Tăriceanu: Meleșcanu își pierde calitatea de membru ALDE și membru în grupul senatorial

9
4 minute de lectură
Foto: Agerpres

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că grupul ALDE se va desființa, în contextul excluderii lui Teodor Meleșcanu din partid, din cauza candidaturii pentru șefia Senatului din partea grupului PSD, informează Mediafax.

„Urmare a alegerii domnului Meleșcanu în funcția de Președinte al Senatului, domnul Meleșcanu își pierde de drept calitatea de membru ALDE și membru în grupul senatorial. Prin urmare, am făcut în acest sens o adresă pe care am depus-o la Biroul Președintelui”, a anunțat Călin Popescu Tăriceanu, în plenul de miercuri.

Acesta a adăugat că desființarea grupului ALDE vine pe fondul faptului că Teodor Meleșcanu nu mai este membru al grupului, iar pentru funcționare este nevoie de 7 minim membrii.

„Prevederile din Regulament, legate de existența și funcționarea grupurilor. Grupul ALDE nu mai poate funcționa deoarece numărul de șapte era invocat prin prezența domnului Meleșcanu. Bine, vă rog să luați act de desființare a grupului ALDE prin eliminarea domnului Meleșcanu”, a declarat Tăriceanu.

Președintele ALDE a afirmat că urmează să anunțe configurarea unui grup senatorial mixt, prin depunerea unui act oficial la Biroul președintelui Senatului.

„Voi depune imediat un act la Biroul Președintelui Senatului, prin care anunțăm configurarea grupului mixt. Trebuie reconfigurat Biroul Permanent, întrucât domnul Meleșcanu nu are calitatea de membru al grupului ALDE”, a conchis liderul grupului senatorilor ALDE.

La rândul său, Robert Cazanciuc, care a prezidat plenul de miercuri, i-a atras atenția lui Tăriceanu că președintele de ședință trebuia informat, conform regulamentului.

„Noi nu contestăm că ați depus la președintele Senatului o cerere care atestă că domnul Meleșcanu nu mai este membru ALDE, dar președintele Senatului trebuie să informeze președintele de ședință printr-o procedură, nu trimițându-i o copie după un xerox, pentru că e o procedură prevăzută în regulament.”, a declarat Cazanciuc.

Prin urmare, ședința a fost suspendată de președintele de ședință, care a considerat că trebuie întrunit, din nou, Comitetul liderilor.

„Cu privire la desființarea grupului ALDE, nu avem decât să luăm act de acest lucru. Sigur, ar fi trebuit să luăm act după ce președintele Senatului informa președintele de ședință, indiferent cine ar fi fost el la un moment dat. Cred că se impune o nouă ședință a Comitetului liderilor, de aceea vă propun suspendarea ședinței și organizarea unei noi a comitetului liderilor având în vedere declarația domnului Tăricean.”, a conchis Cazanciuc.

Meleșcanu a lipsit din plen, în prima zi de când este președintele Senatului

Teodor Meleșcanu nu a participat la lucrările plenului de miercuri, la o zi după ce a fost ales șa șefia Senatului.

Aspectul a fost sesizat și de contracandidata acestuia la funcția de președinte al Senatului, Alina Gorghiu, care a întrebat, ironic, în plen dacă nu cumva Teodor Meleșcanu absentează pentru că este la Guvern, pentru o întrevedere cu Viorica Dăncilă.

„Domnule președinte de ședință, voiam să vă întreb în primul rând unde este proaspătul președinte al Senatului, că dacă începem cu o absență după ce abia l-ați ales ieri, e destul de grav. E la Guvern, nu? Semnează adeziuneaa PSD. Domnule președinte, să știți că normal e atunci când îți iei banii de președinte al Senatului să și vii la muncă. Înțeleg că domnul Meleșcanu e cu multe surse de venit, dar ar fi drăguț să și vină la serviciu dacă tot l-ați ales așa cu mare tam-tam”, a afirmat Alina Gorghiu, de la tribuna Senatului.

Teodor Meleșcanu, propus de PSD, a fost ales, în plenul de marți, președinte al Senatului, obținând de abia în al doilea tur numărul necesar de voturi.

Liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunțat ulterior că intenționează să sesizeze CCR pe acest subiect, deoarece alegerea lui Meleșcanu a fost făcută cu încălcarea Regulamentului Senatului care spune că un grup politic nu poate propune pentru funcție doi senatori din același partid.

Anterior alegerii acestuia la șefia Senatului, ALDE a decis că persoanele care acceptă funcţii, fără acordul formaţiunii, să fie excluse din ALDE, vizat fiind Teodor Meleşcanu.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele