul protestelor din timpul „Primăverii Arabe”. În procedurile judiciare, ei au spus că au fost torturați, iar confesiunile au fost făcute sub presiune, fapt care, din nou, se aseamănă cu situația băiatului.

În Arabia Saudită, pedeapsa cu moartea poate fi executată numai prin ordinul regelui Salman sau a reprezentantului său autorizat. Prințul Mohammed bin Salman este adesea caracterizat ca adjunct al regelui.

O represiune împotriva disidenților saudiți s-a intensificat din 2015, când regele Salman bin Abdulaziz Al Saud a urcat pe tron, numindu-l pe fiul său, Mohammed bin Salman, în fruntea mai multor instituții importante.

Prințul moștenitor, în vârstă de 33 de ani, a ordonat înlăturarea a zeci de clerici, analiști, oameni de afaceri și prinți, precum și apărători ai drepturilor femeii care au fost torturați și pe care autoritățile îi acuză că au “contact suspect” cu entități străine . Guvernul saudit a negat în mod repetat acuzațiile de tortură.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele